Cheile genelor-Cheia 1-Entropie-Prospețime-Frumusețe

I Ching-ul chinezesc este sursa acestei fabuloase lucrări care este "Cheile genelor" și acest sistem este ca o oglindă matematică a codului genetic. Ne regăsim în absolut toate umbrele celor 64 de chei, mai mult sau mai puțin. Ne regăsim și în câteva daruri. Iar în stările siddhice nu prea ne regăsim, ele par încă lucruri inaccesibile sau mai degrabă neaccesate încă.

Prima cheie are ca umbră entropia care este o lipsă a disponibilității ca o energie blocată într-un spațiu închis din punct de vedere al fizicii. Această frecvență menține traiul pe planetă la un nivel scăzut și inconștient. În fiecare umbră, frecvența e una scăzută. Ea se ridică pe măsură ce și noi facem ochi, spiritual vorbind, și depășim acest tip de frecvență redusă care ne menține doar pe supraviețuire. 

Entropia reprezintă opusul iubirii. Dar viața nu poate exista fără această dualitate, de o parte întunericul, de cealaltă parte lumina, de o parte umbra, iar de cealaltă parte darul divin. Această polaritate are un rol, e ca o evoluție firească, pur și simplu așa merg lucrurile în această dimensiune. 

Oamenii dominați de această umbră sunt cei amorțiți, dar nici măcar asta nu poate fi ceva rău, atâta timp cât realizezi că ești dominat de inerție. Important e să îți asumi umbra ta și primul pas e făcut. Orice stare pe care o simțim e, de fapt, o stare chimică. Dacă ne simțim melancolici sau triști în unele zile fără să existe o cauză anume, e bine să nu ne batem capul prea mult cu asta. Pur și simplu sunt schimbări ale dispoziției pe care nu le putem pricepe cu mintea și ele sunt firești la urma urmei, atâta timp cât nu ne lăsăm pradă lor. Putem observa aceste stări cum vin și cum pleacă fără ca neapărat să ne și identificăm cu ele. Suferința apare doar în identificare. 

Umbra aceasta a entropiei declanșează depresia. Blocând energia care se vrea materializată în creație, apare angoasa. Acea stare chimică de saturație și de lipsă a sensului vieții. Apatia, tristețea, proasta dispoziție, tot în această umbră se regăsesc. Marea problemă apare atunci când nu dai voie acestor stări să plece firesc, ci le hrănești tocmai prin interferența cu ele. Mintea apare la interval și tot începe ea să găsească cauze la ceea ce e în neregulă cu tine. Nu e nimic în neregulă cu tine dacă ai o stare proastă. Rămâi tăcut, rămâi în solitudine pentru o vreme, respiră conștient și profund pentru că asta îți eliberează imediat mintea de toxicitatea gândurilor. Orice stare, oricât de proastă ar fi ea, doar vine, doar pleacă. Nu te urca în bărcuța suferinței absolut în zadar. 

Caracterul represiv al acestei umbre este depresia. Oamenii când se reprimă pe ei înșiși, practic își îngheață energia în frică. Și atunci entropia începe să se hrănească cu această frică și să te lase mereu epuizat, derutat, decentrat. Unii se simt permanent așa, alții doar uneori. Unele stări de înghețare te pun la orizontală, altele îți fură strălucirea din privire. Asta se depășește nu autosugestionându-te că viața e minunată sau bolborosind afirmații pozitive de dimineața până seara ca un papagal inconștient, ci lucrând acolo în tine însuți cu frica ta. Toți avem o frică majoră, e imposibil să nu o recunoști dacă ai măcar un moment de luciditate. 

Caracterul reactiv e hiperactivitatea. Aici îi regăsim pe cei care fug permanent de stările pe care le au
tot din frică. Se angajează în tot felul de proiecte nebunești pe care le încep, dar imediat le și abandonează. Sau în relații noi și superficiale care iarăși nu durează. Acești oameni, în agitația lor, caută mereu cu disperare o emoție nouă, o efemeridă nouă, tocmai pentru a nu mai face față la insuportabila lor superficialitate și goliciune interioară. 

Darul acestei chei este Prospețimea. Aici avem de-a face cu o trecere, una alchimică. De la întuneric la lumină nu e decât un pas conștient, o alegere conștientă. Sigur, pentru mulți acest pas pare așa o infinitate de pași și o infinitate de muncă cu tine însuți. Dacă ajungi la lumină, ajungi implicit și la bucurie. Iar când ești bucuros simți nevoia să împărtășești și altora această stare din tine însuți, iar ei, la rândul lor, se vor simți atinși de ceea ce emană din tine. 

Din amorțeală ajungi la prospețime. Cum faci această trecere, depinde numai de tine. Totul e diferit pentru fiecare din noi, reguli generale de a fi fericit le găsești doar în cărțile motivaționale, adeseori trase de păr pentru că ipocrizia nu funcționează. Fericirea nu e ceva care se obține făcând așa sau așa. Adeseori, ea vine firesc prin ceea ce ești tu, cel simplu și firesc. Iar simplitatea emană lumină și generează bucurie. Mintea însă te poate amăgi că lucrurile sunt complicate și că tu ai o mare problemă cu tine de rezolvat și că nu ești în regulă. Asta e șoapta din umbră. Până când o vei tot asculta?         

Pe măsură ce darul prospețimii se insinuează în tine, normal că viața se schimbă. Inerția sau amorțeala spirituală nu e ok, oricât ai crede tu că ești un zen, privind și pufăind cu ochii în gol, undeva departe. Nu am venit pentru a sta degeaba, nimeni nu se simte ok când nu are nimic de făcut. De paraziți mistici care vorbesc frumos, dar fără efect în viața cotidiană, sunt sătul până peste cap.

Prospețimea înseamnă creativitate. Pornind de la lucruri mici, chiar extrem de mici. Pornind de la ceea ce simți că îți ridică măcar o centimă vibrația. Contează. Tot e mai mult decât nimicul generat de amorțeală sau depresie. Chiar și o plimbare în natură e ceva creativ, e vorba de o alegere conștientă la urma urmei și asta e tot ceea ce contează. Este alegerea ta. Bucură-te de ea, nu îți călca pe suflet, nu îți da cu tifla în cap la nesfârșit. Trăiește pornind de la cele mici, de la bucuriile mărunte ale vieții. 

Frumusețea este darul divin(siddhi) al primei chei. Ea înflorește în omul care iese din propria umbră pentru că acolo, în general, sunt doar frânturi de frumusețe interioară. Acest dar te reunește cu întregul. Frumusețea este ceva natural, nu ceva controlat în mod fals. Ca să simți acest siddhi e nevoie să te dizolvi în el. Și asta e valabil cu absolut toate aceste stări siddhice. Ca să le simți, e nevoie să te topești în ele, nu le poți pricepe cu mintea umană limitată. 

Când acest dar divin își face prezența, totul devine frumos în jur. Totul strălucește și curge firesc și natural. Nu mai există opunere și opinteală. Iar aceasta nu se poate preda. Este ca un foc care arde dar nu te mistuie. Toți îl avem, la unii arde flacără puternică, la alții abia mai pâlpâie. El nu se întreține de la sine, ci punând mereu în el vibrația creativității, bucuriei și entuziasmului!  

Uniţi-vă gândurile, apropiaţi-vă sufletele, îmbrăţişaţi-vă inimile...

Primește ceea ce ai atras spre tine, din toată inima ta, fără gânduri ascunse, fără ca să te simți umilit, fără ca să te simți cumva jignit...

Dăruiește ceea ce ai de dăruit, din tot sufletul tău, simpu, curat şi necondiţionat, fără ca să aștepți a primi confirmări, mulțumiri sau recompense...

Apără-ți punctul tău de vedere cu putere şi nu-ţi călca pe suflet în faţa nimănui, dar fără a încerca să impui cuiva credinţa ta şi fără a încerca să fii dominator, căci ceea ce ţi potriveşte ţie nu înseamnă că absolut oricui i s-ar potrivi...

Corectează ceea ce consideri că este greșit pentru tine, dar fără ca să învinovățești pe cineva de vreo greșeală, aşadar nu uita că chiar şi adevărul este relativ şi ceea ce astăzi ţi se pare a fi ceva, mâine ţi se poate părea doar minciună...

Copleșește cu iubire şi compasiune inimile celor care te ascultă, apleacă-te de poţi asupra celui mai sărac cu duhul şi înalţă-te cu mintea şi spre cel mai filozof în gândire, dar şi pentru unul şi pentru celălalt, nu încerca să-i convingi doar prin mândria şi aroganţa care vor doar să taie lumina netăiată a iubirii...

Râzi atunci când simți că asta te eliberează, dar nu încerca să fii altceva decât eşti în firescul tău, fă-o natural, fără cinism, fără sfidare, fără batjocură...

Plângi fără reținere dacă asta simți nevoia să faci, însă fă-o fără a căuta în ascuns mila de sine sau vreo mângâiere din afară, lasă lacrimile să curgă şi să se usuce pe faţa ta, fără remușcări, fără regrete, fără păreri de rău...

Combate ceea ce crezi că e de combătut şi învaţă să fii mereu de partea ta, dar nu-ţi prinde mintea şi sufletul în cursa polemicilor distructive care nu duc nicăieri, caută s-o faci în modul constructiv, fără răutate, fără ură, fără ranchiună...

Îndrumă şi învaţă dacă te simți în stare să o faci şi dacă este cineva dispus să te asculte, dar fă-o ca o joacă şi nu ca o lecţie impusă, fără nici cea mai mică trufie sau tendință de superioritate...

Desparte-te chiar și de o ființă dragă dacă îi cauzezi sau îți cauzează suferință, dar fă-o firesc, fără acuze și bocete ce nu-și mai au rostul, căci dacă respect nu e, atunci nimic nu e...

Bucură-te chiar și atunci când pari penibil în ochii celor penibili, nu oricine te poate înţelege şi nimeni nu poate simţi la fel ca tine, aşa că rămâi fidel şi statornic în felul tău unic de a fi, căci un om sincer şi autentic topește orice falsă prejudecată...

Observă și învață din experiențele celorlalți, dar fă-o din postura de simplu observator, fără ca să judeci nici măcar cu gândul o aparență înșelătoare pe care nu o poţi înţelege decât doar la suprafaţă...

Concentrează-te și crează-ți realitatea dacă asta te atrage într-un mod irezistibil, dar fă-o tăcut şi fără încrâncenare, fără zgomot, fără surle și trâmbițe...

Privește ceea ce vrei să privești, ascultă ceea ce vrei să asculți, vorbește ceea ce e de vorbit, gândește dacă ai de gândit, împărtășește stările tale, dar nu te aștepta vreodată ca oricine să te poată şi înţelege…

Vorbește și cu divinitatea dacă simți că i-ai putea vorbi într-un mod atât de fin și delicat încât să nu-și întoarcă fața de la tine, ca un copilaș care fuge chiar și de cea mai mică tulburare, căci inocența nu suportă o limbă ascuțită și nu poate rămâne acolo unde e mare tulburare...

Fă dragoste cu femeia sau cu bărbatul de lângă tine, dar înainte de a vă contopi trupurile, uniți-vă gândurile, apropiați-vă sufletele, îmbrățișați-vă inimile, astfel încât să puteți spune fără frică:
„eu și ace(a)sta Una suntem”!

Cheile genelor-Cheia 58-Insatisfacţie-Vitalitate-Fericire

Cheia 58 reprezintă drumul de la stres la fericire.
Umbra acestei chei este Insatisfacţia. Toţi o simţim, mai mult sau mai puţin. Ea e cea care ne face să luăm hotărâri, să facem alegeri, să încercăm una alta, să ne ridicăm când suntem căzuţi. Dacă simţi insatisfacţie în tine eşti pe drumul cel bun. Pentru că ea te va îndemna mereu să te ridici din amorţeala spirituală.

Această cheie este simbolizată prin imaginea unui lac. Lacul îndeamnă la nemişcare şi meditaţie. El simbolizează liniştea emoţională şi nemişcarea minţii. Insatisfacţia însă perturbă acest lac al liniştii prin undele provocate de stresul interior. Insatisfacţia nu înseamnă tristeţe, plictis, frustrare, anxietate sau îngrijorare, ci ea implică o stare a lipsei de bucurie fără o cauză anume.

Când umbra instasifacţiei şi a stresului face o spărtură în suprafaţa lacului tău interior, starea ta naturală se pierde. Aceasta se întâmplă foarte uşor. O vorbă, o ştire, o schimbare a unor aşteptări şi toată starea ta naturală se alterează spontan. De ce se întâmplă asta? Pentru că pierdem momentul trăirii în prezent. Suferim ori în nostalgii trecute, ori în îngrijorări viitoare atunci când pierdem momentul prezent.

Mintea e sursa acestei suferinţe şi a insatisfacţiei. Ea tânjeşte după dezvoltare personală şi adeseori se transformă într-un fel de iad al dezvoltării personale tot acest demers către evoluţie. Ea îţi transmite iluzia că prin intermediul ei poţi ajunge la starea de bucurie. Dar, acest chin, indiferent ce tehnici ai aplica, nu îţi poate aduce decât o şi mai mare insatisfacţie.

Iluzia acestei umbre e creată prin faptul că îţi dă impresia că fericirea ta se află undeva în exterior, într-un obiect sau într-un om. De aceea şi simţim goliciune adeseori după ce obţinem acel obiect dorit pentru că el nu poate umple nimic din sufletul nostru.

Umbra stresului din cheia 52 şi umbra instatisfacţiei din cheia 58 sunt în legătură una cu alta şi se hrănesc reciproc. Dar aceste umbre, dincolo de aparenţe, aduce mari servicii tocmai prin agitaţia lacului interior pentru ca astfel să te stimuleze cumva. Vei căuta în exterior până ce te vei epuiza şi apoi vei reveni tot la tine însuţi. De aici începe practic căutarea spirituală, de la intrarea în tine însuţi.
În această căutare vei întâlni tot felul de maeştrii şi tot felul de sisteme care îţi vor promite sfârşitul suferinţei. La unii oameni procesul acesta ţine permanent pentru că pe ei nu îi interesează roada procesului în sine, ci doar a fi pe o cale, a aparţine de un maestru, fără ca să existe neapărat o roadă în sine. E socializarea mistică care te face să crezi că nu mai eşti atât de singur. Fermecătoare adeseori.

Caracterul represiv al acestei umbre nu există. E singura cheie care nu are un aspect ce poate fi reprimat. Caracterul reactiv se manifestă prin interferenţă. Aici apare curgerea către interferenţa cu natura şi cu fluxul firesc al vieţii însăşi. Dacă te opui curgerii, instatisfacţia se hrăneşte odată cu opinteala ta. Dar oricât te-ai opune, flash-uri mărunte şi sporadice de bucurie tot vei avea. Şi apoi apare tânjirea către o stare mai înaltă decât insatisfacţia, tânjirea către primul dar al acestei chei care se numeşte Vitalitatea.

Prin vitalitate începi să devii creativ şi să apară bucuria de a servi. Începi să devii cu adevărat tu însuţi, nu în clipe rare, ci ca mod de viaţă. Impulsul de a deveni cât mai conştient de sine este ceva ce îl are orice făptură umană, e motorul vieţii, fără el nu am mai putea să ne bucurăm de nimic şi nu am mai putea crea absolut nimic. Insatisfacţia te menţine pe linia de supravieţuire doar. Vitalitatea te împinge să te dărui necondiţionat. Dărui din ceea ce eşti şi creşti cu fiinţa, sporeşti cu sufletul, simţi că te împlineşti. Bucuria nu vine din inerţie, ci din energia creativă care pleacă şi se reîntoarce iarăşi la tine.

Aici viitorul îşi încetează presiunea şi mintea devine mai liniştită cu mai multe şi mai largi spaţii între gânduri. Astfel se dizolvă şi îngrijorarea care te ţine doar pe frecvenţa scăzută a zilei de mâine. Nu ştiu ce va fi mâine, nu ştiu ce va fi peste un an. Social, contează ce va fi mâine şi toţi practic ne facem planuri cu bătaie lungă în viaţă. Dar emoţional vorbind, doar starea ta din prezent e tot ceea ce contează.

Vitalitatea te face fericit fără niciun motiv. Doar simplu fapt de a fi te face fericit. Pe când din umbra insatisfacţiei totul pare stresant şi greu. Cei plini de vitalitate se pun în serviciul celorlalţi nu ca salvatori, ci ca lucrători în lumină. Ei emană vitalitate şi asta deblochează indirect energia blocată în cei ce interacţionează cu ei.

Datorită faptului că această cheie este singura ce nu poate fi reprimată, lucrurile devin foarte accelerate când se ajunge la darul acestei chei, adică vitalitatea. Prin acest proces începi să te armonizezi cu inima ta.

Vitalitatea te transpune către siddhi-ul sau darul divin al acestei chei care este Fericirea. Aici eşti numai în prezent. Nu poţi fi fericit în trecut sau viitor. Procesul acesta se mai poate numi şi ca fiind o iluminare sau defocalizare. E ca şi cum conştienţa se eliberează de ataşamentul faţă de ADN, iar tu ai putea simţi asta ca o moarte a omului vechi şi o renaştere a omului nou. Din 2012 încoace tot se întâmplă asta cu mulţi dintre noi.

Cel ce trăieşte acest fel de stare trăieşte complet defocalizat şi toată iubirea se revarsă din el pentru toată creaţia. Această stare nu poate fi obţinută prin tehnici sau control. Şi, de obicei, li se întâmplă celor ce nu se mai identifică cu vreun sistem spiritual sau religios. E abandonul fiinţei în curgerea fără sfârşit al fluxului vieţii.