Între jumătatea lumească şi jumătatea divină din tine însuţi

Oamenii îşi caută cu mare râvnă jumătatea cu care să îşi împartă necondiţionat viaţa lor. Ei dau anunţuri, se întâlnesc, se aranjează, se înfrumuseţează, flirtează, se îmbrăţişează, se sărută şi apoi se despart. La prima întâlnire, de obicei sunt mari emoţii. Fiecare se apropie către celălalt ca de un potenţial inamic. Femeia crede că bărbatul îi va dori doar trupul, iar bărbatul va crede ca femeia îi va dori doar banii. Ei se privesc ochi în ochi şi faţă către faţă, îşi zâmbesc şi se analizează, încercând să dibuie în celălalt partea cu care rezonează. „Aceasta îmi place, aceasta mai puţin”, îşi spune unul sau altul în sinea lui, pe măsură ce celălalt se dezvăluie. „Îmi place cum arată, dar nu îmi place cum vorbeşte”, „e inteligent, dar atât de timid, atât de stingher”, „e frumoasă, dar atât de guralivă de îţi face capul toacă”...bărbaţii şi femeile în toată splendoarea lor!

Oamenii schimbă oamenii lângă care trăiesc, unii o fac frecvent, alţii niciodată. Cei mai neliniştiţi îşi schimbă partenerii sau partenerele, mai des decât îşi schimbă anotimpurile vremea lor. Ei vor diversitate, vor un simţământ nou, mai euforic şi mai halucinant decât precedentul. Vor să uite de ei înşişi în braţele noului sosit din realitatea virtuală sau reală. Vor să uite de griji, de anxietate, de depresie, de tristeţe, de nefericire, de singurătate. Iar cel nou venit, soseşte în realitatea celuilalt, cu iluzia fericirii la pachet. Îndrăgosteala se produce într-o clipă şi euforia pare că nu mai ţine cont de nimic. Astfel încât, cei doi uită de gura lumii, de fasoane, de prejudecăţi şi se avântă unul către celălalt cu toată puterea lor. Nimic nu le mai poate fura atenţia, căci orice s-ar mai întâmpla pe pământ, e floare la ureche pe lângă realitatea care le uneşte inimile atât de intens. Iubirea dintre doi oameni, eclipsează orice cataclism şi orice apocalipsă.

Oamenii îşi tot caută jumătatea lor. Şi nu se opresc din această căutare până ce nu pun mâna pe ea. Orice mică atenţe din partea celuilalt, e mărită cu mult, căci imaginaţia nu are limite, nu are hotar. Orice zâmbet, orice cuvânt şi orice atingere din partea celuilalt, îţi dă senzaţia de atingere a divinităţii la propriu, nu la figurat. Şi iluzia capătă substanţă şi se insinuează pe zi ce trece, căci cel sau cea pe care am întâlnit-o acum, va fi, nu-i aşa, pentru toată viaţa! „For the rest of my life”, spune ego-ul care se hrăneşte cu iluzii de azi pe mâine.

La fiecare început al unei noi relaţii, se fac planuri şi încă planuri pentru toată viaţa care mai e de trăit. Trecem peste orice defect sau slăbiciune, peste orice patimă sau răutate, căci iubirea în euforia ei de la început, iartă şi trece totul cu vederea. Orice ar fi nu mai contează, doar să fie „for the rest of my life”, altfel iubirea e falsă şi necâştigătoare. Să fie acolo, un „el” prezent sau o „ea” prezentă. E tot ceea ce contează, restul e doar vânare de vânt!

Dar oare unde este cu adevărat jumătatea ta? Ea se află ascunsă oare undeva într-un trup de carne care tot vine şi tot pleacă din realitatea ta? Poţi spune că fără acel trup, tu nu ai mai exista? Poţi băga mâna în foc pentru acela că niciodată nu se va schimba şi că niciodată nu îşi va lua tălpăşiţa din realitatea ta? Poţi băga mâna în foc pentru tine însuţi, că chiar tu nu te vei schimba şi că niciodată nu vei pleca? Poţi jura cu ochii închişi, iubire pentru toată viaţa?

Când oamenii au impresia că şi-au găsit jumătatea, ceva se aşterne şi se linişteşte înlăuntrul lor. O pace, o armonie, o detaşare, o bucurie. Aici nu mai e patima trupului, ci doar puritatea sufletului. Nu mai e războiul de care pe care, ci renunţarea la arme şi lăsarea la vatră a egoismului. „Am cunoscut atâţia bărbaţi, dar nici unul parcă nu e ca acesta”, „am cunoscut atâtea femei, dar nici una parcă nu e ca aceasta”!

Acesta de fapt, e momentul regăsirii tale interioare, când după îndelungi căutări în ceilalţi, ajungi într-un final să îţi atingi fiinţa ta interioară, care nu mai e dispusă să hălăduiască pe aiurea şi să caute în zadar o jumătate de om iluzorie. Nimeni nu îţi va da pacea, liniştea, stabilitatea, armonia, bucuria şi fericirea, dacă tu însuţi nu le-ai descoperit pe acestea în tine însuţi. Dacă eşti dependent de prezenţa celuilalt în realitatea ta, atunci fericirea ta va tot veni şi va tot pleca. Iar la prima abatere, gelozia va scrâşni iarăşi cu furie din dinţi asupra ta. Şi atunci iarăşi vei da anunţuri disperate în căutarea unui nou partener şi a unei noi relaţii care să îţi satisfacă ego-ul pe moment şi nimic mai mult.

Prin ceilalţi, noi primim răspunsuri, primim ecouri la întrebările şi nevoile noastre. De aceea e atât de frumos aici, printre oameni, atunci când îţi descoperi jumătatea divină din tine însuţi care se vroia revelată, dincolo de jumătatea ta cea lumească. Atunci nu vei mai face atâtea cenzurări zadarnice în faţa altor femei şi a altor bărbaţi întâlniţi, pentru că te regăseşti în toţi mai mult sau mai puţin. Nu te mai regăseşti doar într-unul, ci în toţi.

Jumătatea divină nu caută un singur partener de viaţă pe care să-l domine, să-l controleze şi să-l schimbe după bunul său plac. Aceasta o caută doar jumătatea cea lumească, care se agaţă de oricine i-ar putea garanta acest iluzoriu „for the rest of my life”. Însă cealaltă jumătate divină, trăieşte doar în prezent, se bucură doar în prezent, iese la iveală doar în prezent.
Aceasta e balanţa vieţii, de o parte jumătatea cea lumească cu toate grijile, emoţiile oscilante şi suferinţa ei, iar de cealaltă parte jumătatea divină cu bucuriile, trăirile şi creaţiile ei. Partenerul tău de viaţă care nici nu pleacă, nici nu vine, nici nu te înşeală, nici nu te trădează, eşti tocmai tu, căci numai tu trăieşti permanent cu tine însuţi!