O declaraţie de iubire către mintea mea

Dacă îmi iubesc trupul şi sufletul, inevitabil ajung să îmi iubesc şi mintea.
Cum aş putea să nu o iubesc, când ea este de fapt, atelierul meu de creaţie unde se desfăşoară permanent munca cu mine însumi? Cum aş putea să nu o iubesc când ştiu că ea e unealta magnifică care mi s-a oferit de la întrupare şi cu ajutorul căreia am acces la două mari opţiuni: ori mă voi răni în tăişul ascuţit al ei, neştiind cum să o folosesc, ori o voi face să lucreze pentru mine ca un fidel slujitor gata oricând să-mi vină în ajutor? Cum aş putea să nu o iubesc când ea singură mă ridică din absolut orice stare de vibraţie joasă în care pic cu bună ştiinţă? Cum aş putea să nu o iubesc când în interiorul ei se află imaginaţia, un extraordinar proiector cu care reuşesc să vizualizez dincolo de orice limită? Ceea ce se află în propria minte, nu pot găsi nicăieri, aşadar cum aş putea să nu o iubesc?

Atelierul tău de creaţie, nu este cel în care intri cu trupul, pe care-l curăţi şi-l ştergi de praful depus zilnic, în care te osteneşti poate cu sudoare ca să îţi câştigi pâinea ta. Căci mai înainte de a ajunge în acest spaţiu fizic în care te afli şi în care lucrezi cu mâinile, ai de intrat mai întâi în atelierul propriei tale minţi.
Aşadar, şterge-ţi mai întâi praful din mintea ta, mătură-ţi gândurile negative care îţi stau în cale şi spală-ţi interiorul minţii, ca atunci când atelierul creaţiei tale se deschide de dimineaţa, musafirii care îţi vor călca pragul, adică gândurile cele bune şi creatoare, să se simtă cât mai confortabil în interior şi să nu dea imediat bir cu fugiţii, în caz că se vor speria de haosul şi dezordinea în care au intrat.

Fă-ţi deci curăţenie în mintea ta, fă ca totul în ea să strălucească de prospeţime, după care deschide-ţi mintea, deschide-ţi atelierul tău creativ şi invită-ţi înăuntru gândurile cele luminoase şi creative.
Iar mai înainte de a porni la treabă, îmbrăţişează-le cu dragoste, mulţumeşte-le cu recunoştinţă şi sărută-le cu sărutare sfântă. Şi cum ai putea tu săruta nişte gânduri, oare ar putea ele rămâne în îmbrăţişarea ta, astfel încât să le poţi pe ele săruta? Ba ai putea de tu ai vrea, căci ele se recunosc în tine şi tu te recunoşti în ele, căci gândul luminos şi concentrat este tocmai creaţia ta.

Apoi, aşează-te la masă în linişte şi tăcere, împreună cu ele, adică cu gândurile tale. Analizează care îţi sunt angajaţii fideli, pe aceştia motivează-i şi lasă-i să îşi facă treaba în continuare. Iar pe ceilalţi, care trag chiulul, demite-i fără milă, căci nici ei nu au avut milă cu tine însuţi şi nici nu le-a păsat de munca ta. Cu unii ca aceştia, nu merge cu preaviz. Aşa că, desfă-le contractul de muncă pe motive de indisciplină şi lasă-i să plece. Renunţă la ele până nu falimentezi fizic printr-o boală sau psihic printr-o depresie. Decât un angajat-gând care nu e de partea ta, decât încă un gând sabotor în plus, mai bine încă unul în minus. Însă ai grijă, gândurile sabotoare sunt cele care îţi promit marea cu sarea, te asigură că vor lucra în favoarea ta de acum încolo, că vor face tot ce le stă în putinţă ca să dea randament mai bun, doar-doar să le mai păsuiești puțin. Însă mâine vei realiza iarăşi că şi-au făcut de cap şi au lucrat doar în detrimentul tău. Aşa că ce vei face cu angajaţii tăi infideli, îi vei demite mereu, doar pentru a-i reangaja a doua zi iarăși? Lasă-i pe unii ca aceştia, elibereză-i din realitatea ta şi nu-i mai băga în seamă, chiar dacă vor vărsa râuri de lacrimi la poarta minţii tale.

Cum aş putea oare să nu-mi iubesc mintea care nu îmi refuză nimic din cele care-mi captează interesul? Căci dacă mă voi gândi la ce vreau sau la ce nu vreau, mintea mea îmi şopteşte mereu: „aşa să fie, precum doreşti!” Pentru ea nu contează decât interesul meu, spre bine sau rău, spre pozitiv sau negativ, nu contează. Ea se hrăneşte din interesul meu şi creşte odată cu mărirea acestui interes. Frica generează energie, bucuria generează energie. Odată energia generată, vibraţia începe şi ea să îşi facă treaba. Iar vibraţia, nu ştie de glumă. Ea îţi oferă pe tavă ceea ce emiţi tu. Generezi frică? Atunci mai multă va veni asupra ta. Generezi bucurie? Şi mai multă va veni asupra ta. Altfel nu poate fi, căci ar fi imposibil să fie invers. De ce? Pentru că aceasta e legea de atracţie a universului.

Iar unde e lege, acolo nu mai e loc de tocmeală. Spune-i legea atracţiei sau eticheteaz-o cum vrei(universul nu lucrează cu şabloane sau etichete).
Iar dacă mintea mea se hrăneşte din energia interesului meu, atunci eu nu am de făcut decât să schimb macazul interesului, asta dacă sunt îndeajuns de deştept să realizez că nu e ok să mă rănesc singur la nesfârşit. Altfel, dacă încă nu am suferit îndeajuns, dacă nu m-am rănit destul, voi merge în continuare pe acelaşi flux falimentar unde suferinţa îmi captează interesul atât de mult încât îmi voi reprima din start orice mică tendinţă de a schimba macazul dinspre frică înspre bucurie.

De-abia când faci alegerea conştientă, aceea de a schimba macazul interesului tău, atelierul minţii tale se deschide şi te cheamă să intri înlăuntrul său. De-abia atunci, când ai făcut acest mic pas(şi totuşi atât de mare), universul îţi face acest magnific dar: MUNCA ŞI LUCRUL CU TINE ÎNSUŢI!
Şi odată intrat acolo, realizezi că tu eşti suveranul şi nimeni altcineva. Nimeni nu ia hotărâri în numele tău, nimeni nu simte în locul tău, nimeni nu gândeşte în locul tău, nimeni nu respiră în locul tău şi nimeni nu îţi trăieşte propria ta viaţă în locul tău!

Cât de minunat poate fi acest atelier creativ din mintea omului conştient! Pentru că în interiorul minţii noastre, noi nu suntem singuri. Avem o întreagă gaşcă de prieteni care aşteaptă comanda noastră. Dar dacă ea nu vine, ei nu se urnesc din loc. De ce ar face-o? Nu ar avea nici un motiv. Pentru că gândurile nu ascultă decât de un singur stăpân: liberul nostru arbitru! Altfel, totul s-ar desfăşura în viaţa noastră de la sine nefăcând nici o alegere, iar noi am fi atunci doar simpli spectatori pasivi.

Acolo, în atelierul creației tale, unice și originale, dă-ți acum voie să intri. Chiar meriți să o faci. Câteva clipe de lucru conștient cu tine însuți nu e un efort, ci e o mare bucurie. Cu timpul vei simți din ce în ce mai des nevoia să intri acolo. Amintește-ți cât timp dintr-o singură zi, mintea ta umblă pe aiurea. Nu ai obosit încă să umbli prin locuri pustii și dezolante? Pentru că acolo unde e mintea ta, te afli de fapt și tu însuți. Aceasta e cuantica pe înţelesul tuturor.

Intră în tine și găsește-ți tu singur calea ta proprie, nu o copia pe a altora. Asta pentru că suntem atât de diferiți unii de alții, și cu trupul, și cu sufletul dar și cu mintea.
Intră în acest loc tainic, unde doar tu și numai tu ai acces, dă-ți voie să visezi și să te bucuri. Intră acolo și materializează mai întâi cu mintea, înainte de a materializa cu fapta. Intră acolo ori de câte ori simți că bateriile ți se descarcă. Porțile atelierului tău creativ, nu se închid niciodată.
Proiectează-ți pe ecranul imaginației, viața pe care vrei să o trăiești. Vizualizează-te și pe tine așa cum îți dorești tu însuți să fii. Ajută-te și de prietenii tăi, de gândurile luminoase care te susțin necondiţionat în atelierul tău.
Nu aştepta să ţi se schimbe starea de al sine pentru ca tu să ai mai multă râvnă către lucrul cu tine însuţi. Tot aşteptând-o, cu aşteptarea vei rămâne. Intră mai bine în imaginaţia ta şi foloseşte-te de ea, căci pentru asta ţi s-a dat în dar. Ca tu să îţi creezi starea necesară de a te bucura de viaţă şi de creaţia ta. Nu te lăsa provocat din afara ta, ci provoacă-te tu pe tine însuţi dinlăuntru, căci toate ţi-au fost dăruite pentru a le folosi în mod conştient!

Iubește-ți trupul, iubește-ți sufletul, dar nu uita de mintea ta. Cum ai putea oare să nu o iubești?