Între speculaţia din afară şi adevărul din tine însuţi

Cine ar putea spune "aceasta e singura cale demnă de urmat, acesta este singurul adevăr demn de consemnat"? Şi cine ar putea spune că ar exista un singur adevăr, la urma urmei? Ce este acest adevăr pe care toţi îl caută, dar nimeni nu îl găseşte? Ce este acest dor care ne tot urmăreşte şi ce este această tânjire pe care nimeni nu o poate atinge? De unde vin şi încotro mă duc? Dar oare chiar am venit, oare chiar mă voi duce? Cine ar putea răspunde la aceste întrebări, fără să se agaţe de preconcepte şi de prejudecăţi?

Dacă am presupune că nu ştim absolut nimic despre spiritualitate şi dacă am înlătura toată cunoaşterea acumulată din afară, ce-ar mai rămâne înlăuntru nostru? Ce ar fi acel ultim lucru la care nu am putea renunţa, după ce am renunţat la toate cele din afară? Dar oare am căutat vreodată înlăuntru şi am coborât vreodată până în străfundurile sufletului nostru?

Oamenii vorbesc care mai de care mai elocvent şi mai convingător, ei îşi exprimă crezul şi îl mărturisesc, îşi exprimă opiniile care mai de care mai speculative, care mai de care mai seducătoare. Ce a fost cu mii de ani în urmă, ce a fost oare cu milioane de ani în urmă? Ce s-a întâmplat acum o lună, acum o săptămână, acum o zi sau chiar acum o oră? Îţi mai am aminteşti exact ce simţeai şi la ce te gândeai acum câteva minute? Pe cine fascinează atât de mult această istorie a umanităţii, unde oamenii îşi schimbă costumele şi rolurile frecvent pe această uriaşă scenă a vieţii?

Toată istoria umanităţii a decurs în acelaşi fel şi în continuare decurge tot la fel. Pare că nimic nu se schimbă, doar aceleaşi mici ironii care fac jocul în culisele acestei vieţi. Aceiaşi oameni care vin, urcă pe scenă şi îşi declară propriul lor adevăr speculativ şi temporar. Apoi coboară şi iarăşi se întorc după un timp. Şi iarăşi urcă şi iarăşi îşi declară noul lor adevăr, mai rafinat, mai strălucitor, mai seducător ca precedentul. Şi acest carusel al adevărurilor speculative, pare să nu se mai încheie vreodată. Adevărurile se transformă în funcţie de disponibilitatea oamenilor la schimbare. În realitate nimeni nu rămâne acelaşi, dar adeseori vechile crezuri şi adevăruri împopoţonate, se tot lustruiesc ca nu cumva oamenii să le dibuie praful şi rugina de pe ele, ca nu cumva moliile şi cariile să le pătrundă esenţa.

Cunoaşterea speculativă e cea care fascinează, e cea care spune despre ea însăşi că deţine singurul adevăr şi singura cale de urmat. E cea care mărturiseşte că fără ea nu poţi accesa nivelurile superioare ale conştiinţei. E cea care seduce credulitatea şi înlătură discernământul. E cea care propovăduieşte cu surle şi trâmbiţe „adevăruri” pe care însă nu le poate proba. Însă atâta timp cât oamenii au nevoie să fie activi într-un sistem spiritual sau religios, nu îşi vor pune toate aceste întrebări ca nu cumva să realizeze încă odată că şi acest ultim adevăr, e de fapt, tot o speculaţie. Şi oamenii nu vor asta, căci dacă le-ai luat vechiul sistem de credinţe, le-ai luat crezul, le-ai luat viaţa.

Dar oare la ce se rezumă viaţa ta? Cu ce se identifică fiinţa ta în profunzimea ei? În ce fel de religie ai putea-o cu adevărat încadra? Cu ce fel de dogmă s-ar identifica? Există ceva, undeva, vreun sistem religios sau spiritual care să poată spună un mic adevăr despre fiinţa ta cea profundă? Cine ţi-ar putea şopti adevărul ultim despre fiinţa ta? Şi cine ar asculta un astfel de adevăr propovăduit din cărţi, din teorii, din canoane? Dar fiinţa ta cea mai profundă, în care canon şi în ce fel de teorie, s-ar putea ea vreodată regăsi?

În nici unul, cu siguranţă. Căci fiinţa ta, în profunzimea ei, nu poate fi nicidecum etichetată. Eu te etichetez pe tine, tu mă etichetezi pe mine. Dar dincolo de toate aceste etichete, cine suntem? Aşadar, eu vin şi urc pe scena vieţii şi mă declar mulţumit de crezul meu. Unii mă vor asculta şi-mi vor da dreptate. Alţii vor căuta pe un altul, căci nevoia de a fi etichetaţi şi de a aparţine unui sistem religios sau spiritual, e prea mare pentru a o putea trece atât de uşor cu vederea. Dar cum aş putea să-mi etichetez sufletul? Dar despre spirit ce aş putea spune? Dar despre energiile necreate? Dar despre conştiinţă? Dar despre gânduri, de unde vin şi încotro pleacă? Le creez eu sau doar le preiau?

Dar cât de relevante sunt aceste demersuri care umplu de etichete spiritualitatea? Cine sunt eu dincolo de toate aceste etichete, de toate aceste speculaţii? Cine sunt eu în somnul cel mai profund, acolo unde nu mai există eticheta religiosului şi nici cea a spiritualului? Ce mai rămâne din mine însumi în somnul cel mai profund? Unde mai este cunoaşterea mea, dogma mea, crezul meu, trupul meu, numele meu, sexul meu, dorinţele mele, frustrările mele, boala mea, patimile mele, arta mea, scrisul meu, muzica mea? Unde se dizolvă creştinul, unde se dizolvă musulmanul, unde se dizovă cabalistul, unde se dizolvă femeia şi bărbatul în somnul cel mai profund? Ce a rămas din aceştia, acolo unde conştiinţa se expandează dincolo de lumesc?

Te identifici cu creştinul din tine? Pură speculaţie! Unde mai e păcatul, unde mai e mântuirea, în somnul cel mai profund? Te identifici cu cabalistul din tine? Pură speculaţie! Unde mai este toată această iluzie şi acest labirint al minţii în somnul cel mai profund? Te identifici cu căutarea ta din timpul zilei, cu job-ul tău, cu munca ta prestată în timp ce eşti conştient? Pură speculaţie! Unde mai este munca ta şi job-ul tău în somnul cel mai profund? Te identifici cu partenerul, cu iubitul, cu gelozia ta? Pură speculaţie! Unde se află iubitul tău şi gelozia ta în somnul cel mai profund?

Înlătură toate aceste preconcepţii care te etichetează şi care te limitează, în acelaşi timp. Înlătură-le ca pe nişte foiţe de ceapă, ca astfel să poţi ajunge la miezul fiinţei tale, acel miez pe care nimeni nu îl poate cunoaşte decât numai tu. Toate acoperă acest miez ca nişte reziduuri ce se vor înlăturate. Le vei păstra în continuare de frică, ca nu cumva să fii surprins de ceea ce ai putea descoperi? Îţi vei aşezona în continuare alte şi alte straturi ca să te pui şi mai la adăpost faţă de tine însuţi?
Ce cale urmezi şi pe ce drum mergi? Pe calea speculativă propovăduită de către ceilalţi sau pe calea adevărului din tine însuţi?