Poate ca esenta spiritualitatii,se reduce la o singura intrebare:"Cine sunt eu"?Daca ar fi sa dau un raspuns,mai degraba as alege sa raspund prin ceea ce stiu
sigur ca nu sunt.Adica:
Am un corp,dar ma identific cu el?Sau e doar un locas a ceea ce nu se vede?
Pot
sa imi vad si sa imi simt corpul,dar ceea ce poate fi vazut si simtit,nu e
spiritul si adevarata entitate care observa corpul.Acest corp poate avea o
varietate de forme,poate fi obosit sau activ,bolnav sau sanatos,greu sau
usor,nelinistit sau calm,dar are el vreo legatura cu sinele interior,cu
Martorul?Am un corp dar eu nu sunt corpul meu!
Am dorinte,dar sunt oare ale mele?Caci pe acestea le pot numi si pot face o
lista nesfarsita,dar ceea ce se poate cunoaste prin simturi,prin minte si
gand,prin senzatii,nu poate fi adevarata entitate care cunoaste.Dorintele nu
sunt statornice,ele se perinda mereu,vin si pleaca,intr-un du-te vino
continuu.Acestea trec prin constiinta mea,dar ajung oare sa imi afecteze sinele
interior?Au vreo putere dorintele asupra sinelui?Am multe dorinte,o
infinitate,dar nu sunt ale mele,caci sinele este "cel ce este",fara sa isi
doreasca nimic!
Am si emotii.Pe acestea le simt cand apar,iarasi simt si cand dispar,sunt
constient de ele cand vin si pleaca,dar ceea ce poate fi inteles si simtit,nu
poate fi adevarata mea entitate.Emotiile pot fi atat de puternice,incat sa ma
puna la pamant intr-o clipa,caci ele trec prin mine si ma strabat dare ceva care
doar vine si pleaca,ceva temporar. Asadar daca sunt doar de o durata mai mare
sau mai mica,adica incadrate in timp,ele nu imi pot afecta sinele
interior,Martorul,Observatorul care ramane mereu acelasi ca prezenta.Am
emotii,dar ele nu sunt emotiile mele!
Am ganduri,permanent.O multitudine de ganduri umbla incoace si incolo,dar exista
macar unul care sa ramana statornic in mine?Doar daca ma focusez asupra lui si
nu il scap,altfel se duce.Dar nici un gand nu ramane trainic in mine,cu de la
sine putere.Asadar si acestea vin si pleaca.Le pot vedea si cunoaste,dar ceea ce
poate fi cunoscut,nu e adevarata mea entitate.Am ganduri dar nu sunt gandurile
mele!
Dar ce ramane atunci acelasi,ce ramane statornic,ce sau cine este cel care nici
nu vine si nici nu pleaca? Ramane doar un Martor,un Observator nemiscat al
tuturor acestor ganduri,senzatii,dorinte,emotii.
Cineva afirma ca toate religiile sunt la fel,in special budismul.Si ca Budha e
calea spre iluminare iar Iisus e insasi iluminarea.
Daca am putea uita de orice dogma si am putea impleti budismul cu
crestinismul,ar iesi ceva "adevarat",cu adevarat.Budismul prin profunzimea
sa,are capacitatea de a te face sa intri in interiorul tau cat mai adanc pana la
regasirea sinelui,pana la identificarea Martorului sau Observatorului.Prin
tehnicile si meditatiile sale,budismul e imparatul tuturor religiilor
orientale,se ocupa si de trup si de psihic,si de minte, pana ajunge la
spirit.
Insa multi isi prind picioarele aici.Cand realizeaza ce se afla cu
adevarat in ei,cand constientizeaza puterea din ei,sau ca sunt parte din
Dumnezeu sau Sursa,incep sa cada prada mandriei si ego-ul se umfla pana
plesneste.In cazul crestinilor,incep sa se departeze total de biserica,de
preoti,de slujbe si taine,pentru ca oricum nu le foloseste la nimic si pentru ca
oricum pot face totul cu de la sine putere.Iar daca vor cumva sa se mai roage,
nici nu mai stiu cui sa o faca atata timp cat dumnezeu e in ei.Perfect adevarat,
dar daca ajungi sa crezi toate astea, observa-te pe tine ce miscari au loc in
interiorul tau.Vezi nu cumva salasluieste multa aroganta acolo?Pentru ca in
momentul cand se infiripa aceasta constientizare a puterii din om,s-ar putea ca
odata cu ea sa inceapa sa dispretuiasca pe fata sau in ascuns orice invatatura
exterioara,orice biserica,orice preot sau guru,fara nici un discernamant. Si
fara discernamant...nu poti creste spiritual deloc,doar ai impresia asta falsa.
Iar crestinismul,mai domoleste partea asta si iti mai aduce aminte cumva de
smerenie,asa cum spune Mantuitorul:"Invatati de la Mine caci Eu sunt bland si
smerit cu inima"!Asadar,eu nu recomand anularea crestinismului si ridicarea
religiilor orientale in slavi,ci doar sa avem discernamant!
Bineanteles ca fiecare religie isi tine partea sa si trage din rasputeri sa-si
mentina superioritatea in fata celorlalte.Dar ce legatura are asta cu sinele meu
care nu poate fi etichetat si intemnitat intr-o religie sau dogma?Nici una.
Sigur,fiecare religie are si parti bune dar si multe care scartaie din
incheieturi.Au ruginit cu adevarat balamalele si nu mai e in stare nimeni sa le
unga.Insa asta,nu mai e treba mea. Si cum spune sf.Vasile :"Ia aminte la
albinele care alearga din floare in floare, culegand doar polenul"!
Iar daca pot extrage din mai multe religii ce cred eu ca mi se potriveste,ce
m-ar impiedica sa fac asta?Dogma?Frica?
Religiile orientale imi pot arata multe cai spre descoperirea sinelui pe care le
accept,dar nu ma identific si cu religia care le propaga.
Daca crestinismul ma invata smerenia prin Iisus,daca ma invata ca "imparatia
cerurilor este inlauntrul nostru",atunci extrag acest polen care ma sustine si
care imi e de folos. Dar nu ma mai identific cu starea de pacatosenie,cu starea
de rob si nevrednic,ci ma detasez de ele,luand in seama numai celelalte, care
imi ridica vibratia si care ma sustin.Iarasi,tot la discernamant ajungem!
Cand Adam a muscat din marul care de fapt simbolizeaza propriul ego,atunci
dintr-un dumnezeu mic,a devenit o persoana mare.Si daca pana atunci era in
Dumnezeu,apoi a iesit subit din starea asta,devenind doar persoana care cauta
solutii din propriul ego,adica din egoism.Si discernamantul lui...s-a dus pe apa
sambetei.
Daca esti foarte agatat de propriul ego atunci nu poti ramane ancorat decat in
religie,pentru ca in ea,in dogma,ego-urile sunt exacerbate.In spiritualitate
reusesti sa intri,cand dispare acest ego macar cate putin si incepi sa nu mai
emiti judecati la adresa altora sau altor grupari spirituale sau religioase.
In afara de ceea ce e in mine,totul vine si pleaca,totul e perisabil si
trecator.Oare de ce ma ocup atat de mult de ceea ce e trecator?Ce ma poate
atrage atat de mult in ceea ce azi este iar maine nu mai este?
adevarat in ei,cand constientizeaza puterea din ei,sau ca sunt parte din
Dumnezeu sau Sursa,incep sa cada prada mandriei si ego-ul se umfla pana
plesneste.In cazul crestinilor,incep sa se departeze total de biserica,de
preoti,de slujbe si taine,pentru ca oricum nu le foloseste la nimic si pentru ca
oricum pot face totul cu de la sine putere.Iar daca vor cumva sa se mai roage,
nici nu mai stiu cui sa o faca atata timp cat dumnezeu e in ei.Perfect adevarat,
dar daca ajungi sa crezi toate astea, observa-te pe tine ce miscari au loc in
interiorul tau.Vezi nu cumva salasluieste multa aroganta acolo?Pentru ca in
momentul cand se infiripa aceasta constientizare a puterii din om,s-ar putea ca
odata cu ea sa inceapa sa dispretuiasca pe fata sau in ascuns orice invatatura
exterioara,orice biserica,orice preot sau guru,fara nici un discernamant. Si
fara discernamant...nu poti creste spiritual deloc,doar ai impresia asta falsa.
Iar crestinismul,mai domoleste partea asta si iti mai aduce aminte cumva de
smerenie,asa cum spune Mantuitorul:"Invatati de la Mine caci Eu sunt bland si
smerit cu inima"!Asadar,eu nu recomand anularea crestinismului si ridicarea
religiilor orientale in slavi,ci doar sa avem discernamant!
Bineanteles ca fiecare religie isi tine partea sa si trage din rasputeri sa-si
mentina superioritatea in fata celorlalte.Dar ce legatura are asta cu sinele meu
care nu poate fi etichetat si intemnitat intr-o religie sau dogma?Nici una.
Sigur,fiecare religie are si parti bune dar si multe care scartaie din
incheieturi.Au ruginit cu adevarat balamalele si nu mai e in stare nimeni sa le
unga.Insa asta,nu mai e treba mea. Si cum spune sf.Vasile :"Ia aminte la
albinele care alearga din floare in floare, culegand doar polenul"!
Iar daca pot extrage din mai multe religii ce cred eu ca mi se potriveste,ce
m-ar impiedica sa fac asta?Dogma?Frica?
Religiile orientale imi pot arata multe cai spre descoperirea sinelui pe care le
accept,dar nu ma identific si cu religia care le propaga.
Daca crestinismul ma invata smerenia prin Iisus,daca ma invata ca "imparatia
cerurilor este inlauntrul nostru",atunci extrag acest polen care ma sustine si
care imi e de folos. Dar nu ma mai identific cu starea de pacatosenie,cu starea
de rob si nevrednic,ci ma detasez de ele,luand in seama numai celelalte, care
imi ridica vibratia si care ma sustin.Iarasi,tot la discernamant ajungem!
Cand Adam a muscat din marul care de fapt simbolizeaza propriul ego,atunci
dintr-un dumnezeu mic,a devenit o persoana mare.Si daca pana atunci era in
Dumnezeu,apoi a iesit subit din starea asta,devenind doar persoana care cauta
solutii din propriul ego,adica din egoism.Si discernamantul lui...s-a dus pe apa
sambetei.
Daca esti foarte agatat de propriul ego atunci nu poti ramane ancorat decat in
religie,pentru ca in ea,in dogma,ego-urile sunt exacerbate.In spiritualitate
reusesti sa intri,cand dispare acest ego macar cate putin si incepi sa nu mai
emiti judecati la adresa altora sau altor grupari spirituale sau religioase.
In afara de ceea ce e in mine,totul vine si pleaca,totul e perisabil si
trecator.Oare de ce ma ocup atat de mult de ceea ce e trecator?Ce ma poate
atrage atat de mult in ceea ce azi este iar maine nu mai este?
Cand reusesti sa iesi din dogma si frica,intrand in spiritualitate,vezi ca tot
mai raman in tine lucruri care tin de constiinta religioasa,de care se scapa
extrem de greu dupa ce o viata te-ai regasit doar acolo.E ca si cum ai o manusa
pe mana si o scoti.Dar cand iese de pe mana,mai raman vreo 2 degete
intoarse.Acelea pot avea o forta mare si inca te mai pot sabota daca nu le
indrepti curand.
Spiritul e omniprezent,atotpatrunzator si atotcuprinzator.Nu poate fi un loc
unde sa nu mai exista spiritul,caci astfel el nu ar mai fi infinit.El este
prezent in propria mea constiinta,exact asa cum este,fara ca sa trebuiasca sa
schimb ceva in constiinta.Insa problema apare atunci cand ne uitam la spirit dar
nu il recunoastem.Avem cu totii cunoasterea necesara dar nu si abilitatea de a-l
recunoaste.De fapt,nu cred ca exista 2 tipuri diferite de constiinta,una
iluminata si alta ignoranta.Exista doar constiinta.Si aceasta nu necesita nici o
corectare sau modificare caci ea insasi e acest Spirit.
O seara minunata.Cristi.
mai raman in tine lucruri care tin de constiinta religioasa,de care se scapa
extrem de greu dupa ce o viata te-ai regasit doar acolo.E ca si cum ai o manusa
pe mana si o scoti.Dar cand iese de pe mana,mai raman vreo 2 degete
intoarse.Acelea pot avea o forta mare si inca te mai pot sabota daca nu le
indrepti curand.
Spiritul e omniprezent,atotpatrunzator si atotcuprinzator.Nu poate fi un loc
unde sa nu mai exista spiritul,caci astfel el nu ar mai fi infinit.El este
prezent in propria mea constiinta,exact asa cum este,fara ca sa trebuiasca sa
schimb ceva in constiinta.Insa problema apare atunci cand ne uitam la spirit dar
nu il recunoastem.Avem cu totii cunoasterea necesara dar nu si abilitatea de a-l
recunoaste.De fapt,nu cred ca exista 2 tipuri diferite de constiinta,una
iluminata si alta ignoranta.Exista doar constiinta.Si aceasta nu necesita nici o
corectare sau modificare caci ea insasi e acest Spirit.
O seara minunata.Cristi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu