Gandul zilei de joi, un gand inchinat experientei

Dacă ieri vorbeam de cunoaştere, astăzi vom mai face un mic pas înainte, spre experienţă.
De fapt, experienţa este materializarea cunoaşterii, punerea ei în practică. Şi este inevitabil ca la un moment dat, după ce tot am acumulat cunoaştere, să vină o clipă în viaţă în care vom fi puşi în situaţia în care va trebui să trecem de un nivel teoretic, aplicând tocmai cunoaşterea acumulată până atunci.
Sigur, impropriu spus că ar trebui să facem ceva, nimic nu e obligatoriu pe lumea asta. Se poate trăi şi la nivel superficial teoretic, alegerea fiecăruia.
Dar dacă nu facem acest pas, vom rămâne prinşi ca într-o cursă, adunând multă teorie moartă în ea însăşi. Iar teoria e foarte frumoasă, fascinantă chiar, captează interesul multor minţi aflate în căutarea adevărului. Mai ales acum când cărţile de spiritualitate, motivaţionale şi cele de dezvoltare personală abundă. De la o zi la alta apar noi şi noi mesaje prin chanelling de la tot felul de entităţi evoluate, noi descoperiri în conştiinţa umană, noi metode de a realiza iluminarea, noi terapii care mai de care mai atrăgătoare. Şi e firesc să fie aşa, pentru că vechile metode poate că nu îşi mai găsesc rezonanţa în omul actual. Şi e minunat să constaţi această diversitate de idei, pentru că ai de unde alege ceea ce e pe sufletul tău. Bucuria mea e enormă atunci când mai deschid câte o carte pe care poate până mai ieri nu o băgam în seamă, dar care într-o zi care se tot lăsa aşteptată, începe să îmi spună ceva ce îmi foloseşte. Dacă dau de ceva cu care rezonez, atunci nu îmi voi întoarce faţa de la acea scriere, pentru că ştiu că nu întâmplător a ajuns în faţa mea. Toate au un rost şi toate au un timp a lor.
Dar aici, există şi riscul ca să rămâi doar la acest nivel de acumulare de cărţi, de idei, de cunoaştere. Există chiar şi posibilitatea ca atunci când în viaţa ta, apare o situaţie mai grea, tu să nu realizezi că acea situaţie a ajuns în realitatea ta, tocmai pentru ca prin cunoaşterea acumulată să o poţi depăşi. Şi mulţi dau înapoi tocmai în astfel de momente grele, dar totuşi atât de folositoare. Pentru că nu au înţeles simplu fapt că toate cărţile de spiritualitate au o conotaţie practică. Dacă nu ar fi posibil de pus în practică, ele nu ar însemna nimic, decât simple cuvinte, simple filozofii. Adică ar fi pur și simplu necâştigătoare.
Iar adevăratul câştig iese la iveală când după un proces de cunoaştere îndelungat, dai testul în viaţă şi îl depăşeşti. Un elev dacă ar învăţa fără să fie examinat, nu ar putea şti vreodată dacă s-a prins cu adevărat ceva de el. Aşa şi noi oamenii, suntem aici la şcoala vieţii. Învăţăm, apoi suntem testaţi. Poate că de multe ori testele sunt extrem de dure şi ne pun la pământ chiar la propriu, nu se ştie niciodată ce surprize îţi rezervă viaţa. Dar ce pas mare faci atunci când reuşeşti să treci mai departe, nici nu îţi mai aduci aminte că ai fost trecut ca prin foc. Dar totuşi ce preţ mic, pentru un salt cuantic atât de mare. Pentru că prin fiecare experienţă trăită, mai facem de fapt, un salt în conştiinţa noastră.
Însă nu e uşor să gândeşti aşa, atunci când viaţa se joacă cu tine şi cu nervii tăi. Nu e prea la îndemână să te mai crezi „spiritual”, când te îmbolnăveşti sau ajungi să pierzi totul, de exemplu. Deşi, acest „tot”(material vorbiind), nu ne aparţine, nu am venit aici ca proprietari a „ceva” şi nu vom pleca luând acest balast material după noi. Dar dacă totuşi deţinem câte ceva, acele lucruri ni s-au dat doar pentru a le administra corect şi nu pentru a ţine cu dinţii de ele. Dar dacă le pierdem sau se alege fumul de ele, şansa noastră e să nu ne pierdem pe noi, ca nu cumva să se aleagă fumul de noi înşine.
Am văzut de multe ori situaţii în care oameni care acumulează cunoaştere, să colapseze psihic chiar şi la o mică schimbare sau pierdere în viaţa lor. Deşi până atunci erau ok, bucuroşi, veseli, mereu cu vibraţia sus. E adevărat nu suntem roboţi, iubim oamenii, iubim viaţa şi vrem ca mereu să ne fie bine. Iar impactul emoţional are şi el rolul lui. Nu degeaba am ales să venim aici, printre pământeni, pentru că doar aici în acest mediu putem simţi şi altceva decât ceea ce se simte în astral, adică doar iubire pură. Noi oamenii avem posibilitatea să experimentăm aici un întreg amalgam de emoţii şi trăiri cum ar fi durerea, frica, gelozia, sexualitatea, dorinţa trupească, tristeţea, bucuria, entuziasmul, pasiunea, credinţa, curajul, nădejdea. Toate acestea, bune sau rele, au rolul bine determinat ca să sporim spiritual prin experienţă. Nu avem mereu acealeaşi stări, ci oscilăm permanent, dar totuşi odată conştienţi de noi înşine, realizăm mult mai uşor când am căzut ca vibraţie. Şi ne dăm seama că nu e ok să rămânem în starea asta. Am identificat cauza, ne-am ridicat şi am plecat mai departe spre o nouă experienţă.
Însă mulţi oameni, deşi deţin multă cunoaştere, la prima greutatea întâmpinată, încep să se identifice doar cu corpul emoţional, mai simplu spus, intră în emoţii distructive şi rămân mult timp în ele. Şi atunci începe plânsul, suferinţa şi vociferări de genul „unde e Dumnezeu”, „oare cum de mi s-a întâmplat tocmai mie”...câte şi mai câte... Când alegi acest tip de atitudine, de fapt faci mulţi paşi înapoi. Începi să te îndoieşti că ceea ce cunoşti ar avea vreo valoare. Dar cum poţi realiza dacă are vreo valoare sau nu, dacă în loc să încerci să pui în practică ce ai acumulat, tu într-o clipă alegi să laşi garda jos şi să te scurgi energetic? Dar dacă ţi se întâmplă spontan să îţi pice vibraţia, aminteşte-ţi de câte ori în viaţa ta au fost şi momente în care erai la pământ si printr-o împrejurare, ţi s-a ridicat vibraţia instantaneu? De multe ori, nu-i aşa? Deci se poate şi de sus în jos dar şi invers în aceaşi măsură.
Personal nu cred că avem nevoie de un mediu mai prielnic decât locul în care ne aflăm acum. Deşi i-am tot auzit pe mulţi spunând că aici, în iureşul cotidian, nu se poate să creşti spiritual. Pe buneeee?
Ai făcut chiar tot ce ţi-a stat în putinţă să te depăşeşti pe tine însuţi? Sau dacă nu ai făcut chiar tot, măcar ai făcut ceva? Sau de cum faci ochi dimineaţa, te scoli plin de nervi că nu ai timp să îţi bei cafeaua, începi să înjuri non-stop prin trafic ca şi cum toţi ar trebui să se dea deoparte din faţa ta, ajungi la job şi acolo începe bârfa faţă de x şi ranchiuna faţă de y, mai citeşti nişte ziare şi te mai uiţi şi pe la nişte ştiri ca tot tacâmul să fie complet, mai vorbeşti la telefon cu orele doar-doar vei mai uita momentan de tine însuţi, te mai vezi cu unul sau altul care îţi povestesc ultimele escapade amoroase, după care apari cu nonşalanţă şi spui că dacă te-ai fi născut prin India sau Tibet altfel ar fi stat lucrurile cu „spiritualitatea” ta!!!
Dar cum ar fi oare să faci din propria ta realitate, „India” sau „Tibetul” tău? Iar pentru asta nu e nevoie să străbaţi mii de km, ca într-un final să realizezi că ceea ce poţi face acolo, poţi face şi aici. Dacă îmi era cu adevărat de folos m-aş fi născut acolo, nu aici. Aşa că e clar, unde mă aflu cu trupul, acolo voi fi conştient, acolo voi experimenta ceea ce am de experimentat. De ce să fug de mine însumi, amăgindu-mă că acolo sau dincolo, ar fi un mediu mai prielnic? De să nu fiu conştient şi când mă aflu în piaţă sau când mă aflu în trafic? Ce m-ar împiedica, zgomotul,oamenii? Nu cumva eu doar vreau să caut justificări puerile pentru a nu face nimic?
Pentru că de fapt, nu am fost chemaţi la viaţă pentru a pluti pe un nouraş diafan sau pentru a medita la nesfârşit sub un smochin. Şi nu am fost chemaţi la o viaţă uşoară. Nici la a tot filozofa despre iubirea necondiţionată, când în jurul nostru realitatea bate filmul. Dacă vom fugi de experienţele care vor să fie experimentate, nu vom scăpa de ele până nu le vom accepta. Dar ce mare realizare poţi avea când vii tu cu bucurie în întâmpinarea experienţei, care ea apare în faţa ta!
Să ne dăm voie să experimentăm şi să ne creem astfel noi deprinderi, noi obişnuinţe, noi reţele neuronale. Poate par cuvinte mari ce scriu eu aici, dar tind să cred că se poate, fiecare la nivelul său, fiecare în mediul său, fiecare la locul său.
Dacă unele pahare sunt mici, iar altele mari, nu contează. Şi unele şi altele dacă sunt umplute, sunt desăvârşite şi astfel nu mai suportă nici un grad de comparaţie între ele.
Mulţumesc.
Aşa este, aşa să fie!