Dintotdeauna cu gandul in prezent

Ganduri,ganduri,ganduri...
Idei,concepte,convingeri,dorinte...si iata cum acest talmes- balmes perfect isi
face locas in mintea unui singur om.Odata intrat in acest iarmaroc fascinant si
spectaculos cu greu mai gasesti o portita de iesire.Odata inghitit de acest
balci al desertaciunii mintale,incepi sa te invarti in caruselul
gandurilor,acolo unde disperarea si-a pus pecetea pe o minte agonizanta si
neputincioasa.
De curand, am inceput sa fac o noua afirmatie:"Sunt dintotdeauna cu gandul in
prezent"!
Am ajuns la concluzia ca poti face tot felul de afirmatii dar in acelasi timp,
sa nu fi cu gandul la ce spui,adica in prezent.Paradoxal,nu? Si totusi adevarat.
Incepand sa rulez o afirmatie,aceasta intra la inceput usor acolo unde atentia e
la ea acasa,adica in constient.
Si atentia(concentrarea), isi face treaba cu brio pana la un punct in care te
surprinzi avand 2 ganduri in acelasi timp.Cum e posibil asa ceva? Da,e posibil
din clipa in care primul gand,aflat in constient la inceput, devine automatism
si atentia il scapa din mana.Atunci acesta trece in subconstient,iar mintea e
agatata de 1 alt gand care se infiripa in constient si pe care incep sa il
hranesc prin atentie. Asadar afirmatia se duce in subconstient si ruleaza in
continuare dar nu mai are nici o putere,practic gandul care trece in
subconstient e anihilat de gandul viu care apare si te fura.Cum ar putea avea o
afirmatie efect la nivelul asta,chiar daca as repeta-o la infinit?
Deci un gand are puterea sa invinga,sa eclipseze un alt gand si sa treaca la
carma jocului.
Stau si ma intreb,exista insa un gand,oricare ar fi extras din multitudinea
tuturor gandurilor existente,care sa aiba putere in mod individual?
Exista oare vreun gand,care sa aiba putere in el insusi?
Daca analizam putin,putem observa usor ca acelasi gand aflat in 2 minti
diferite,in 2 oameni,are puteri diferite,desi e unul si acelasi.Pe un om il
poate pune automat la pamant, iar pe un altul nu il atinge absolut deloc,ca si
cum ar trece acceleratul prin gara.Deci efectul nu are legatura cu gandul, ci cu
cel care gandeste,adica cu ganditorul.
Iar pana aceste ganduri nu sunt sub control,acestia se aseamana cu niste lupi
rapitori imbracati in blana de oaie sau cu niste vulpi fatarnice care iti dau
tarcoale, sperand ca totusi le vei arunca o coaja de paine.Chiar reusesc...de
multe ori.
Acesti prieteni falsi,in timp,au reusit sa capete drepturi asupra ta.Ei vin la
usa mintii tale si bat permanent.Tu le deschizi,ii inviti inauntru,dupa care
plecati impreuna. Mergi cu ei,te distrezi, iti faci de cap,dar de fiecare data
intri in tot felul de belele si te intorci cu politia.Iar asta se intampla in
fiecare zi pana cand,satul si epuizat de a nu fi niciodata tu insuti,iti spui:
"stop,ajunge,e destul!"
Numai ca prietenii tai falsi,nu stiu de gluma si vin in continuare la usa,pentru
ca au capatat drepturi mari asupra ta.Ii auzi cum bat si desi ti-ai tot repetat
ca nu vrei sa-i mai vezi ,te duci iar la usa cu inima franta,iti calci pe suflet
iarasi si iarasi,te uiti prin vizor si cand ii vezi,iti mai revin niste amintiri
frumoase si iti spui :"trebuie sa le deschid,nu pot sa-i refuz"! Dupa care,pleci
impreuna cu ei,pe drum va mai intalniti cu inca cativa si gasca(gandurilor),se
mareste.Te duci,te distrezi dar te intorci tot cu politia!
Exista o finalitate in tot acest nonsens?Pentru ca daca le vei deschide
mereu,aceasta suferinta perpetua nu poate avea decat o finalitate trista,adica o
poti lua razna la propriu,cazand in tot felul de depresii sau rataciri mentale.
Singura solutie,ar fi sa nu le mai deschizi,iar bataile se vor auzi din ce in ce
mai putin pana cand nu te vor mai deranja.
Intr-una din cartile lui Eckart Tolle,acesta scrie ca la un moment dat,tot
mergand cu metroul,observa in fiecare zi,o femeie,care vorbea singura.Toti o
declarasera nebuna si dosarul era inchis.Dar ceva ii captase atentia la ea si
incepuse sa traga cu urechea la ce spunea acea femeie.Si a constatat cu stupoare
ca era coerenta in ceea ce spunea, desi trecea de la un subiect la altul fara
nici o logica.Atunci a realizat ca gandirea lui compulsiva nu se diferentia
deloc de gandirea acelei femei,numai modul de exprimare era diferit:ea o facea
cu voce tare,el tacut,asadar si el era de fapt,tot la fel de nebun ca si ea!
A opri gandurile nu poate fi un scop in sine.Asta implica un efort inutil,pentru
ca daca un gand nu prezinta interes pentru tine,nu are nici o putere asupra
ta.Dar unele s-au obisnuit sa vina pentru ca obtin de la tine interes,ti-au
captat atentia si incepi sa dansezi cu ele.
Toate gandurile pe care nu resusesc sa le controlez,pentru mine sunt
capcane,adica un fel de curse in care ma prind de unul singur.Cand se intampla
asa,eu aleg asta,din liberul meu arbitru.Probabil imi si place!
Uneori am vrea ca totul sa fie foarte usor si sa nu se ceara din partea noastra
nici cel mai mic efort.Ca si cum am manca o acadea si in acelasi timp vrem sa
intram pe poarta Fiintei noastre.Dar mai devreme sau mai tarziu,voi fi fata in
fata cu frica,cu indoielile mele,pe care le-am crescut ca niste vipere la
san.Uneori ne identificam cu aspectul nostru vulnerabil si uitam de fapt cine
suntem.Iar asta vine tot de la un gand fals si iluzoriu,din mintea veche daca
vreti.
Dar in sinele nostru nu exista nici macar o umbra de vulnerabilitate,de
falsitate. Acestea apar din tot felul de credinte,superstitii,programe mentale
negative la care am muncit la greu ani de zile.Insa atat timp cat te simt
confortabil cu aceste credinte false,aceasta stare de vulnerabilitate nu o poti
transcende pentru ca a devenit a doua ta natura.Si daca nu o transcenzi,nu poti
depasi minciuna care iti sopteste ca ea detine adevarul de fapt.
Mintea noastra nu stie de gluma,uneori intram in panica si cautam mila din
partea mintii noastre.Dar ea nu stie ce e mila si daca ii dam drepturi ne joaca
pe degete si ne saboteaza cum vrea ea.
Insa sinele nostru nu are nevoie de nici un fel de mila,de nici un
compromis.Mintea insa ne cerseste atentia si vrea sa fie bagata mereu in
seama.Si atunci apare conflictul dintre sine si minte.Iar mintea nu se poate
lasa asa usor invinsa si tot incearca prin invaluire si prin tot felul de
metode sa ne capteze iar atentia.Si incepe un dialog intre minte si sine.
Mintea,nu reuseste ea asa usor sa priceapa ce vrea sinele. Dar acesta nu-si
bate capul cu ea, doar ii spune:"Nu intelegi?Nu-i nimic, oricum nu vorbeam cu
tine!"
Fie ca sinele nostru sa straluceasca asa cum ne-a fost dat si sa creeze in
mintea noastra doar ganduri luminoase!
Asa este si asa sa fie!
O zi minunata,Cristi.