Vad ca m-am asternut la scris dar habar n-am ce sa scriu.Probabil ca ar trebui
sa scriu ceva despre drumul pana la Prislop si inapoi.
Parca a fost un flash.Parca am condus 1000 de km intr-o clipa.Si totusi starea a
ramas si acum prezenta dar e de nedescris...Cuvintele sunt neputincioase si ele
uneori nu reusesc sa descrie starea respectiva intr-un mod autentic.Doar voi
incerca aici sa derulez inapoi.
Inca de cand aflasem ca vom pleca,am aruncat o privire pe prognoza meteo
dinainte cu vreo 3 saptamani,iar pe acolo se spunea ca iarna isi intra in
drepturi exact de pe 23,ziua cand noi plecam. Promitator,nu? Si totusi a fost
total pe dos,adica am avut parte de o vreme superba, vinovata pentru asta era
Niculina insasi,ea e dincolo de orice prognoza si pe unde trecea ea, aparea
soarele.La propriu, nu la figurat!
Senzatia pe care am avut-o permanent pe drumul spre Prislop,a fost ca "ceva" ma
chema intr-acolo,intr-un mod tainic si irezistibil.Astfel incat, pot spune acum
ca nu doar destinatia finala a fost un scop in sine,ci tot drumul de fapt a
fost un fel de calatorie initiatica.
Spun asta pentru ca,chiar si pana am ajuns am avut o experienta cu mintea veche.
La un moment dat,am gresit drumul,o luasem complet aiurea si ne-am invartit vreo
30 de minute intr-un nonsens delirant. Doamna Minte veche imi juca o farsa, ca
de fiecare data cand se mai intampla sa ascult de ea si sa nu-mi mai ascult
Sinele.
Cand ego-ul vorbeste,doamna Minte isi face de cap cum vrea si pe unde vrea.
Iar daca ii dai credit,se umfla in pene si capata drepturi!
Dar tot raul a fost spre bine de fapt, aceasta intarziere a avut un sens benefic
pe care l-am inteles abia dupa ce am ajuns.In caputul meu,se derula inca
dinaintea plecarii, o idee aberanta de altfel,eram setat pe ea si probabil doar
intarzierea ma putea face sa renunt s-o mai pun si in practica.De abia dupa ce
am ajuns m-am eliberat de ea.Si asta a fost o experienta,foarte folositoare.
La mormant,mi-e greu sa descriu ce am simtit mai exact. Imi regasisem sinele pe
care-l pierdusem pe drum.Si inca o data am realizat ca de fapt noi cand il
cautam pe Dumnezeu,ne regasim sinele nostru,iar cand ne regasim sinele,il gasim
pe Dumnezeu.Sau altfel spus,batem la o usa,iar cand ea se deschide iti dai seama
ca ai batut la acea usa din interior,nu dinafara.
Mare lucru e sa spui "da" inimii tale si sinelui tau in orice imprejurare te
afli,atunci nu ti se poate intampla nimic rau caci esti legat si conectat la
Sursa.
Asadar,cred ca fiecare dintre noi s-a simtit deosebit acolo, unde aveai impresia
ca timpul s-a oprit in loc.Tacere,umilinta si starea de "eu sunt" mai prezenta
ca niciodata. Fara cuvinte.
A 2-a zi la Sarmisegetuza,iarasi,un loc dincolo de timp.Numai drumul pana acolo
prin acea padure minunata care te indemna permanent sa te dai jos din masina,sa
atingi capritele de pe margine si sa te faci una cu natura...
Cuvintele sunt prea mici pentru a descrie un sentiment asa de mare.
sa scriu ceva despre drumul pana la Prislop si inapoi.
Parca a fost un flash.Parca am condus 1000 de km intr-o clipa.Si totusi starea a
ramas si acum prezenta dar e de nedescris...Cuvintele sunt neputincioase si ele
uneori nu reusesc sa descrie starea respectiva intr-un mod autentic.Doar voi
incerca aici sa derulez inapoi.
Inca de cand aflasem ca vom pleca,am aruncat o privire pe prognoza meteo
dinainte cu vreo 3 saptamani,iar pe acolo se spunea ca iarna isi intra in
drepturi exact de pe 23,ziua cand noi plecam. Promitator,nu? Si totusi a fost
total pe dos,adica am avut parte de o vreme superba, vinovata pentru asta era
Niculina insasi,ea e dincolo de orice prognoza si pe unde trecea ea, aparea
soarele.La propriu, nu la figurat!
Senzatia pe care am avut-o permanent pe drumul spre Prislop,a fost ca "ceva" ma
chema intr-acolo,intr-un mod tainic si irezistibil.Astfel incat, pot spune acum
ca nu doar destinatia finala a fost un scop in sine,ci tot drumul de fapt a
fost un fel de calatorie initiatica.
Spun asta pentru ca,chiar si pana am ajuns am avut o experienta cu mintea veche.
La un moment dat,am gresit drumul,o luasem complet aiurea si ne-am invartit vreo
30 de minute intr-un nonsens delirant. Doamna Minte veche imi juca o farsa, ca
de fiecare data cand se mai intampla sa ascult de ea si sa nu-mi mai ascult
Sinele.
Cand ego-ul vorbeste,doamna Minte isi face de cap cum vrea si pe unde vrea.
Iar daca ii dai credit,se umfla in pene si capata drepturi!
Dar tot raul a fost spre bine de fapt, aceasta intarziere a avut un sens benefic
pe care l-am inteles abia dupa ce am ajuns.In caputul meu,se derula inca
dinaintea plecarii, o idee aberanta de altfel,eram setat pe ea si probabil doar
intarzierea ma putea face sa renunt s-o mai pun si in practica.De abia dupa ce
am ajuns m-am eliberat de ea.Si asta a fost o experienta,foarte folositoare.
La mormant,mi-e greu sa descriu ce am simtit mai exact. Imi regasisem sinele pe
care-l pierdusem pe drum.Si inca o data am realizat ca de fapt noi cand il
cautam pe Dumnezeu,ne regasim sinele nostru,iar cand ne regasim sinele,il gasim
pe Dumnezeu.Sau altfel spus,batem la o usa,iar cand ea se deschide iti dai seama
ca ai batut la acea usa din interior,nu dinafara.
Mare lucru e sa spui "da" inimii tale si sinelui tau in orice imprejurare te
afli,atunci nu ti se poate intampla nimic rau caci esti legat si conectat la
Sursa.
Asadar,cred ca fiecare dintre noi s-a simtit deosebit acolo, unde aveai impresia
ca timpul s-a oprit in loc.Tacere,umilinta si starea de "eu sunt" mai prezenta
ca niciodata. Fara cuvinte.
A 2-a zi la Sarmisegetuza,iarasi,un loc dincolo de timp.Numai drumul pana acolo
prin acea padure minunata care te indemna permanent sa te dai jos din masina,sa
atingi capritele de pe margine si sa te faci una cu natura...
Cuvintele sunt prea mici pentru a descrie un sentiment asa de mare.
Si dupa ce ne-am conectat fiecare cu energia ancestrala a intelepciunii,creatiei
si iubirii,am pornit spre casa. La drumul de intoarcere, parca am zburat.Radiam
cu totii si vibratia era in noi de data asta.
N-as putea insa,sa nu amintesc de ultima pensiune la care am mancat la
intoarcere,undeva inainte de Lacul Rosu(se presupunea sa scriu ceva
spiritual,dar vad ca Sinele meu se gandeste tot la mancare...) Si aici am avut
aceasi senzatie fata de timp si ma gandeam Niculina la cuvintele tale ca dupa
asa o calatorie,nu o puteam incheia decat apoteotic,in acel loc unde totul era
superb.
De vreo 6 luni incoace cred,de cand am inceput cursul,constat cu stupoare ca ma
aflu intr-o stare de euforie launtrica permanenta,desi nu sunt o persoana
euforica.Insa stiu ca Sinele se bucura,l-am tinut prea mult in sclavie atatia
ani la rand.
Vine un timp cand simti ca nu-ti mai apartii.Viata curge inainte,dar tu simti
efectiv cum stai in poala lui Dumnezeu...
As fi vrut sa opresc timpul in loc,dar nu se putea.As fi vrut sa sa vorbesc cu
fiecare dintre voi, dar iarasi timpul nu a mai avut rabdare.Dar nu-i nimic,chiar
daca nu am reusit asta,v-am simtit pe toti aproape,pe toti cei care traiesc din
Sine si pentru Sine.
Multumesc tuturor, iti multumesc Niculina,stiu ca ne-ai tras pe toti dupa tine
si nadajduiesc sa mai organizezi cate ceva de genul asta pentru ca asa crestem
impreuna si invatam unii de la altii.
si iubirii,am pornit spre casa. La drumul de intoarcere, parca am zburat.Radiam
cu totii si vibratia era in noi de data asta.
N-as putea insa,sa nu amintesc de ultima pensiune la care am mancat la
intoarcere,undeva inainte de Lacul Rosu(se presupunea sa scriu ceva
spiritual,dar vad ca Sinele meu se gandeste tot la mancare...) Si aici am avut
aceasi senzatie fata de timp si ma gandeam Niculina la cuvintele tale ca dupa
asa o calatorie,nu o puteam incheia decat apoteotic,in acel loc unde totul era
superb.
De vreo 6 luni incoace cred,de cand am inceput cursul,constat cu stupoare ca ma
aflu intr-o stare de euforie launtrica permanenta,desi nu sunt o persoana
euforica.Insa stiu ca Sinele se bucura,l-am tinut prea mult in sclavie atatia
ani la rand.
Vine un timp cand simti ca nu-ti mai apartii.Viata curge inainte,dar tu simti
efectiv cum stai in poala lui Dumnezeu...
As fi vrut sa opresc timpul in loc,dar nu se putea.As fi vrut sa sa vorbesc cu
fiecare dintre voi, dar iarasi timpul nu a mai avut rabdare.Dar nu-i nimic,chiar
daca nu am reusit asta,v-am simtit pe toti aproape,pe toti cei care traiesc din
Sine si pentru Sine.
Multumesc tuturor, iti multumesc Niculina,stiu ca ne-ai tras pe toti dupa tine
si nadajduiesc sa mai organizezi cate ceva de genul asta pentru ca asa crestem
impreuna si invatam unii de la altii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu