joi, 22 august 2019

Între lanțurile căsniciei și neantul poliamoros

Spiritualitatea adevărată nu se trăiește pe nourași diafani între entități abstracte. Ea se trăiește doar aici printre oameni, printre ființe vii. Ea e între mine și tine. Unu la unu. Față către față și ochi în ochi. Adevărata ei valoare se dezvăluie în concret, printre nevoile zilnice, printre boli, singurătăți, relații, apropieri și despărțiri.

Când mulți ating spiritualitatea ceva se deschide în interiorul lor și încep să vadă lumea cu alți ochi. Cei căsătoriți, unii dintre ei doar, se simt dintr-odată manipulați, încorsetați, înlănțuiți, înregimentați într-o formă de viață care cumva simt că le fură libertatea. Și încep să le zburde mintea către un alt partener, către o altă parteneră, mai altceva decât cea de acasă. Mereu noutatea atrage mai mult decât blazarea unei relații care se târâie de ani de zile și care de-abia mai suflă. Și atunci apare un om nou care îți dă alte trăiri mai colorate, mai diverse, se revigorează ceva în tine, te îndrăgostești și iar simți că trăiești. Cel de acasă, cel trecut în acte oficiale, cade inevitabil pe locul doi. Iar tu începi dezbinarea lăuntrică, devii nervos, nu mai ai răbdare cu partenerul sau partenera de acasă, cauți tertipuri de evadare, începi să minți, să fii duplicitar. Acum familia, începe să se dezbine, nu mai e cuplu întreg, fiecare în lumea lui cu pizda mă-sii. Când se ajunge aici, cuplul nu mai acționează din întreg, ci fragmentat. Iar când relația se fragmentează, familia devine slabă, tot mai slabă, până la dizolvare.

Când faci ochi spirituali e foarte ușor să condamni căsătoria ca fiind doar lanțuri. E și la modă. E un trend. Așa că să fim în pas cu moda și să condamnăm ceea ce noi nu am putut susține. Iar dacă noi nu am putut susține o căsnicie, ea inevitabil e rea ca formă de trai. Pe de altă parte e de înțeles. Nici nu poți rămâne într-un mediu toxic, cu o persoană toxică lângă tine care îți fură energia și care îți induce frică. Când începi să simți asta lângă partenerul tău, adică că îți fură energie și ți-e frică de el, ieși de acolo ca dintr-un mormânt. Ai o viață de trăit, frumoasă, luminoasă și creativă, nu o povară grea, o cruce jalnică sau o karmă de suportat! Astea din urmă sunt doar justificările tale amăgitoare de a nu face nimic. 

Căsătoria înseamnă lanțuri doar pentru cei care se simt în lanțuri. Și atunci normal că e un teatru grotesc de fațadă, cu dușmanul în pat și cu măștile cameleonice în societate. Normal că e o minciună pentru acest fel de oameni. Pentru alții însă, căsătoria nu e minciună, familia nu e fake, relația nu e teatru. Când sunt doi care trag la aceeași căruță se înfiripă ceva, se construiește ceva, se înaintează către ceva. Pentru că cei doi formează un întreg, o unitate. Și sunt puternici și familia lor e puternică. Ăsta e și rostul familiei. Să construim ceva împreună și să ne susținem reciproc în ceea ce construim împreună. Rostul familei nu e să stai bot în bot 24 de ore până la sufocare sau să te legeni într-un hamac la soare. Când familia nu mai face lucruri împreună, ea devine slabă și își surpă singură fundația.

Dacă căsătoria simți că nu e pentru tine, spiritualitatea de doi bani a plăcerii de moment îți va induce cumva starea că poliamorul și iubăreala când cu unul când cu altul, te încarcă, îți dă o altă satisfacție, ești liber, ești minunat. Da sigur. Experimentează asta dacă te atrage așa mult. Și după ce vei experimenta cu n parteneri crezând că futingul e spiritualitate adevărată și încărcare energetică, va veni și plata. Iar plata asta nu e cu bani. Ea se numește goliciune. Și oamenii fug de goliciune ca dracul de tămâie. Să simtă orice, numai goliciune nu.

Când scriu asta îmi amintesc de mișcarea hippy. Oamenii trăind în natură și făcând sex care și cum apuca. Și ei credeau că așa se iluminau prin conectare sexuală. Aia nu era iubire, era goliciune doar. Parcă erau niște fantome leșinate care se învârteau într-un carusel golit de simțire. Ei fugeau de ipocrizia căsătoriei pe care o condamnau și începeau să trăiască neantul poliamoros. Apoi a venit Osho și a făcut ashramuri organizate propovăduind libertatea. Da sigur, era multă libertate acolo. El guru, restul sclavi pe plantație. Mișto spiritualitate.

Când te setezi pe mai mulți parteneri te fragmentezi. Te amăgești că primești de la fiecare ceva ce altul nu îți poate da. Și un suflet fragmentat devine slab. Poliamoreala nu e libertate, e sclavie, dependență, duplicitate, minciună, moarte spirituală. Când te centrezi pe o singură femeie, pe un singur bărbat, e cu totul altceva. Devii puternic și centrat, nu te mai îndoaie orice păsărică disponibilă și orice cocoșel în călduri.

Sunt oameni și oameni, desigur. Unii preferă să experimenteze într-un anumit fel, altora li se potrivește cu totul altceva. Alții sunt doar curioși. Fii curios până la capăt dar nu răni alte persoane doar pentru plăcerea ta de moment trecătoare! Dacă nu e o relație prin care să se construiască ceva, atunci nu știu ce fel de relație poate fi. Una în care să ne întâlnim seara la un sex și un pahar de vin? Goliciune. Tot în lacrimi se va termina. Ca bărbat, când iubești o femeie, nu stai ca prostu-n târg așteptând să se întâmple ceva. O iei acasă, o pui pe tron, o faci regină, o faci fericită! Punct.