Gandul zilei de Sambata, o zi inchinata gandurilor bune

Aşa cum o maşină are nevoie de benzină pentru a funcţiona, aşa şi mintea omului are nevoie de gânduri pentru a exista. Mintea fără gânduri nu există. Dar odată ce începe să genereze gânduri, mintea devine unealta cu care putem să ne ridicăm sau să ne coborâm vibraţia. Mintea ne poate fi şi prieten şi duşman, şi ajutor dar şi propriul călău.
Oare în fiecare zi, câte gânduri emitem legate de boală, de sărăcie, de lipsuri, de frică şi câte legate de sănătate, abundenţă, iubire? Dacă le-am putea număra, în ce parte ar înclina mai mult balanţa? Câţi au reuşit să facă cu adevărat pasul de la gândirea negativă la cea pozitivă? Adică de la gândurile care vin din necredinţă, la cele care vin din credinţă?
Menirea noastră de fapt aici, este să ne menţinem şi să ne ridicăm propria noastră vibraţie, pentru că în funcţie de ea vom culege roadele a ceea ce am semănat cu bună ştiinţă. Ce gândesc acum? Ce simt acum? Iată întrebări simple dar câtă putere stă în ele, pentru că imediat ce începi să ţi le pui te-ai şi ancorat în prezent. Pentru că doar în prezent putem emite gânduri noi, doar acum putem simţi trăiri noi.
Iar pentru a fi conştient de starea în care mă aflu, nu trebuie să îmi rezerv neapărat un timp anume, pentru că gândurile nu se opresc din mişcarea lor nici când stau nici când umblu, nici când mănânc, nici când citesc, nici când fac dragoste, nici când vorbesc, nici când conduc, nici când sunt trist, nici când sunt bucuros. Ele nu ţin cont de stările noastre bune sau rele. Acum apar, acum dispar, acum vin, acum pleacă. Dar după ce pleacă, cu ce stare am rămas, cum mă simt după ce au dat năvală prin mintea mea?
Pentru că ele, dragele noastre gânduri, reprezintă cauza, iar realitatea manifestată zilnic în viaţa noastră reprezintă efectul acestora. Iar multe lucruri nedorite le atragem spre noi, pentru că nu suntem conştienţi uneori de ce fel de gânduri emitem, ci lăsăm de multe ori instinctul să ne menţină ca şi hipnotizaţi în propriile noastre slăbiciuni şi neputinţe. Cine înţelege şi aplică acest control al minţii poate face multe cu viaţa lui, pentru că de fapt doar atunci devine propriul său stăpân. Nu doar corpul uman ascultă de controlul minţii ci şi mediul exterior, circumstanţele, sau aşa-zisul noroc. Dar acest noroc şi-l face omul cu mintea lui, deci nu e vorba aici de ceva întâmplător sau aleatoriu.
Iar cel mai simplu exerciţiu este să îţi prinzi gândul şi să îl înlocuieşti într-o clipă dacă simţi că nu e ok. Astfel încât, gândeşte-te din prima clipă a dimineţii, de când ai făcut ochi, la ce te gândeşti când deschizi fereastra, când ieşi din casă, sunt doar gesturi mecanice făcute instinctual şi în grabă, mereu pe fugă, sau reuşeşti să mulţumeşti şi să apreciezi toate aceste mici bucurii?
Lucrurile mărunte şi micile bucurii fac marea diferenţă în viaţa noastră.
Cum mă pot bucura de ceva mare dacă nu o pot face cu ceva mai mărunt?
De fapt, de la gândirea compulsivă (de maimuţă), până la ce pozitivă, nu e decât un pas. Adică o simplă alegere. De la ignoranţă la conştientizare. De la suferinţă la bucurie. De la frică la iubire.
Nimeni nu te poate influenţa negativ dacă nu te afli deja pe o vibraţie joasă, negativă. Nu te poate afecta un cuvânt negativ aruncat spre tine decât dacă îşi găseşte rezonanţa în vibraţia ta.
Iar pe de altă parte, orice gând bun emis, orice trăire pozitivă simţită, orice cuvânt amabil rostit pentru susţinere, orice acţiune bună întreprinsă, îţi ridică automat vibraţia pe o culme nouă, unde realitatea ta va domina peisajul.
Foarte uşor poţi deveni stăpânul minţii tale, dar foarte uşor şi prizonierul ei. Sarcina noastră aici e să ne autodepăşim, să ne schimbăm pe noi înşine şi pe nimeni altcineva. Căci cei din jur ori vor rămâne, ori vor fugi din realitatea noastră dacă asta îşi doresc. Nu e treaba noastră să schimbăm pe unul sau pe altul, nu e treaba noastră să schimbăm lumea din jur. Tot ce pot face e ca eu să fiu conştient de schimbarea mea, să mă arăt pe mine aşa cum sunt când trec prin aceste schimbări, iar dacă cineva va considera că îi foloseşte , va lua şi el aminte la viaţa sa.
Viaţa ne transmite permanent mesaje, unele în mod direct, altele indirect. Cât de deschis sunt eu însumi la captarea acestor mesaje care sunt de fapt daruri care se revarsă asupra mea?
Dacă încă nu şti dacă te-ai deschis sau nu la viaţă, puneţi întrebări simple de genul: accept cu uşurinţă un sfat, un ajutor, un cadou, o masă oferită de un prieten? Accept acestea, sau rezistenţa mea în faţa vieţii şi a oamenilor este încă extrem de puternică? Iar dacă aleg să mă opun, de ce oare mi-e frică să mă deschid, de ce spun „nu”, de ce îmi ridic bariere singur prin care să mă despart de oameni, de viaţă?
Atitudinea mea în viaţa de zi cu zi, îmi va crea în timp convingerea mentală prin care ori mă limitez prin frică, ori mă susţin şi sporesc spiritual prin bucurie. Altă cale de mijloc nu este.
Când norii se adună în faţa soarelui, lumina nu mai poate răzbate, dar când norii se risipesc, totul începe să strălucească în jur. Însă cu nori sau fără nori, soarele era prezent şi el strălucea chiar şi când tu nu îl puteai vedea.
Aşa şi gândurile negative, ele se perindă şi se adună, se interpun şi eclipsează strălucirea sinelui nostru, coboară vibraţia şi sugrumă bucuria firească din noi. Dar gândurile pozitive, cele de susţinere, de mulţumire şi de apreciere, sunt adevărate flori care cresc atunci când sunt îngrijite, udate, curăţate şi înfloresc astfel în conştiinţa unei minţi noi, în toată splendoarea lor.
Aşa este, aşa să fie!