Scrisoare deschisa catre Oameni

Dragi creatori şi creatoare, atotştiutori sau mai puţin învăţaţi, tinerilor cu trupul şi înţelepţilor cu mintea, ascultaţi cuvintele simple dar totuşi adevărate pe care le-am căutat, găsit şi adunat din prea plinul sufletului meu.

V-aţi născut şi v-aţi întrupat pe pământ ca să trăiţi ca nişte pământeni, printre pământeni. Aţi venit aici să experimentaţi cu trupul ceea ce doar aici aţi putea experimenta. Vreţi să vă spun un secret? Spiritul vostru de-abia a aşteptat să ajungă aici între oameni. El a ştiut de dinaintea întrupării că experienţele trăite pe pământ, deşi pot fi extrem de grele sau dureroase, sunt cele mai valoroase şi mai folositoare din punct de vedere spiritual.Aţi ales să veniţi la o viaţă pământească, doar pentru creşterea voastră spirituală şi nimic altceva.

Aşadar, dacă a fost întru totul alegerea voastră, pentru ce vă plângeţi, pentru ce vă lamentaţi?

Căci aici, exact în mediul, în oraşul, în familia şi înconjurat de prietenii pe care i-aţi ales, vă aflaţi ca într-un mare atelier. Un atelier al bucuriei şi al creaţiei. Un atelier al depăşirii limitelor şi al înfrângerii condiţionărilor pe care cei de dinainte voastră le-au lăsat în urma lor. Ei au trăit atunci, voi însă trăiţi aici şi acum. Nu lăsaţi viaţa să vă scape printre degete şi la sfârşit să spuneţi că nu aţi avut curajul de a vă trăi viaţa, ci doar v-aţi lăsat trăiţi de către viaţă. La ce bun o astfel de atitudine care nu foloseşte la nimic? La ce bun să mă afişez cu o mască doar pentru a-mi ascunde strălucirea interioară care vrea să lumineze peste tot în jur? Când ne vom arăta pe noi înşine aşa cum suntem, aşa cum gândim, dacă nu aici în acest mediu pământesc extrem de prielnic pentru călirea spirituală a fiecăruia dintre noi?

Acum aţi uitat misiunea voastră, aţi uitat menirea voastră cu adevărat dumnezeiască, aţi uitat cine sunteţi pentru că aţi ales să vă identificaţi cu limita şi neputinţa voastră şi aţi devenit astfel doar nişte dumnezei uitaţi. Uitaţi în vârtejul cotidian care vă tot îndeamnă să alergaţi spre cele din afara voastră. Uitaţi în grija zilei de mâine, în plata facturilor care vă revăşesc, în tot felul de combinaţii relaţionale prin care vă călcaţi sufletele la nesfârşit. Uitaţi într-un trecut „karmic” pe care l-aţi făcut mai viu decât însăşi prezentul. Uitaţi în dorinţe neîmplinite care v-au umplut inimile de frustrări şi dezamăgiri. Uitaţi în indiferenţa pe care o manifestaţi faţă de unii oameni pe care poate i-aţi rănit odinioară. Uitaţi în orgoliile exacerbate care nu vă apropie de ceilalţi, ci doar vă despart pe unii de alţii. Oameni buni, de ce oare ca în loc de a trăi de la inimă la inimă, alegeţi să trăţi... de la inimă pe lângă inimă?

Veniţi voi bărbaţilor, ascultaţi şi înţelegeţi cu sufletul vostru acest mic îndemn!

Nu aţi obosit să tot schimbaţi partenerele, schimbând mereu o femeie cu alta ca într-un carusel al plăcerilor care nu se mai poate opri din vârtej? De ce vă place atât de mult să vă creaţi o dependenţă aşa mare printr-o plăcere atât de mică? Dacă vă simţiţi atât de măguliţi în faţa atenţiei pe care v-o acordă femeile din jurul vostru, atunci asumaţi-vă şi deciziile, şi faptele pe care le faceţi în propria viaţă. Nu doar înhăţaţi plăcerea, după care vă faceţi nevăzuţi! Dacă v-aţi aprecia cu adevărat pe voi înşivă, atunci şi partenerele voastre v-ar aprecia şi poate că nu ar mai sta atât de mult cu gura pe voi. De ce vă complaceţi într-o stare jalnică când de fapt aţi venit aici să creaţi ca nişte adevăraţi zei ce sunteţi? Aşadar sporiţi în creaţii şi nu doar în plăceri temporare.

Acum, veniţi şi voi femeilor şi nu vă întoarceţi privirea de la îndemnul meu!

Nu aţi obosit ca de atâta timp să furaţi puterea bărbaţilor voştri, în loc să-i susţineţi? Nu v-aţi epuizat încă să tot faceţi chiar şi lucrurile pe care ar trebui să le facă bărbaţii de lângă voi? Dacă îi iubiţi atât de mult, atunci daţi-le libertatea totală căci doar aşa veţi realiza cât de mult vă iubesc ei pe voi. Lăsaţi-i să devină zei şi nu îi transformaţi din „iubire” în nişte copii mari! Însă dacă veţi continua mereu să-i sufocaţi prin controlul vostru, să nu vă amăgiţi că veţi şi reuşi asta. Din contră, prin controlul impus asupra lor, îi veţi îndepărta şi mai mult de lângă voi, îi veţi împinge şi mai mult spre alcool sau spre femeile disponibile din jurul lor. Iar dacă vibraţia lor e atât de mică încât mintea lor nu poate să se ridice mai mult decât nivelul ombilicului, atunci găsiţi-le voi punctul prin care le-aţi putea ridica vibraţia pe frecvenţa voastră. Redescoperiţi-le pasiunea şi entuziasmul pe care şi le-au uitat în grijile vieţii. Daţi-le voie să experimenteze ceea ce îşi doresc, pentru că altfel îi veţi transforma prin control, în nişte frustraţi care îşi vor vărsa nervii tot pe voi. Şi astfel vă veţi face singure rău cu mâna voastră. Aşadar, relaţionaţi ca de la sine la sine şi acceptaţi-vă diferenţele, învăţând unul de la altul, sporind astfel în iubire şi nu doar în orgolii şi micimi de suflet.

Veniţi şi voi cei spirituali, maeştri, mistici, ezoterişti, voi care vă aflaţi pe calea cunoaşterii de sine!

Nu aţi obosit să vă tot hrăniţi ego-urile şi să vă agăţaţi de propriile voastre orgolii, dând cu piciorul oricui care ar avea puţin curaj de a vă spune adevărul faţă-n faţă? Oare orgoliul vostru e mai important decât omul de lângă voi pe care îl dispreţuiţi doar pentru că v-a zgândărit puţin lăuntricul? Atunci poate ar fi cazul să luaţi mai mult aminte la voi înşivă şi la calea „spirituală” pe care vă aflaţi. Odată cu cunoaşterea învăţaţi şi smerenia, căci fără ea, chiar şi dacă aţi zbura în văzduh, tot veţi cădea cădere jalnică de pe soclul pe care singuri v-aţi urcat. Citiţi, mergeţi la cursuri, discutaţi şi întâlniţi-vă cu cei care sunt pe frecvenţa cunoaşterii voastre, dar nu uitaţi discernământul şi nu uitaţi dragostea dintre voi . Aşadar, sporiţi şi voi în iubire prin cunoaştere, susţinându-i totodată şi pe cei care poate nu se află încă la „nivelul” vostru.

Acum veniţi şi voi cei dogmatici şi religioşi, cei tari la cerbice şi netăiaţi împrejur la inimă şi la urechi!

Nu aţi obosit să îi tot judecaţi pe cei aflaţi într-o altă religie decât a voastră? Aşa cum voi vă consideraţi singurii care deţin „adevărul”, aşa şi ceilalţi gândesc despre religia lor, că ar fi singura „mântuitoare”. Dar daţi-le voie tuturor „în numele Domnului”, să fie ceea ce aleg din liberul lor arbitru! Pentru ce încercaţi să-i convertiţi pe ceilalţi spre un „staul” în care vă este controlat timpul, ţinuta, mâncarea, comportamentul, cuvintele şi faptele? Mai bine convertiţi-vă pe voi înşivă la „religia iubiriii” din voi înşivă, cea în care nu mai există jertfe şi ritualuri, ci doar susţinere, fără nici o altă ...(pre)judecată. Aşadar, sporiţi şi voi în „trăire” şi nu doar în automatismul îndeplinirii unor seci ritualuri.

Luaţi aminte şi voi preoţilor, purtători de sutane sau purtători de har!

Nu aţi obosit să prestaţi acelaşi comportament dispreţuitor şi îngâmfat la adresa celor „săraci cu duhul” dar extrem de linguşitor la adresa celor cu buzunarele pline? Nu aţi obosit încă să „strecuraţi ţânţarul şi să înghiţiţi cămila”? Pe semne că nu, atâta timp cât nu schimbaţi nimic din atitudinea voastră. E de înţeles că vă simţiţi flataţi atâta timp cât vă place „să vi se plece lumea prin pieţe şi să aveţi locurile cele dintâi în sinagogi” şi „să fiţi numiţi de către oameni: Rabi (învăţători).” Dar înainte de a vă numi învăţători, vedeţi dacă aţi reuşit să vă învăţaţi pe voi înşivă câte ceva, căci altfel „orb pe orb călăuzindu-se, vor cădea amândoi în aceeaşi groapă”! Sau altfel spus, „Doctore vindecă-te mai întâi pe tine însuţi”, înainte de a fi capabil de a-i tămădui pe ceilalţi. Nu-l transformaţi pe adevăratul Dumnezeu într-un idol slujitor de patimi. Oare cel care nu l-a primit pe Dumnezeu în mod conştient, cum va îndrăzni să spună că-L are pe Dumnezeu locuind în el însuşi?

Aşadar dragi preoţi, episcopi, monahi şi monahii, sporiţi cu adevărat în menirea pe care v-aţi ales-o, adică nu în slujirea intereselor meschine, ci în slujirea necondiţionată a aproapelui vostru.

Veniţi şi voi oamenilor săraci în avuţii dar bogaţi cu sufletul şi inima! Cei bolnavi cu trupul şi cei sănătoşi cu mintea! Intraţi fără frică în voi înşivă şi descoperiţi comoara cea de mult preţ pe care nu v-ar putea-o răscumpăra nici măcar toată bogăţia pământului! Priviţi-vă ochi în ochi şi faţă către faţă şi nu vă întoarceţi privirile de la voi înşivă! Iar de veţi avea ocazia să ieşiţi şi să vă ridicaţi condiţia umană mai presus decât cea actuală, atunci nu pregetaţi să urcaţi, nu vă opriţi din calea voastră! Căci nimeni nu a fost „predestinat” nici la sărăcie şi nici la boală. Dar dacă vă puteţi duce sărăcia şi boala cu bucurie, atunci vi se va da şi prilejul de a le depăşi. Nu vă puneţi piedici iluzorii singuri, gândind că nu meritaţi ceva mai bun. 
Deschideţi-vă mintea şi viaţa vi se va deschide la rândul ei!

Deschideţi-vă inimile şi toate celelalte vi se vor adăuga vouă! 
Deschideţi-vă sufletele cu bucurie, cu dragoste, cu dor, şi viaţa însăşi va veni simplu şi curat în întâmpinarea voastră!

Aşa este, aşa să fie!