Ideile pe care vreau sa le impartasesc
aici s-au infiripat mai demult insa nu
eram decis sa le postez.Dar cum simt ca m-am eliberat si de ultima farama a
fricii de penibil,m-am hotarat. Pt ca de fapt,tot ce conteaza sunt experientele
prin care treci si pe care nu ti le poate lua nimeni.
Stiu ca subiectul "credinta si biserica" e unul foarte sensibil dar in urma
discutiilor cu unii colegi si chiar in urma acelui telefon din ultima ta
emisiune Niculina,am realizat ca e bine de abordat si acest subiect. Fara frica.
Sfantul Serafim de Sarov afirma ca "scopul vietii crestine e dobandirea duhului
sfant".
Iar maestrul Ramtha spune ca "scopul nostru e sa facem cunoscut necunoscutul din
noi".Despre care necunoscut e vorba? Presupun ca e vorba de a ne exprima
unicitatea sinelui si de a manifesta acea scanteie divina care vine de la
Dumnezeu Tatal,adica de la sursa cu care toti suntem interconectati.
Asadar sf Serafim spune intr-un fel,Ramtha altfel,dar eu intre cei 2 nu vad nici
o discrepanta.Unul tine de dogma si exprima un adevar, celalalt tine de
puterea omului si exprima si el un adevar.
Pana la un punct in viata mea credeam ca ortodoxia e ultima reduta si ca dincolo
de ea nu mai e nimic de cucerit.Am tinut la dogma (adica frica si limitare),mai
mult decat la mine.De ce spun asa? Pt ca eu cred ca atunci cand cineva se
identifica cu o dogma,indiferent care, el nu mai traieste de fapt din liberul
arbitru,ci dogma il traieste pe el.Trist dar adevarat.
Atunci mi se parea normal sa fie asa si nici macar nu ma intrebam daca e ok sau
nu.
Preotii erau cei care dictau ce si cum,iar programele implementate de ei si-au
facut efectul asupra multora dintre noi.Cel mai grav e faptul ca au reusit cu
brio sa-i faca pe oameni sa se considere separati de Dumnezeu.El,Dumnezeu,e
undeva acolo sus,dincolo de nori,inaccesibil.Iar noi nici macar nu indraznim sa
ne ridicam privirea la cat de "pacatosi si nevrednici suntem".Cu adevarat "robi"
asa cum citim prin cartile de rugaciune. Iar odata implementata si inradacinata
aceasta convingere,controlul preotilor asupra noastra se desfasoara de la sine
pt ca oricum i-am invrednicit cu toata puterea noastra, daruindu-le-o,uneori
gratis, alteori pe bani.Si de aici pana la manipulare nu mai e decat un pas.
In decurs de vreo 15 ani cred,am schimbat mai multi duhovnici,Aveam si eu
impresia,ca multi altii,ca daca voi da de vreunul cu har,se va intampla nu stiu
ce minune in viata mea.Nu s-a intamplat nimic dar eu tot aveam impresia ca daca
se va ruga X pt mine,gata,totul se va rezolva. Insa,eu insa nefiind intr-o stare
interioara buna,putea sa se roage oricine,tot degeaba.
Pot sa va dau si un exemplu ca sa nu se creada ca vorbesc din carti.Anul trecut
am avut un duhovnic de manastire la care mergeam cam in fiecare luna,ma
spovedeam si ma impartaseam lunar.Culmea e ca eu nu devenam nici mai bun,nici
mai putin "pacatos".Doar rulam un program ca un automatism care se desfasura de
la sine. Situatia asta a tinut pana in momentul in care i-am spus printre altele
ca eu citesc si carti de dezvoltare personala si de psihologie cuantica,el
crezand ca eu citesc numai sfintii parinti. Insa pe acestia ii epuizasem demult
insa eu simteam nevoia sa trec de limita fricii,iar acolo nu se gasea decat
frica.Mi se parea firesc sa caut si viziuni mai optimiste care sa ma ajute sa
razbat. Insa el a realizat ca ma scapa din mana si nu a gasit de cuviinta decat
sa ma judece ca find prea mandru si arogant.Atunci,am stiut cand am iesit de la
el,ca se mai incheiase o etapa in viata mea si incepe alta.Si intr-adevar asa a
fost:chiar atunci incepeam cursul.
Pt mine a fost o experienta foarte dureroasa dar acum m-am detasat, realizand ca
eu find prea "mandru" si prea insetat de adevar ,el nu putea tine pasul cu
mine.Asta a fost una din experientele mele cu duhovnicii,cea mai recenta.
Paradoxul e ca majoritatea credinciosilor de biserica cred ca Dumnezeu se afla
doar in biserica,iar acolo se comporta ca atare adica
evlaviosi,smeriti,tacuti...iar dupa ce ies afara se intorc iar la vechile patimi
de-o viata.Ca si cum in biserica ii vede Dumnezeu iar afara nu-i mai vede
nimeni.Dar Hristos insusi spune "imparatia cerurilor e inlauntrul vostru"! Si
daca Dumnezeu e in noi,e clar ca nu mai poti face abstractie de El oriunde te-ai
afla,nu mai poti sa pacalesti pe nimeni pt ca de fapt te pacalesti pe tine
insuti.
De curand am inteles ca nu se vrea de fapt ca omul sa iasa din robia
suferintei.Chiar e incurajat la resemnare si la purtarea crucii fara
cartire,asta auzi mereu in biserica,dar in nici un caz lucruri referitoare la
minte,la ganduri. Iar eu cred ca totul pleaca de la gand,si cum saracul
om,ruleaza mereu aceleasi ganduri de vibratie joasa, e clar ca nu-i va fi
niciodata mai bine,poate sa se roage oricine pt el.
Ortodoxia e minunata dar felul cum e perceputa lasa mult de dorit.Si dincolo de
multa rautate se afla ignoranta,frica si nu in ultimul rand,multa prostie.
Ati citit vreodata Noul Testament? Hristos insista de multe ori cu expresia
"bucurati-va" sau "nu te teme,crede numai".
Sfintii parinti spun ca noi oamenii suntem "dumnezei dupa har,nu dupa fiinta" si
atunci de ce oare se ascunde faptul ca El este in noi?
Si daca scopul vietii e "dobandirea duhului sfant",inseamna ca suntem chemati la
a ne manifesta credinta in viata de zi cu zi,nu numai in biserica.Altfel aceasta
credinta e moarta in ea insasi.
De fapt, la Dumnezeu nu exista frica.Aceasta e produsul mintii noastre.
Venim din iubire,traim din iubire,murim din iubire si inviem tot din iubire.Si
daca intreaga creatie ne sta la picioare, si asta vine tot din iubirea Lui
nemarginita pt noi.
Sper ca n-am suparat pe nimeni.
O zi si o saptamana minunata,Cristi.
eram decis sa le postez.Dar cum simt ca m-am eliberat si de ultima farama a
fricii de penibil,m-am hotarat. Pt ca de fapt,tot ce conteaza sunt experientele
prin care treci si pe care nu ti le poate lua nimeni.
Stiu ca subiectul "credinta si biserica" e unul foarte sensibil dar in urma
discutiilor cu unii colegi si chiar in urma acelui telefon din ultima ta
emisiune Niculina,am realizat ca e bine de abordat si acest subiect. Fara frica.
Sfantul Serafim de Sarov afirma ca "scopul vietii crestine e dobandirea duhului
sfant".
Iar maestrul Ramtha spune ca "scopul nostru e sa facem cunoscut necunoscutul din
noi".Despre care necunoscut e vorba? Presupun ca e vorba de a ne exprima
unicitatea sinelui si de a manifesta acea scanteie divina care vine de la
Dumnezeu Tatal,adica de la sursa cu care toti suntem interconectati.
Asadar sf Serafim spune intr-un fel,Ramtha altfel,dar eu intre cei 2 nu vad nici
o discrepanta.Unul tine de dogma si exprima un adevar, celalalt tine de
puterea omului si exprima si el un adevar.
Pana la un punct in viata mea credeam ca ortodoxia e ultima reduta si ca dincolo
de ea nu mai e nimic de cucerit.Am tinut la dogma (adica frica si limitare),mai
mult decat la mine.De ce spun asa? Pt ca eu cred ca atunci cand cineva se
identifica cu o dogma,indiferent care, el nu mai traieste de fapt din liberul
arbitru,ci dogma il traieste pe el.Trist dar adevarat.
Atunci mi se parea normal sa fie asa si nici macar nu ma intrebam daca e ok sau
nu.
Preotii erau cei care dictau ce si cum,iar programele implementate de ei si-au
facut efectul asupra multora dintre noi.Cel mai grav e faptul ca au reusit cu
brio sa-i faca pe oameni sa se considere separati de Dumnezeu.El,Dumnezeu,e
undeva acolo sus,dincolo de nori,inaccesibil.Iar noi nici macar nu indraznim sa
ne ridicam privirea la cat de "pacatosi si nevrednici suntem".Cu adevarat "robi"
asa cum citim prin cartile de rugaciune. Iar odata implementata si inradacinata
aceasta convingere,controlul preotilor asupra noastra se desfasoara de la sine
pt ca oricum i-am invrednicit cu toata puterea noastra, daruindu-le-o,uneori
gratis, alteori pe bani.Si de aici pana la manipulare nu mai e decat un pas.
In decurs de vreo 15 ani cred,am schimbat mai multi duhovnici,Aveam si eu
impresia,ca multi altii,ca daca voi da de vreunul cu har,se va intampla nu stiu
ce minune in viata mea.Nu s-a intamplat nimic dar eu tot aveam impresia ca daca
se va ruga X pt mine,gata,totul se va rezolva. Insa,eu insa nefiind intr-o stare
interioara buna,putea sa se roage oricine,tot degeaba.
Pot sa va dau si un exemplu ca sa nu se creada ca vorbesc din carti.Anul trecut
am avut un duhovnic de manastire la care mergeam cam in fiecare luna,ma
spovedeam si ma impartaseam lunar.Culmea e ca eu nu devenam nici mai bun,nici
mai putin "pacatos".Doar rulam un program ca un automatism care se desfasura de
la sine. Situatia asta a tinut pana in momentul in care i-am spus printre altele
ca eu citesc si carti de dezvoltare personala si de psihologie cuantica,el
crezand ca eu citesc numai sfintii parinti. Insa pe acestia ii epuizasem demult
insa eu simteam nevoia sa trec de limita fricii,iar acolo nu se gasea decat
frica.Mi se parea firesc sa caut si viziuni mai optimiste care sa ma ajute sa
razbat. Insa el a realizat ca ma scapa din mana si nu a gasit de cuviinta decat
sa ma judece ca find prea mandru si arogant.Atunci,am stiut cand am iesit de la
el,ca se mai incheiase o etapa in viata mea si incepe alta.Si intr-adevar asa a
fost:chiar atunci incepeam cursul.
Pt mine a fost o experienta foarte dureroasa dar acum m-am detasat, realizand ca
eu find prea "mandru" si prea insetat de adevar ,el nu putea tine pasul cu
mine.Asta a fost una din experientele mele cu duhovnicii,cea mai recenta.
Paradoxul e ca majoritatea credinciosilor de biserica cred ca Dumnezeu se afla
doar in biserica,iar acolo se comporta ca atare adica
evlaviosi,smeriti,tacuti...iar dupa ce ies afara se intorc iar la vechile patimi
de-o viata.Ca si cum in biserica ii vede Dumnezeu iar afara nu-i mai vede
nimeni.Dar Hristos insusi spune "imparatia cerurilor e inlauntrul vostru"! Si
daca Dumnezeu e in noi,e clar ca nu mai poti face abstractie de El oriunde te-ai
afla,nu mai poti sa pacalesti pe nimeni pt ca de fapt te pacalesti pe tine
insuti.
De curand am inteles ca nu se vrea de fapt ca omul sa iasa din robia
suferintei.Chiar e incurajat la resemnare si la purtarea crucii fara
cartire,asta auzi mereu in biserica,dar in nici un caz lucruri referitoare la
minte,la ganduri. Iar eu cred ca totul pleaca de la gand,si cum saracul
om,ruleaza mereu aceleasi ganduri de vibratie joasa, e clar ca nu-i va fi
niciodata mai bine,poate sa se roage oricine pt el.
Ortodoxia e minunata dar felul cum e perceputa lasa mult de dorit.Si dincolo de
multa rautate se afla ignoranta,frica si nu in ultimul rand,multa prostie.
Ati citit vreodata Noul Testament? Hristos insista de multe ori cu expresia
"bucurati-va" sau "nu te teme,crede numai".
Sfintii parinti spun ca noi oamenii suntem "dumnezei dupa har,nu dupa fiinta" si
atunci de ce oare se ascunde faptul ca El este in noi?
Si daca scopul vietii e "dobandirea duhului sfant",inseamna ca suntem chemati la
a ne manifesta credinta in viata de zi cu zi,nu numai in biserica.Altfel aceasta
credinta e moarta in ea insasi.
De fapt, la Dumnezeu nu exista frica.Aceasta e produsul mintii noastre.
Venim din iubire,traim din iubire,murim din iubire si inviem tot din iubire.Si
daca intreaga creatie ne sta la picioare, si asta vine tot din iubirea Lui
nemarginita pt noi.
Sper ca n-am suparat pe nimeni.
O zi si o saptamana minunata,Cristi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu