Când un bărbat priveşte la o femeie, privirea lui adeseori nu reuşeşte să treacă dincolo de aparenţe, de forme, de frumuseţe, de părul blond sau de ochii albaştri. Dar când o femeie priveşte la un bărbat, ea trece prin toate acestea la care priveşte el atât de intens şi repede-repede ajunge să privească direct în sufletul lui...
Când un bărbat deschide gura în faţa unei femei care-i place, toată atitudinea lui se schimbă şi subit îşi aduce aminte de gentleman-ul agăţat şi ascuns pe undeva, de care îşi aminteşte numai atunci când el vrea. Încercând astfel, să pară mai mult decât este, mai inteligent, mai curtenitor, mai cult, mai puternic, mai binevoitor, mai spiritual. Dar femeia ştie şi simte dinainte de a deschide gura, câte parale face el fără toate aceste biz-blitzuri inutile...
Când un bărbat se apropie de o femeie pe care şi-o doreşte, vine încet, timid, cu sufletul tremurând, oarecum derutat şi cu paşi şovăitori. Îi este frică ca nu cumva să fie respins şi ironizat. Şi până ajunge el în faţa ei, multe gânduri îi vor trece prin cap, doar-doar va găsi măcar unul de care să se agaţe şi cu care să o impresioneze. Dar femeia când îl vede şovăind astfel, în sinea ei zâmbeşte când priveşte la acest chin zadarnic, pentru că ea nu vrea de fapt falsitatea lui, ci doar să vină spre ea simplu şi natural, doar aşa cum este...
Când un bărbat vrea să cucerească o femeie, ar vrea dacă ar putea, să-i aducă într-o mână luna de pe cer, iar în cealaltă să cuprindă stelele cerului deopotrivă. Poate aşa va reuşi să îi fure cumva mintea şi să-i mute atenţia de la micile lui slăbiciuni. Iar pentru moment, ea va rămâne mută, perplexă, şocată în faţa acestor magnifice daruri. Numai că şi acest moment de îndrăgosteală trecătoare va trece. Iar după ce va trece, bărbatul va rămâne în faţa ei exact aşa cum este, aşa cum gândeşte, aşa cum vorbeşte, aşa cum simte...Pe acesta doreşte femeia să îl cunoască, nu pe cel poleit pe dinafară care unul pare în aparenţă, iar în realitate, altul este...
Când unui bărbat i se scurg ochii după o femeie, simte că odată cu ochii i se scurge şi inima din el pe care şi-ar oferi-o în dar, dacă s-ar putea. Însă femeia nu prea are ce face cu inima sa, atâta timp cât privirea lui hălăduieşte fermecată după alte frumuseţi unduitoare care se perindă prin faţa lui. Cu un astfel de specimen, femeia nu prea are ce face decât doar să-i ducă eventual de grijă, căci odată cu inima lui, ar vrea totuşi să cunoască şi ce-i poate mintea, raţiunea şi discernământul în acelaşi timp...
Când o femeie va privi la un bărbat care-i place, o va interesa în primul rând să descopere partea ascunsă din sufletul acestuia pentru a-şi da seama dacă merită sau nu, să se dezvăluie în faţa lui. Iar atunci când va înţelege că merită şi că acel bărbat o va susţine şi nu o va trăda, atunci ea se va oferi necondiţionat, punându-şi inima pe tavă în faţa lui...
Când o femeie va deschide gura în faţa unui bărbat dorit, ea nu va încerca să apeleze la înflorituri cu care să capteze cumva mintea bărbatului, ci va vorbi spontan şi firesc aşa cum este. Iar prin această naturaleţe a ei dezarmantă, va topi uşor-uşor orgoliul şi egoismul bărbatului, făcându-l şi pe el să se dezvăluie câte puţin în faţa ei. Ea îl va îndemna permanent ca el să se dezvăluie, ca o picătură de iubire care tot picurând, reuşeşte în cele din urmă să încălzească chiar şi sufletul cel mai rănit şi îngheţat...
Când unei femei îi va rămâne atenţia spre un bărbat anume, îl va privi din umbră pentru un timp, până se va dumiri ea ce-i poate mintea lui. Poate îl va studia în detaliu fără ca el să ştie, poate va întreba în stânga sau în dreapta despre el, iar când se va convinge de caracterul acestuia, atunci cu mult curaj ea se va apropia şi-l îl va privi direct în ochi tăcută, vorbindu-i doar din priviri că îl doreşte...
Când o femeie vrea să se apropie de un bărbat, ea vrea de fapt să se apropie de sinceritatea lui, de adevărul lui, de susţinerea lui, de puterea din el pe care ea singură i-o poate declanşa, de vibraţia sa pe care ea singură i-o poate ridica, de iubirea lui aflată în stare latentă pe care doar ea însăşi i-o poate învia...
Când o femeie se va apropia de un bărbat pe care şi-l doreşte, va veni spre el firesc şi neforţat. Iar dacă va veni cu floarea purităţii în faţa lui, se va opri în faţa calului său alb şi astfel întinzându-i floarea, îl va face pe acesta să-şi vâre sabia în teacă şi să renunţe la încrâncenarea lui inutilă. Şi astfel va descăleca el în cele din urmă de pe calul său sălbatic şi va coborî cu picioarele pe pământ. De-abia atunci el va reuşi să se îmblânzească şi să zâmbească, să o ia în braţe, să o ridice şi să zboare alături de ea, zburând pe aripile vântului...
Când bărbatul şi femeia se apropie unul de altul, universul tace, planetele se aliniază şi toată divinitatea, în sufletele lor se revarsă. Rezistenţa s-a topit, iar gândurile ascunse s-au dizolvat şi ele. Îndoiala s-a risipit, iar prejudecăţile false nu-şi mai găsesc locul. Şi astfel cei doi au devenit una, contopindu-se şi dizolvându-se dincolo de trup, în portalul nemărginit al iubirii…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu