Ganduri despre OM

Traim in prezent o perioada care are ca centru de referinta,un om,o
personalitate care atata timp cat a trait pe pamant a uitat de tot ce era
lumesc,dar pe care lumea nu l-a putut uita de 2000 de ani incoace.
De ceva timp,multe din spusele lui Iisus,imi apar in minte ca niste flashuri in
care gasesc noi valente, semn ca intre timp s-a schimbat ceva in constiinta mea.
Adeseori m-am intrebat de ce El ne-a vorbit asa mult in pilde cu
subanteles,pilde a caror explicatie nu o poti intelege doar la prima
vizualizare.Oare nu era mai simplu sa ne fi vorbit pe fata,sa ne dea reguli
universal valabile dupa care sa ne ghidam fara sa mai fim nevoiti sa interpretam
ce si cum?
De fapt,tocmai aici e cheia si in timp am realizat ca prin aceste pilde,
afirmatii, sentinte,pe care ni le-a lasat,tocmai asta s-a vrut, ca noi sa cautam
sa intelegem dupa sufletul nostru,dupa nivelul constiintei fiecaruia dintre noi.
Dumnezeu in marea Sa lucrare ne-a creat dupa chipul si asemanarea Sa dar intr-un
mod unic si irepetabil pe fiecare dintre noi, asadar a lasat la latitudinea
noastra sa alegem ce ni se potriveste fiecaruia si sa ramanem originali
totodata,citind aceste pilde si extrapoland din ele ce ni se potriveste dupa
unicitatea noastra.
As vrea sa ma opresc aici doar la cateva afirmatii care mie mi se par relevante.
Nu ma apuc acum sa teologhisesc(are cine s-o faca), dar pentru mine e important
sa imi las mie insumi o marturie,daca vreti. Asa ca,va rog, nu va identificati
prea mult cu ce voi scrie,e doar parerea mea personala la nivelul la care sunt
eu acum, daca e cineva care sa rezoneze e ok, dar ar fi si mai ok daca ati merge
mai departe si ati cauta singuri raspunsurile care vi se potrivesc.
Poate unii dintre voi ati mai citit cate ceva din Noul Testament, macar fugitiv.
Poate si mai multi, nu ati facut-o inca. Spun asta, pentru ca stiu ca e foarte
greu,daca nu chiar imposibil, sa te apleci asupra Bibliei dupa ce ai intrat deja
in cuantica unde fascinatia e coplesitoare. Cunosc persoane care adera la unele
grupari mai mult sau mai putin energetice unde se pune mare accent pe credinta
dar care nu au deschis macar o data Noul Testament. Paradoxal,nu?
Nu-i nimic,nu judecam pe nimeni,insa personal cred ca e important si acest
capitol in viata noastra,altfel ramanem fara repere, ca niste frunze-n vant.
Citatele le gasiti la inceputul Noului Testament,in cele 4 evanghelii.
"Impararatia lui Dumnezeu,nu va veni in chip vazut si nici nu vor zice:iat-o
aici sau acolo.Caci Imparatia cerurilor este inauntrul vostru." Iar tot legat de
asta spune in alta parte: "Cautati mai intai de toate Imparatia cerurilor si
toate celelalte vi se vor adauga voua!"
Daca unesc cele 2 citate capat un raspuns care ma ingheata.Asadar despre care
imparatie e vorba aici, cea de dincolo de nori?Poate fi si acolo dar e
irelavanta pt mine caci deocamdata traiesc aici si acum.Oare ce comoara avem noi
inlauntru? Iata cum aceasta imparatie se identifica usor cu Sinele nostru! Si
daca acest sine e numit atat de frumos inseamna ca nimic din lumea asta nu l-ar
putea rascumpara,nimic nu i-ar putea da o valoare mai mare decat este deja.
Uneori,punem o multime de intrebari aparent spirituale dar care ar fi totusi
intrebarea corecta?Care ar fi singura intrebare care le-ar anula pe celelalte?Am
mai spus-o si daca as putea as repeta-o incontinuu:cine suntem noi cu adevarat?
Soarele nu stie ca straluceste.Un drum nu stie ca duce undeva.O floare nu stie
ca este frumoasa...
La fel suntem si noi.Exista o bucurie fara motiv si o inocenta care exista pur
si simplu aici,inlauntrul nostru.Aici e margaritarul cel de mult pret si oare ma
voi lasa pacalit de cineva care ar vrea sa mi-l fure? Iisus ne indeamna sa
cautam mai intai aceasta imparatie,adica sinele,pentru ca toate celelalte ni se
vor adauga fara efort! Un mare adevar se afla aici,cine citeste sa inteleaga...
Scriam data trecuta cred,ca la un moment dat in viata, ajungi ca un copilas care
sta in poala lui Dumnezeu, iar tot ce vine spre noi, e ca un fel de bonus.
Fiinta noastra e in totalitate tacuta,linistita.Nu e deranjata de concepte.Doar
mintea se ingrijoreaza, nu sinele.Oriunde m-as duce,orice as face, niciodata nu
sunt in afara sinelui.El e dincolo de orice forma,de orice timp,de orice
cunoastere,de orice religie,de orice credinta,de orice casatorie, de orice
divort...
Pe aceasta floare,nimeni nu o poate atinge!
In alt loc,Iisus spune:"Toate cele pe care le-am facut Eu si mai mari decat
acestea veti putea face!", si mai incolo, "Eu si Tatal una suntem".
Asadar daca El si Tatal una sunt,iar noi putem face tot ce-a facut el si chiar
mai mult,cine suntem noi de fapt?Raspunsul si-l poate da fiecare dintre voi.
Cat de mult valoreaza omul in ochii lui Dumnezeu si cat de putin valoreaza omul
in ochii lui insusi?Sigur, atunci ne putem intreba de ce nu se mai fac minunile
Lui,de ce nu se inviaza mortii? Dar cine s-o faca?Cati mai traiesc asa cum a
trait El fara sa se ataseze de nimic?
Personal tind sa cred ca sufletul nostru intr-un fel,tanjeste dupa saracie. Dar
nu saracie ca suferinta, ci ca non-atasament. Iisus nu s-a avut decat pe El
insusi si i-a fost indeajuns...
"Cand va rugati pentru ceva,sa credeti ca l-ati si primit si-l veti avea!"
Daca nu as sti ca a spus-o El,as zice ca afirmatia asta e luata de undeva din
vreo carte de cuantica.Unde e mintea ta,acolo te afli si tu de fapt,parca asta
spune cuantica,nu? In ce loc de pe fata pamantului am mai putea gasi astfel de
cuvinte?
Desi sunt cuvintele Lui,nimeni nu ne mai invata sa ne rugam asa ci suntem
indemnati sa o facem intr-un mod pasiv,mereu la mila lui Dumnezeu si daca "o
fi,o fi", daca nu, inseamna ca "asa a vrut Dumnezeu". Cred ca atunci cand reusim
sa ne rugam "ca si cum am primi deja",sinele nostru se deschide,zidul dintre noi
si El se surpa si de-abia atunci putem primi ce vrem.
Iata o alta afirmatie la care vreau sa ma opresc :"Eu sunt calea ,adevarul si
viata!"
Pe ea s-a fundamentat tot crestinismul si asta pentru ca lucrurile s-au inteles
pur personal.Deci daca intelegem doar ad literam, adica doar prin Iisus ca
persoana atunci tot ce se afla in afara Lui,e socotit ca erezie si vrednic de
condamnat.
Habotnicii incep sa clocoteasca de furie,sabiile sunt scoase din teaca,ostirile
se aliniaza,mucenicii stau in rand pentru a fi macelariti si sangele incepe su
curga siroaie...
Dar pentru o clipa,sa lasam sabiile in teaca.Oare Iisus cand spune "eu sunt" se
refera la persoana Lui? Pentru o gandire primitiva si incorsetata de frica e
valabil si asta.
Dar putem sa ne ridicam putin nivelul constiintei?
Pentru ca eu personal cred ca aici de fapt,e vorba de starea de "eu sunt".
Daca El e una cu Tatal si noi una cu El,prin deductie inteleg ca "omul" adica
starea de "a fi ", e calea,adevarul si viata.
Ii multumesc Lui Dumnezeu pentru ca mi-a dat puterea de a-L cauta in mine.
Pot spune: "cred in Dumnezeu" dar nu pot spune "cred in sinele meu",pentru ca eu
sunt de fapt acest sine,nu sunt separat niciodata de el.Doar daca ma defazez
singur de el prin alegerile pe care le fac din minte,lucru care se intampla cu
majoritatea oamenilor care nu au ajuns sa se cunoasca vreodata.
Mintea cere informatii,tehnici...Sinele nu are nevoie insa de toate astea,ceea
ce vine de la El,aceluia nu i se poate aduce un surplus prin cunoastere.Sinele
ramane cel ce este si atat.
"Cautati adevarul si el va va face liberi"!
Oare de cate carti mai avem nevoie? De cate pelerinaje? De cate prelegeri?
Oare de cate oglinzi mai avem nevoie pentru a ne privi chipul?

O zi minunata si multumesc daca ati avut rabdare pana la capat,Cristi.