Pentru a celebra viaţa, nu ai nevoie de un timp anume, de vreo sărbătoare specială, nu ai nevoie nici de un concediu şi nici de vreo vacanţă. Viaţa nu poate fi decât o permanentă şi continuă celebrare. Când viaţa te provoacă, nu te lăsa provocat, nu te lăsa prins în capcanele minţii care îţi tot spune că viaţa e foarte grea. Mai bine sărbătoreşte viaţa şi ea însăşi va avea grijă de tine pentru că şi tu ai avut grijă de ea. Ori de câte ori vei celebra viaţa, şi ea te va celebra la rândul ei. Iar ori de câte ori vei experimenta suferinţa, viaţa va avea grijă să aducă şi mai multă suferinţă experienţelor tale, care se vor transforma astfel în nişte experienţe de viaţă suferinde. Chiar îţi doreşti asta?
Oamenii se îmbolnăvesc de tot felul de boli grave tocmai pentru că lasă suferinţa să le contamineze experienţele trăite. Iar suferinţa uneori e chiar contagioasă. Unul apare, începe să se plângă, celălalt îl aude, ceva vibrează în el şi astfel suferinţa se perpetuă de la om la om, ca o plagă care se împânzeşte rapid în minte, suflet şi trup. Majoritatea intră în acest cerc vicios ca într-un lanţ al slăbiciunilor, în care fiecare verigă este legată de cealaltă prin emoţii. Emoţiile odată declanşate, lanţul se întăreşte cu fiecare emoţie investită.
Dar sunt şi oameni care nu se lasă prinşi în acest lanţ contaminat, pentru că pur şi simplu nu îşi dau voie să se lase contaminaţi. Aceştia îi văd pe cei aflaţi în caruselul suferinţei cum se învârt la nesfârşit fără să se oprească o clipă, dar nu intră pe frecvenţa lor, ci merg mai departe pe cale. Nimeni nu a venit aici să salveze pe nimeni. Nimeni nu a venit să ajute umanitatea şi să devină astfel un mare binefăcător care va umple paginile istoriei cu binefacerile lui. Nimeni nu trăieşte doar pentru ca altora să le fie mai bine decât lor înşişi. De fapt, constat că e o mare binecuvântare să vezi oameni fericiţi, veseli, bucuroşi, plini de viaţă, care ştiu să râdă şi când e „de plâns”. Dar oare e ceva de plâns pe lumea asta? Oare e ceva pe lumea asta care să te oprească din a celebra viaţa?
Ceea ce nu se vede la un om, este dispoziţia lăuntrică din el pe care de obicei şi-o ascunde, jucând astfel un fel de teatru doar-doar să pară că el e omul ok, mereu vesel, mereu euforic. Sunt şi astfel de oameni autentici, nimic de zis. Dar unii sunt atât de falşi încât ajung să nu-şi mai poată dezlipi masca de pe chip. Ei vorbesc de bucurie, dar nu o trăiesc. Vorbesc de iubire, dar îi roade invidia. Vorbesc de salturi cuantice, dar nu prea reuşesc să sară nici măcar peste o mică răutate. Pentru că bucuria nu înseamnă să ai o stare mereu euforică pe care ţi-o induci forţat. Iar dacă te-ai forţat doar ca să pari ceva în ochii altora, nu te mai întreba de ce te-ai îmbolnăvit. Mai întâi sufletul s-a îmbolnăvit de durerea de a te vedea permanent cum calci peste el. Iar apoi durerea sufletească s-a transmis în corp prin emoţiile negative degajate: frica, frustrarea, reprimarea, părerile de rău, respectul de sine extrem de scăzut, amânarea unor schimbări...sunt doar câteva dintr-o multitudine de cauze.
Am mai scris despre ghidarea emoţională care nu minte niciodată. Şi mi se pare în continuare foarte important ce simt, vital chiar. Pentru că de aici pleacă totul. Inclusiv bolile, tot din stările de vibraţie joasă se declanşează. Practic, atunci îți semnezi sentința pe viață. Mai bine fă orice decât să rămâi într-o astfel de stare. Ridică-te, fugi, plimbă-te, citeşte, fă sport, crează ceva sau fă orice te-ar putea scoate din starea aceasta plină de otravă. Scutură-te la propriu sau dă-ţi chiar şi două palme dacă e cazul. Mai devreme sau mai târziu îţi vei fi recunoscător că nu te-ai lăsat căzut. Nu uita, nu e doar o simplă cădere de moment, ci una cu bătaie lungă și cu efect îndelungat.
De aceea, chiar dacă adevărul meu diferă de adevărul tău, nu îţi reprima nevoia de a îl mărturisi şi de a te mărturisi. Nu te gândi dinainte că nimeni nu va rezona cu adevărul tău. Doar simplu fapt de a îl mărturisi e un mare act de curaj care implicit te aşează pe un flux de conştiinţă accelerat. Dacă acum crezi ceva, iar mâine vei crede altceva, foarte bine, mulţumeşte-ţi că eşti deschis şi că nu faci greşeala de a stagna în propria limită. Consecvenţa fără schimbare nu e neapărat o calitate, ci poate fi o mare rezistenţă care te blochează. Nu căuta justificări doar pentru a nu schimba nimic. Aşa că, schimbă-ţi mentalitatea şi crezul dacă asta simţi că e nevoie să faci. Joacă-te cu tine, joacă-te cu viaţa! Fă din propria ta realitate o sărbătoare continuă şi o celebrare infinită a fiinţei tale!
Aşadar lasă-i pe ceilalţi care te privesc de pe margine cu ochi străini şi goi, lasă-i să te aduleze sau să te critice pe faţă sau în ascuns, căci nu trăieşti cu ei, ci trăieşti în primul rând cu tine. Ţi-e bine cu tine sau aduni doar frustrări cu nemiluita încercând să pari ceea ce nu eşti? Ai curajul de a te mărturisi sau îţi reprimi aceasta tot din prea multă frică? Renunţă la prejudecăţi şi la moralitatea indusă din afară, şi caută mai bine moralitatea ta interioară pe care nu ţi-o poate impune absolut nimeni!
Doar spune adevărul tău simplu şi curat și el te va elibera de rezistenţe, de comparaţii, de îndoială, de incertitudine, de şovăială, de frica de a fii tu însuţi…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu