Pentru moment sa lasam deoparte controlul gandurilor, raportul minte veche-noua,si sa revenim putin cu picioarele pe pamant.Voi incepe cu o scurta povestioara:
Era odata ca niciodata un cuplu care traia sub acelasi acoperis,in aceeasi mica
locuinta,dar fiind certati de ceva vreme,nu-si mai vorbeau de la un timp.Desi in
aparenta erau indiferenti unul fata de altul,in realitate fiecare era mereu cu
ochii pe celalalt.Traiau asa de o vreme si vine o zi in care barbatul realizeza
ca a 2-a zi trebuia sa ajunga la o intalnire foarte importanta in alt
oras.Pentru asta era nevoie sa se scoale foarte devreme.Insa marea problema era
ca el nu se sculase niciodata singur,de fiecare data cand era nevoie il trezea
ea.Dar acum...doar nu isi putea calca pe orgoliu sub nici o forma,mai bine
murea! Si tot framantandu-se sa gaseasca o solutie,ii vine ideea geniala(!) de a
scrie pe o hartiuta:
"Scoala-ma la 5.Urgent."
Dupa care,lasa biletelul pe patul ei si isi vede in continuare de treaba ca si
cum nimic nu s-ar fi intamplat.A 2-a zi dimineata, reuseste sa se trezeasca
singur,numai ca ceasul arata vreo 8... Furios,incepe sa tranteasca prin
casa,asta in timp ce sotia era in baie,facea dus si canta "O,ce dimineata
frumoasa"! Dupa care, nemaistiind ce sa faca de nervi, vede intamplator un
biletel aruncat pe patul sau.Il desface si citeste cu stupoare:"E ora
5.Scoala-te!"
Am relatat povestioara de mai sus,pentru ca e tipica pentru vremurile de azi,
povestioara in care cred ca se regasesc multe cupluri mai mult sau mai putin
oficiale.
Am avut mari retineri sa postez aici ceva de genul asta si totusi o fac.Cu
varsta nu mai suntem niste copii,poate doar cu sufletul.
Am observat ca preocuparile spirituale pot fi usor eclipsate atunci cand se
infiripa tot felul de tulburari traite cu sau in lipsa persoanei de langa noi.Si
atunci aceste cautari spirituale,cad inevitabil pe locul 2 sau chiar mai jos.
Daca ma uit in jur,cu greu pot gasi un cuplu care sa traiasca ca de la sine la
sine. Majoritatea sunt inlantuite intr-o lupta permanenta a orgoliilor.Un
razboi,uneori pe fata,alteori tacit al ego-urilor umflate.Un strigat mut care
razbate dintr-o viata nefericita si sfasietor de trista.
"O noua relatie" a devenit parca un fel de motto al zilelor noastre.
"O noua relatie" incepe euforic si se sfarseste in lacrimi.
"O noua relatie" si imediat ego-ul iti sopteste:"iata in sfarsit pe cineva care
ma apreciaza la adevarata mea valoare".
E o realitate,nu sunt basme.
Oare de ce sunt atat de multe femei care tind sa creada ca adevarata lor valoare
se poate materializa doar intr-o relatie nemaicontand uneori decat sa existe un
"el" palpabil? Poate si de asta se explica faptul ca de multe ori barbatii se
simt inconjurati de atatea femei disponibile.Uneori nevoia unei femei de a fi
pusa in valoare,face din ea ceva de care nici macar ea nu mai e constienta.Dar
acesta e un mare compromis si nu e nevoie de el pentru a trai o viata magnifica.
Sau,cine stie,poate ca multi isi doresc doar o viata ok.Dar viata nu poate sa
fie "doar ok" si atat. Gandurile noastre nu trebuie sa fie "doar ok",faptele
noastre nu trebuie sa fie "doar ok", afirmatiile noastre nu pot fi "doar ok"!
Asta pentru ca suntem cu totii chemati sa traim o viata magnifica si nu ca o
imitatie a altcuiva. Daca spun doar ca sunt ok,mi-am si pecetluit existenta
scaldandu-ma in mediocritate. Daca sunt doar ok,m-am si condamnat la starea de
supravietuire si atat.Sigur,se poate trai si asa, multi o si fac si spun ca n-au
nici o problema,nu-i asa? Dar oare cum putem sa ne anihilam pe noi insine,adica
fapturile extraordinare care suntem, spunand despre noi, doar ca suntem ok?
As putea spune tuturor femeilor singure:"nu stiti cat de norocoase sunteti!"
Pentru ca uneori a intra intr-o relatie fortata echivaleaza cu a-ti semna
sentinta pe viata!Cand femeia nu mai are puterea la ea,apare dependenta si
manipularea incepe intr-o forma voalata,daca vreti.
De unde atata disperare pentru a intra intr-o relatie?Nimeni nu isi doreste un
partener de viata disperat decat doar eventual pentru a domina si a abuza psihic
de celalalt.
Numai ca timpul si viata singura iti poate aduce cand nu te astepti,pe cineva la
care nici nu visai,atunci persoana potrivita apare neasteptat,ca o surpriza,ca
un dar. Este acea persoana cea cu care poti impartasi adevarul tau?
Adevarul foarte trist de altfel e ca putini barbati mai sunt dispusi sa ramana o
viata barbatul unei singure femei. Insa exista,flori rare ce-i drept, poate pe
cale de disparitie...
Se spune ca in spatele fiecarui barbat de succes,se afla o femeie care il
inspira. Iarasi se mai spune ca barbatii se folosesc de afectiune pentru a
ajunge la sex si femeile se folosesc de sex pentru a ajunge la afectiune.O fi
adevarat?
Desi suntem atat de diferiti,totusi ar trebui sa fim uniti in acelasi adevar
divin. Si pentru asta nu e neaparat nevoie sa fii un iluminat, vreun Budha sau
vreun Ramtha, dar macar sa iti evaluezi prioritatile. Iar daca
prioritatea mea nr 1 e sa am o relatie, nu cred ca e in regula atata timp cat nu
stiu cine sunt.
Multe relatii esueaza pentru ca adeseori avem impresia ca stim exact cum ar
trebui sa decurga lucrurile intr-o relatie,chiar inainte de a incepe.Astfel se
instaleaza o inflexibilitate si de aici o mare premiza pentru dezastru.Ar fi
prea fad ca lucrurile sa se desfasoare intr-un mod programat,la cat de
schimbatoare e viata in toata splendoarea ei.
Pentru ca vine un timp in care simti ca tu(adica sinele), cresti mai mult decat
relatia insasi.Pe zi ce trece,mai ales la cei care lucreaza cu ei insisi la
mintea lor,constiinta se expandeaza intr-un mod firesc si natural.Aproape ca nu
te mai regasesti in cel de ieri,e firesc sa fie asa,sa fim intr-o continua
schimbare.Dar daca iti setezi ca obiective doar casa,copii,masina,bani,toate
astea se implinesc repede-repede,dar tu ca sine simti ca nu esti implinit.
Cineva poate sa isi imagineze ca scopul vietii e sa traiesti pana la adanci
batranate langa partenerul de viata si traiesti in aceasta bula, o viata.Dar e
doar o capcana,ca si cum te-ai ingropa de viu,atat timp cat relatia nu se
reanoieste odata cu constiinta ta.Acesta contiinta nu poate stagna pe loc,ea se
vrea mereu mai profunda,mai inteleapta,intr-o accelerare continua.Si daca nu se
intampla asta,cei 2 se epuizeaza reciproc,ancorati doar in grija lumesca.
fie "doar ok" si atat. Gandurile noastre nu trebuie sa fie "doar ok",faptele
noastre nu trebuie sa fie "doar ok", afirmatiile noastre nu pot fi "doar ok"!
Asta pentru ca suntem cu totii chemati sa traim o viata magnifica si nu ca o
imitatie a altcuiva. Daca spun doar ca sunt ok,mi-am si pecetluit existenta
scaldandu-ma in mediocritate. Daca sunt doar ok,m-am si condamnat la starea de
supravietuire si atat.Sigur,se poate trai si asa, multi o si fac si spun ca n-au
nici o problema,nu-i asa? Dar oare cum putem sa ne anihilam pe noi insine,adica
fapturile extraordinare care suntem, spunand despre noi, doar ca suntem ok?
As putea spune tuturor femeilor singure:"nu stiti cat de norocoase sunteti!"
Pentru ca uneori a intra intr-o relatie fortata echivaleaza cu a-ti semna
sentinta pe viata!Cand femeia nu mai are puterea la ea,apare dependenta si
manipularea incepe intr-o forma voalata,daca vreti.
De unde atata disperare pentru a intra intr-o relatie?Nimeni nu isi doreste un
partener de viata disperat decat doar eventual pentru a domina si a abuza psihic
de celalalt.
Numai ca timpul si viata singura iti poate aduce cand nu te astepti,pe cineva la
care nici nu visai,atunci persoana potrivita apare neasteptat,ca o surpriza,ca
un dar. Este acea persoana cea cu care poti impartasi adevarul tau?
Adevarul foarte trist de altfel e ca putini barbati mai sunt dispusi sa ramana o
viata barbatul unei singure femei. Insa exista,flori rare ce-i drept, poate pe
cale de disparitie...
Se spune ca in spatele fiecarui barbat de succes,se afla o femeie care il
inspira. Iarasi se mai spune ca barbatii se folosesc de afectiune pentru a
ajunge la sex si femeile se folosesc de sex pentru a ajunge la afectiune.O fi
adevarat?
Desi suntem atat de diferiti,totusi ar trebui sa fim uniti in acelasi adevar
divin. Si pentru asta nu e neaparat nevoie sa fii un iluminat, vreun Budha sau
vreun Ramtha, dar macar sa iti evaluezi prioritatile. Iar daca
prioritatea mea nr 1 e sa am o relatie, nu cred ca e in regula atata timp cat nu
stiu cine sunt.
Multe relatii esueaza pentru ca adeseori avem impresia ca stim exact cum ar
trebui sa decurga lucrurile intr-o relatie,chiar inainte de a incepe.Astfel se
instaleaza o inflexibilitate si de aici o mare premiza pentru dezastru.Ar fi
prea fad ca lucrurile sa se desfasoare intr-un mod programat,la cat de
schimbatoare e viata in toata splendoarea ei.
Pentru ca vine un timp in care simti ca tu(adica sinele), cresti mai mult decat
relatia insasi.Pe zi ce trece,mai ales la cei care lucreaza cu ei insisi la
mintea lor,constiinta se expandeaza intr-un mod firesc si natural.Aproape ca nu
te mai regasesti in cel de ieri,e firesc sa fie asa,sa fim intr-o continua
schimbare.Dar daca iti setezi ca obiective doar casa,copii,masina,bani,toate
astea se implinesc repede-repede,dar tu ca sine simti ca nu esti implinit.
Cineva poate sa isi imagineze ca scopul vietii e sa traiesti pana la adanci
batranate langa partenerul de viata si traiesti in aceasta bula, o viata.Dar e
doar o capcana,ca si cum te-ai ingropa de viu,atat timp cat relatia nu se
reanoieste odata cu constiinta ta.Acesta contiinta nu poate stagna pe loc,ea se
vrea mereu mai profunda,mai inteleapta,intr-o accelerare continua.Si daca nu se
intampla asta,cei 2 se epuizeaza reciproc,ancorati doar in grija lumesca.
Atunci,devin doar piese de muzeu, pentru ca relatia si viata vor sa cresca
dincolo de "tu si cu mine".
Poate ca majoritatea conflictelor dintre 2 persoane pleaca de la decalajul care
se produce la un moment dat intre sinele fiecaruia.
Aud pe multi ca spun "noi traim impreuna dar nu mai avem nici o treaba unul cu
altul,traim in vieti paralele!" Oare cat de mult s-au putut separa de sinele
lor,pentru a scoate astfel de vorbe?Iar altii spun ceva de genul "ia-ma asa cum
sunt si pace"!
Da,sigur,dar doar daca vorbele astea vin din constiinta,pentru ca daca ego-ul
vorbeste si e plin de nesiguranta,de atasamente,de conditionari,cum il mai poti
lua pe celalalt de buna voie asa cum e?
Poate ca acel partener pe care-l astepti va aparea neasteptat si atunci tu il
vei recunoaste.Dar intre timp,daca nu apare nimeni,nu te bloca intr-o asteptare
fara sens,foloseste-ti mai bine energia sa afli cine esti.Nu cauta sa intri
intr-o relatie dintr-o pozitie defensiva doar pentru a scapa de gandul "nimeni
nu ma iubeste".
Se spune ca barbatul e facut pentru femeie si femeia pentru barbat,dar ce
maretie sa constati ca ambii au fost facuti pentru Dumnezeu, si pentru a trai ca
de la sine la sine in EL.
Asadar,dragi creatoare ideal ar fi sa nu va pierdeti demnitatea si identitatea
in fata nimanui.Daca erau majoritari barbatii pe aici pe grup,nu-mi bateam capul
sa scriu toate astea,asa insa,ceva din sinele meu mi-a spus sa abordez si
subiectul asta.
Personal cred ca subiectul relatiilor e cel mai sensibil al prezentului si
reprezinta boala zilelor noastre.
Si totusi astept si o replica din partea voastra,se incumeta cineva?
Ca sa inchei intr-un tonus optimist,exista intr-un psalm 3 versete care mie imi
plac foarte mult si care suna asa:
"Iata acum ce este bun si ce este frumos,decat numai a locui fratii impreuna!
Aceasta este ca mirul pe cap,care se coboara pe barba,pe barba lui Aaron,care se
coboara pe marginea vesmintelor lui.
Aceasta e ca roua Ermonului, ce se pogoara pe muntii Sionului,ca unde este
unire, acolo a poruncit Domnul binecuvantarea si viata pana in veac."
dincolo de "tu si cu mine".
Poate ca majoritatea conflictelor dintre 2 persoane pleaca de la decalajul care
se produce la un moment dat intre sinele fiecaruia.
Aud pe multi ca spun "noi traim impreuna dar nu mai avem nici o treaba unul cu
altul,traim in vieti paralele!" Oare cat de mult s-au putut separa de sinele
lor,pentru a scoate astfel de vorbe?Iar altii spun ceva de genul "ia-ma asa cum
sunt si pace"!
Da,sigur,dar doar daca vorbele astea vin din constiinta,pentru ca daca ego-ul
vorbeste si e plin de nesiguranta,de atasamente,de conditionari,cum il mai poti
lua pe celalalt de buna voie asa cum e?
Poate ca acel partener pe care-l astepti va aparea neasteptat si atunci tu il
vei recunoaste.Dar intre timp,daca nu apare nimeni,nu te bloca intr-o asteptare
fara sens,foloseste-ti mai bine energia sa afli cine esti.Nu cauta sa intri
intr-o relatie dintr-o pozitie defensiva doar pentru a scapa de gandul "nimeni
nu ma iubeste".
Se spune ca barbatul e facut pentru femeie si femeia pentru barbat,dar ce
maretie sa constati ca ambii au fost facuti pentru Dumnezeu, si pentru a trai ca
de la sine la sine in EL.
Asadar,dragi creatoare ideal ar fi sa nu va pierdeti demnitatea si identitatea
in fata nimanui.Daca erau majoritari barbatii pe aici pe grup,nu-mi bateam capul
sa scriu toate astea,asa insa,ceva din sinele meu mi-a spus sa abordez si
subiectul asta.
Personal cred ca subiectul relatiilor e cel mai sensibil al prezentului si
reprezinta boala zilelor noastre.
Si totusi astept si o replica din partea voastra,se incumeta cineva?
Ca sa inchei intr-un tonus optimist,exista intr-un psalm 3 versete care mie imi
plac foarte mult si care suna asa:
"Iata acum ce este bun si ce este frumos,decat numai a locui fratii impreuna!
Aceasta este ca mirul pe cap,care se coboara pe barba,pe barba lui Aaron,care se
coboara pe marginea vesmintelor lui.
Aceasta e ca roua Ermonului, ce se pogoara pe muntii Sionului,ca unde este
unire, acolo a poruncit Domnul binecuvantarea si viata pana in veac."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu