Sunt oameni si oameni...

Sunt oameni care îşi aştern sufletul în faţa lumii şi care în sinceritatea lor nu ştiu să mintă. Ei îşi dezvăluie inocenţa simplu şi curat, dar lumea fuge înfricoşată de unii ca aceştia, pentru că lumea nu ştie să-i ocrotească şi n-a învăţat încă cum să-i iubească...

Sunt oameni care nu suportă compromisul şi ar accepta mai degrabă să-şi piardă viaţa decât să-şi piardă demnitatea. La unii ca aceştia, oamenii se uită ca la o ciudăţenie sau ca la o nălucă, şuşotesc şi-i bârfesc pe la colţuri, întrebându-se nedumeriţi de unde vin şi încotro se îndreaptă...

Sunt oameni care apar în realitatea noastră tocmai atunci când avem cu adevărat nevoie de ei. Aceştia sunt flori rare care înfloresc în faţa ochilor noştri doar o singură dată. Ei apar şi dispar după un timp, lăsând în urma lor doar petalele căzute ale unei frumoase amintiri...

Sunt oameni care vorbesc doar prin tăcere şi numai prin prezenţă. Ei nu au nevoie de vorbe, căci privirea lor vorbeşte mai mult decât ar face-o chiar şi zeci de mii de cuvinte. Cuvintele rostite zboară către efemer, dar prezenţa rămâne statornică doar timpului prezent....

Sunt oameni care par pururea răniţi în faţa acestei lumi ce nu a ştiut nicicând să-i preţuiască. Ei observă lumea dar nu înţeleg răutatea, nu înţeleg judecata. Ei nu pot fi în rândurile lor, nu pot fi în rând cu lumea, căci pentru ei, lumea şi-a frânt rândurile, iar oamenii au ieşit din matca lor...

Sunt oameni care alunecă uşor şi nimeni nu-i simte. Dar sunt şi unii care lasă furtuni în urma lor. Primii vin ca o adiere, a cărui parfum ţi-l reaminteşti cu adevărat atunci când nu-ţi mai sunt în preajmă. Pe ceilalţi însă, îi uiţi imediat cum s-a potolit furtuna, căci în urma lor n-a mai rămas decât numai fum, fum, fum...

Sunt oameni simpli care umplu însă spaţiul prin autenticitatea lor. Din ei răzbate credinţa, căci ei nu pot fi vânduţi, nici cumpăraţi. Nu pot fi falşi, nici duplicitari. Nu pot fi încadraţi în nici o religie, căci religia acestora e doar fidelitatea iubirii din sufletele lor...

Sunt oameni care fug de ei înșiși, care nu se iubesc şi care nu se suportă. Aceştia caută măştile cele mai colorate şi carnavalurile cele mai halucinante. Ei nu se simt bine în linişte, căci liniştea îi pune faţă-n faţă cu ei înşişi şi cu patimile lor. Doar cât mai mult zgomot să fie, ca să-şi uite menirea, să uite de şoapta sinelui lor...

Sunt oameni frumoşi şi luminoşi care nu îşi reprimă nimic din ceea ce fiinţa lor interioară îi îndeamnă. Pe aceştia nu-i interesează gura lumii şi nu pun preţ deloc pe toanele ei. Ei merg pe un drum al luminii şi răspândesc în jur seminţele iubirii. Ei nu-şi ascund lumina sub obroc, ci o arată tuturor. Cine va vrea, acela se va lumina, cine nu, acela uimit doar se va întreba...

Sunt oameni care par învăluiţi într-o negură, acceptând să facă ceea ce nu le era menit. Iar sunt oameni care strălucesc chiar făcând lucruri pe care nu mulţi le-ar putea face. Primii trăiesc cu nefericirea pe chipurile ofilite şi se vlăguiesc în zadar. Ceilalţi şi-au găsit menirea, şi-au găsit locul, şi urcă fără încetare împărtăşind lumina din prea plinul inimii lor...

Sunt oameni buni la suflet, dar cu inimi frânte şi rănite. Pe aceştia cu o floare de-i vei mângâia, se vor simţi prea bruscaţi de prezenţa ta. Ei nu mai au încredere în oameni, căci oamenii au profitat prea mult de vulnerabilitatea lor. Şi-au închis porţile sufletului ca dezamăgirea să nu mai poată intra, şi-au ferecat porţile simţurilor ca ele nicicând să-i mai poată trăda...

Dar veniţi acum, veniţi voi toţi cei obosiţi de viaţă şi dezamăgiţi de oameni!
Cei trişti şi împovăraţi, veniţi şi voi! Cei prinşi în cursele trecutului nostalgic, veniţi şi voi! Cei înlănţuiţi de către necazurile închipuite, veniţi şi voi! Cei abandonaţi, părăsiţi şi singuri, veniţi şi voi! Cei bolnavi cu trupul, dar vii cu sufletul, veniţi şi voi! Cei amăgiţi, trădaţi şi înşelaţi, veniţi şi voi!

Veniţi spre lumină, veniţi spre bucurie, veniţi spre voi înşivă...