Intre religie si spiritualitate (2)

Daca aminteam in prima parte de o categorie de oameni care nu au tangenta cu
spiritualitatea dar se multumesc doar cu nivelul bisericii si al ritualului,acum
ma voi opri putin asupra celorlalti,care la inceput si ei au facut parte din cei
"multi chemati", dupa care s-au desprins si au intrat in grupul celor
"putini alesi".
Acestia s-au luptat cu ei insisi si au experimentat tot ce se putea experimenta
in biserica si ritualul de care apartin,pana cand sufocandu-se dupa o gura de
aer proaspat,au ajuns sa depaseasca acest nivel.
Dar ca sa ajunga in aceasta faza,acestora li s-a facut un dar,sau mai bine spus,
ei insisi si l-au facut.Tot omul e chemat sa afle adevarul si oricine are sanse
egale de a ajunge la el.Insa nu toti sunt curiosi si simt nevoia sa manance
condimentat,cand toata viata au mancat acelasi fel de mancare.Si pentru ce ar
iesi din zona de confort,atata timp cat le e atat de bine si se simt in
siguranta,primind de-a gata toate invataturile? Si pentru ce e nevoie sa tulbure
apele,atata timp cat constiinta doarme linistita de o viata in aceeasi apa
statuta?
Asadar,celorlalti,celor "putini alesi", li s-a facut un dar,acordat tuturor insa
recunoscut de foarte putini.Ce e acest dar? Sa-i spun "criza sufleteasca" sau
"noaptea neagra a sufletului"?
Acesta e marele dar de la marele Dumnezeu,daca vreti,atunci cand intri in faza
conflictului interior si incepi sa iti pui intrebarile esentiale.Caci daca
aceste intrebari nu apar,omul continua sa ramana in aceeasi stare de letargie
launtrica unde resemnarea,ignoranta si neputinta,fac casa buna cu
rautatea,aroganta si deznadejdea.
Numai ca,venerabila si distinsa doamna care se numeste "religia",nu vrea sub
nici o forma ca omul sa ajunga in stadiul unei crize sufletesti.Pentru doamna
"religie",aceasta criza trebuie inabusita cu orice pret,iar mijloacele pe care
le detine sunt atat de subtile incat cu greu ar putea ajunge sa esueze.Atunci
incepe sa se precipite,sa prezinte lucruri de netagaduit dezbatute de sute de
ani,pe care ti le intinde sub nas incruntata si suparata foc pentru ca ai reusit
sa ii tulburi linistea si somnul.Iar daca persisti si nu dai bir cu fugitii la
prima avertizare,doamna "religie" incepe sa dea din colt in colt,amenintandu-te
ca daca nu iti revii si nu vei intra spasit si de buna voie din nou in
dogma...sa ai mare grija ca detine ea alte metode mult mai eficiente de a te
face sa te intorci pe drumul cel bun si sa te scoata cu forta din inselarea in
care tocmai ai cazut.Atunci...incep caterisirile,excomunicarile,arderile pe rug
si uciderile cu pietre!

Si asta se intampla pentru ca cea mai puternica conditionare a omului,ramane
religia.Aceasta nu apropie pe om de adevaratul Dumnezeu,ci il desparte de
El.Aceasta nu apropie nici macar pe om de om,ci taie fara mila lumina netaiata a
iubirii dintre noi.Dar pana cand omul nu trece prin propria experienta
religioasa si nu o testeaza la propriu,criza sufleteasca nu se
dezlantuie, intrebarile nu apar,iar omul ramane la acelasi stadiu de nepasare
fata de el insusi,dar gata oricand sa se ia la tranta cu cei care ar indrazni
cumva sa-i submineze autoritatea religioasa.Niciodata atent la el insusi,dar
intotdeauna extrem de vigilent si gata oricand sa scoata sabia si sa ucida fara
remuscari pe cei care nu-i recunosc dogma,bucuros ca prin aceasta varsare de
sange,a mai adus o ofranda dumnezeului sau...
Cand am iesit din pantecele maicii mele,nu aveam nume,nu aveam religie,nu aveam
frica sau indoiala, nu ma aflam in competitie cu nimeni si nu stiam ce e mandria
sau dispretul.Apoi,au venit cei care "imi vor binele" si m-au luat, ducandu-ma
sa ma boteze in cristelnita lacrimilor, iar cand m-au scos din ea, Duhul sfant
ma curatase si isi facuse locas in sufletul meu! Atunci "cel viclean si
ispititor", pe loc a batut in retragere,infricosandu-se foarte, vazandu-ma
crestin ceresc,desavarsit si pur!
Si vremea trece,si anii trec,pana la un punct cand realizez cu stupoare ca
faptele mele nu erau nicidecum ceresti,vorbele mele nu erau desavarsite, iar
gandurile... numai pure nu erau!
Asa ca satul de atatea canoane si fasoane,m-am desprins cu curaj de cei care
"imi vroiau binele" si am fugit de ei, botezandu-ma singur si afundandu-mi
mintea si gandurile in cristelnita Sinelui meu,iar cand m-am ridicat, am vazut
"frica" batand in retragere si infricosandu-se foarte,scrasnind de ciuda ca m-a
scapat din mana!
Apoi am inteles intr-o clipa ca tot ce credeam eu ca este dumnezeu,era doar o
fantasma a inchipuirii mele.Si am inteles ca fiecare om,isi creeaza in viata
propriul concept despre Dumnezeu,total diferit de conceptul altuia.Si am
costatat ca fiecare religie e doar un paravan care se interpune intre sinele
omului si adevaratul Dumnezeu sau Suprem.
Oare cine sunt eu in stare de veghe si cine sunt eu in stare de vis? Cum as
putea spune "sunt crestin 24 din 24"? Daca ma identific cu o religie,nu o pot
face decat fiind in stare de veghe,adica doar cand sunt constient de religia
mea.Dar cand ne mutam in starea de somn,in somnul cel mai profund,cine mai
ramane constient de religia sa?
Acolo,in starea de somn,sunt doar "prezenta" si atat. "Persoana",urmand sa
renasca la ivirea zorilor,cand odata ce a facut ochi,isi aminteste imediat ca e
crestin sau budist si incepe sa aduca din nou multumiri si ofrande dumnezeului
sau.
Aceasta "prezenta" sau starea de "eu sunt",ramane si in starea de veghe si in
starea de somn,aceeasi mereu.Dar persoana care se identifica cu mintea care ii
aduce mereu aminte de conditionarile sociale sau religioase in care se scalda
peste zi,acea persoana,in somn ...dispare!

Asadar,in starea de somn,crestinul...nu mai e crestin,musulmanul...nu mi e
musulman,budistul...nu mai e budist...
Si desi toti stiu ca in somn,vor uita ce cred ei ca sunt, cu totii, pana la
unul,se indreapta cu bucurie spre starea de somn,dornici sa isi indeparteze cat
mai rapid povara constiintei sociale purtate in timpul zilei. In somn...nu mai
exista dogma,nu mai exista
religie,canoane,ritualuri,pedepse,amenintari...Singurul "lucru" care ramane e
starea de "eu sunt"!
Si daca aceasta "prezenta" care ramane neschimbata si in starea de veghe si in
starea de vis,de unde stiu eu ca nu e chiar ce se denumeste a fi Dumnezeu?
Dumnezeu nu poate fi cunoscut prin concepte,teorii,teologhisiri la nesfarsit,ci
doar poate fi recunoscut prin experienta directa la nivel de sine.Iar cand
ajungi acolo nu il mai poti denumi,pentru ca El nu are nume,nu are atribute sau
calitati.
Acolo doar iti descoperi unitatea cu El,nu insa si egalitatea.Pentru ca daca
suntem ca niste picaturi care se varsa intr-un ocean,devenim una cu el cand il
atingem.Picatura nu e egala cu oceanul,dar devin una cand se unesc.Asa si
omul,prin trup nu e egal cu Dumnezeu,dar prin spirit e Una.
Astfel stand lucrurile,desi casatorit de o viata cu doamna "religie",incepusem
sa-mi intorc fata de la ea si sa nu o mai recunosc drept consoarta.Nu-mi mai
starnea interesul,nu mai simteam nevoia sa o ating,nu ii mai faceam complimente
si nu ii mai aduceam daruri.Ne incrucisam sabiile frecvent,pentru ca era
dominatoare si despotica si vroia permanent sa detina controlul asupra
mea,intreband in stanga si in dreapta pe toti cunoscutii daca nu cumva m-au
vazut intalnindu-ma pe ascuns cu iubita mea de o
viata..."spiritualitatea"! Cand auzea de iubita mea,rabufnea si o ocara in mod
josnic,caci era geloasa foarte! Atunci...am hotarat sa ma despart de ea! Dar
ea,cand a auzit asta de la mine,s-a preschimbat pe loc si dintr-o vipera,s-a
prefacut in pisicuta cuminte si ascultatoare, dar gata-gata sa isi scoata
ghiarele daca era cazul!
Ar fi facut orice ca sa imi intre in drepturi si nu care cumva sa o parasesc
dupa ce atata timp mi-a fost fidela. Dar eu...eram indiferent si rece la toate
promisiunile ei si nu am slabit deloc in hotararea mea.Si pentru toate relele pe
care mi le-a facut,mai intai i-am tras o bataie sora cu moartea,dupa care am
izgonit-o si am trimis-o in exil! Ne-am impartit si odraslele...ea luandu-si
"frica" dupa ea, iar eu ramanand doar cu "sinele"! Atunci am devenit cu
adevarat liber si m-am dus sa imi caut iubita care ma astepta rabdatoare demult
si care nu isi pierduse nadejdea in mine. Aceasta cand m-a vazut,m-a tras mai
aproape de ea,m-a imbratisat si m-a sarutat cu sarutare sfanta si pe loc am
simtit mireasma nemuririi.Si asa a sadit curaj in inima mea si mi-a daruit
indrazneala sa nu ma tem de ea! Atunci,m-a prins de mana cu darzenie ,ne-am
inaltat si am inceput sa zburam, zburat-am pe aripile vantului...

Multumesc si o zi minunata.Cristi.