Mare lucru e să ajungi să te iubeşti aşa cum eşti. Iar dacă nu îţi place cum eşti, tot e bine pentru că ai ajuns să conştientizezi anumite lucruri la tine la care mai ai încă de lucrat. Dar dincolo de laturile pe care ţi le doreşti şi încă nu le ai, totuşi recunoaşte-ţi calităţile şi fii mândru de ele. E imposibil ca să nu ai multe daruri cu care ai fost înzestrat ca om. Porneşte la drum cu premiza că eşti unic în gândire, în simţire, în atitudine. Iar odată făcut acest mic pas (în aparenţă mic, în realitate unul uriaş), începe aprecierea de sine. Şi astfel începi să te accepţi aşa cum eşti momentan.
Deocamdată poate nu ai multă răbdare cu cei din jur, dar poate ai compasiune. Poate nu ai prea mult discernământ, dar poate ai râvna de a cunoaşte mai mult. Poate nu ai prea multă îndemânare în lucrurile practice, dar poate că ştii să fii lângă cei care au nevoie de cineva care să le asculte păsurile. Poate acum nu eşti tocmai prea mulţumit de comportamentul tău, dar aminteşte-ţi şi de situaţiile în care te-ai autodepăşit atunci când s-a ivit ocazia. Poate că ai un temperament impulsiv care uneori îţi joacă feste, dar nu uita că te poţi folosi de el şi într-un mod constructiv dacă ajungi să ţi-l temperezi. Poate îţi place să arunci cu cuvinte nu tocmai plăcute spre ceilalţi, dar nu uita că dacă tot îţi place să vorbeşti mult, ai marea şansă de a te folosi de această energie susţinându-i pe cei care au multă nevoie de încurajările tale. Poate lucrurile nu sunt chiar roz în viaţa ta, dar şi aici poţi găsi o oportunitate de a te redresa dacă îţi asculţi îndemnul lăuntric. Poate momentan singurătatea te macină, dar nu întâmplător eşti acum singur(ă), tocmai pentru că singurătatea acum îţi prieşte şi mai ai câte ceva de făcut în solitudinea ta. Poate nici munca pe care o prestezi nu se ridică la nivelul valorii tale, dar dacă tot eşti acolo unde te afli la acel job, ce ar fi dacă ai înţelege că ai ceva de învăţat din acel mediu, din acea muncă. Poate prietenul sau prietena ta te-a dezamăgit şi continuă să te dezamăgească, iar tu încă îţi reprimi nevoia de a lua o hotărâre decisivă. Fă-o acum dacă asta simţi, nimeni nu e dator să se schimbe pentru tine. Însă unica ta datorie e să te iubeşti pe tine însuţi. Iubindu-te, apreciindu-te și fiind de partea ta, vei ajunge astfel indirect și la inimile celorlalți.
Pentru asta nu ai nevoie nici de tehnici meşteşugite, nici de poveşti motivaţionale, nici de falşi maeştri care să te îndemne la 7 paşi către atingerea fericirii. Nu ai nevoie decât de regăsirea copilului interior care aşteaptă să fie trezit la bucurie şi joacă. Da, chiar joaca însăși poate fi jucată într-un mod conștient, de ce nu?
Se spune că noi „ar trebui” să ne iubim aproapele ca pe noi înşine. Probabil de asta trăim într-o lume plină de conflicte şi lupte. Pentru că de fapt, nu ne iubim mai deloc pe noi înşine. Şi dispreţuindu-ne pe noi, îi dispreţuim şi pe ceilalţi. Devalorizându-ne pe noi, nu îi putem aprecia nici pe ceilalţi. Călcându-ne pe suflet prin compromisurile pe care le facem, călcăm şi pe sufletele celorlalţi cu bună ştiinţă.
Oare cum mă iubesc când de la primul moment al zilei, mă scol fără chef de viaţă, trântind, buşind şi înjurând? Oare cum mă iubesc când îmi îndop trupul cu tot felul de chimicale, alcool şi mâncăruri fără nici o măsură? Cum m-aş putea iubi atunci când fac ceea ce am de făcut cu silă şi plin de oftică? Cum m-aş putea iubi când îmi reneg fiinţa interioară şi accept să îmi dau puterea din mine celor care mă amăgesc cu promisiuni deşarte? Unde mai e iubire când îmi reprim nevoia de a mă arăta aşa cum sunt? Cum mă iubesc atunci când mă compromit şi îmi calc pe suflet?
Învaţă să te iubeşti pe tine însuţi ca pe propriul tău copil. Unii oameni nu ştiu ce înseamnă iubirea până nu apare un copil în realitatea lor. Dar şi când acesta apare, se lasă şi mai mult pe ei înşişi deoparte pentru a acorda întreaga lor atenţie copilului. Oare e bine aşa? Copilul creşte practic singur deşi ai falsa impresie că fără tine ar fi pierdut în peisaj. Şi e o mare amăgire aici şi o mare necredinţă. Pentru că nu-i acorzi copilului dreptul său de a experimenta, de a cădea şi de a se ridica singur. Ţi-e frică că i s-ar întâmpla ceva şi asta pentru că nu te iubeşti tu îndeajuns şi nu ai destulă încredere în tine, înainte de a avea în el. Când emani frică, roadele vor fi tot din frică. Când semeni iubire, vei secera doar roadele iubirii.
La fel se întâmplă de fapt şi cu copilul tău interior pe care îl încorsetezi adeseori în frică. Vino în întâmpinarea lui cu dragoste de el, cu dor. Nu-l sufoca şi nu-l înlănţui inutil. Aşa cum copilaşului tău de acasă îi acorzi atenţia cuvenită, îi faci surprize şi îi dai tot ce ai mai bun, cu aceiaşi atenţie apleacă-te şi asupra ta însuţi, oferă-ţi şi ţie tot ce e mai bun. Când o vei face dacă nu acum?
Dacă ai experimentat vreodată iubirea pentru un copil, atunci vei înţelege cum să te apleci spre tine însuţi. Dacă nu, îţi vei găsi singur(ă) calea când vei avea destul curaj în a te observa pe tine în toate ipostazele vieţii la care eşti participant în mod real şi nu fictiv. Aceasta e adevărata „mântuire” sau eliberare. Acea eliberare de frică, acea evadare din propriul egoism care te ține în prizonierat și care nu îţi dă voie să fi cu adevărat liber, .
Învaţă să te iubeşti aşa cum eşti, aşa cum arăţi, aşa cum gândeşti, aşa cum simţi, ce poate fi mai provocator, mai frumos şi mai eliberator în acelaşi timp?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu