Gandul zilei de Duminica, un gand inchinat creatiei

Creaţia...ce cuvânt mic dar cu un efect atât de mare!
Dacă tot ce am scris săptămâna aceasta, au fost mici creaţii având conotaţii practice, astăzi a sosit ziua în care voi aduce o mică ofrandă acestei împărătese care domină peste toate celelalte virtuţi pe care le-am enumerat de luni până ieri şi anume:schimbarea conştientă, recunoştinţa, cunoaşterea, experienţa, jocul vieţi şi gândurile bune. Peste toate acestea tronează creaţia.
Aceasta este de fapt încununarea tuturor celorlalte virtuţi, prin care urci conştient ca pe o scară de valori, din treaptă-n treaptă. Pe toate acestea le învăluie iubirea de sine, căci fără ea nu poţi face nici măcar primul pas, cel al schimbării conştiente. Dar îl faci în momentul în care începi să te apropii cu paci firavi la început, de tine însuţi. Începi să ieşi câte puţin din credinţele limitative, din etichetele cu care ai fost etichetat o viaţă, de către societate, religie, oameni, familie, prieteni sau necunoscuţi.
Începi uşor să depăşeşti bariera fricii care nu te lăsa să înaintezi pe calea iubirii de sine şi să nu te mai întorci, să nu mai priveşti înapoi. Toate făcute nu cu sforţări inutile, nu cu judecăţi aspre aruncate în stânga sau dreapta împotriva celor care poate te-au ţinut fără voia lor într-un mic sau mare „staul”, nu cu remuşcări sau păreri de rău pentru un timp alocat unei credinţe limitative în care poate nu te mai regăseşti deloc acum. Dacă ai trecut prin toate acestea, mulţumeşte-ţi şi iarăşi mulţumeşte-ţi, fi recunoscător pentru toată această experienţă care te-a adus în pragul de acum. Toate făcute cu bucurie, toate făcute din iubire.
Creaţia e cea care vorbeşte de la sine în locul vorbelor noastre meşteşugite prin care de multe ori căutăm să ne justificăm inutil. Ea este cea care ne ridică vibraţia fără oprire şi ne-o întreţine permanent, aşa cum focul este întreţinut prin punerea lemnelor în el. Odată aprins, tu creatorule,
tu creatoareo, voi creatorilor, nu mai aveţi decât un singur lucru de făcut:
să întreţineţi focul stând aproape de el! Căci dacă vă veţi îndepărta de el, există riscul să se stingă, există posibilitatea ca totul să devină doar amintire, există alternativa ca să rămâneţi ca nişte simpli dumnezei uitaţi cu mintea într-o creaţie veche, pe care o veţi scoate mereu la interval pentru a mai impresiona pe unul sau altul, dar care plină fiind de praful amintirilor trecute, nu mai poate străluci în prezent.
De aceea, creaţia e cea mai importantă pentru că te aduce mereu în momentul prezent. Şi astfel, punând permanent lemnişoare pe foc, adunând astfel mici creaţii în viaţa de zi cu zi, o nouă reţea neuronală, adică o nouă deprindere sau obişnuinţă e pe cale să se formeze. Atunci, când te vei afla în acest stadiu, sufletul tău nu va mai răbda să fie atras de micile ironii, bârfe sau polemici distructive, nu va mai suporta să privească la ceea ce nu-i este de folos, nu va mai putea rămâne prins cu ochii la ce se întâmplă în curte la x sau y. Căci ştie acum, mai mult ca oricând, că ceea ce nu îl sporeşte spiritual nu are nici o valoare în faţa lui.
El ştie acum că are de întreţinut un foc sacru, că nu mai are timp de milogeli, de fantasme lacrimogene, de agaţamente pe fb sau pe oriunde, de critici sau false judecăţi pentru că nu e de acord cu părerea unora, de a arăta cu degetul spre celălalt care chipurile a rămas în urma sa...Pentru că toate acestea nu-şi mai găsesc rezonanţa în micul nostru creator. Şi de unde a început totul? De la schimbarea conştientă pe care ai simţit-o atât de adânc încât ai început să îţi spui în gândul tău de multe ori că „aşa nu se mai poate”! Iar când îţi doreşti schimbarea precum aerul, nimic nu te mai poate opri din drumul tău şi nimeni nu îţi mai poate sabota propriile tale creaţii. Pentru că ai pus suflet în ele, pentru că te-ai identificat cu ele, pentru că ai fost sincer până la capăt, pentru că nu ai încercat să păcăleşti pe nimeni şi pentru că nu ai avut nici un interes ascuns. Iar ele, odată ridicate prin inspiraţia experienţelor, gândurilor şi trăirilor tale, vor da în timp, mărturie tăcută dar adevărată despre tine însuţi. Şi atunci nu mai e cazul să impresionezi pe cineva pentru că pur şi simplu nu mai este timp de bătut pasul pe loc, căci inspiraţia vine iarăşi dându-ţi din nou impuls spre o altă creaţie.
Creaţia nu înseamnă neapărat ceva fabulos la care toată lumea să rămână gură-cască, mută de uimire. Pentru că fiind cu toţii unici, suntem şi geniali în acelaşi timp. Şi nu avem nevoie de confirmări din afară, odată ce realizăm unicitatea noastră. Nu avem nevoie de băgare în seamă din partea nimănui.
Cu ea sau fără ea, tot la fel de unic eşti, tot la fel de genial eşti. Iar înainte de a veni o recunoaştere din afara ta, mai întâi recunoaşte-te pe tine însuţi că poţi mai mult decât cred cei din apropierea ta, care poate nici măcar pe ei înşişi nu reuşesc să se susţină.
Aşadar, micile creaţii ne stau la îndemână exact la locul şi în mediul în care ne aflăm.
Dacă îţi place să găteşti de exemplu, fă-o cu sufletul şi mai puţin cu mintea. Pune-ţi sufletul în acea mâncare, ca toţi cei care se vor hrăni din ea, să simtă că se hrănesc cu iubire şi nu cu răutate.
Dacă simţi nevoia să fi mereu un om practic, lasă-i şi nu-i judeca pe cei cărora le place filozofia, urmăreşte-ţi vibraţia cum creşte pe măsură ce faci anumite lucruri şi nu te opri, pune în continuare lemne în focul tău.
Dacă îţi place să contempli lumea şi viaţa în toată splendoarea ei, crează şi tu aşa cum crezi că ar fi ok pentru tine, dar oricum ai alege să o faci, fă-o din tot sufletul, fără să îţi pese dacă te va aprecia cineva sau nu.
Iar orice ai face, fi conştient dacă acel lucru mic sau mare pe care ai ales să îl faci, îţi măreşte entuziasmul şi bucuria. Dacă e aşa, continuă şi nu te opri să pui lemne pe focul creaţiei tale. Dar dacă ceea ce faci simţi că te deprimă şi că te sufocă, opreşte-te şi ia aminte la tine însuţi pentru că aceste momente nu mai vin, această viaţă e unică şi irepetabilă, aşa cum eşti şi tu. Ce rost are să îţi întreţii vibraţia joasă din care nimeni nu are de câştigat? În starea de vibraţie joasă, nu există nici un fel de creaţie venită din suflet, ci doar copy-paste-uri şi alte surogate care nu te reprezintă. Acolo nu mai este nici un fel de foc sacru de întreţinut, nici un fel de lemne de pus pe foc.
Aşadar veniţi voi către creaţie la început, iar apoi creaţia însăşi se va apropia de voi. Veniţi către vibraţia înaltă şi lăsaţi-vă învăluiţi de către ea. Apropiaţi-vă de către focul sacru care arde pururea în sufletele voastre şi întreţineţi cu bucurie flacăra.
Mulţumesc.
Aşa este, aşa să fie!