Privind in mine insumi...

Am privit chipurile oamenilor de pe stradă, unele înnegurate, altele luminoase. Atunci m-am oprit și m-am întrebat în mod sincer, oare chipul meu e brăzdat de negură sau e scăldat în lumină?
Am privit apoi fețele celor de prin piețe, unele încrâncenate, altele detașate. Atunci am stat și m-am întrebat pe mine însumi, oare ce mă mai poate încrâncena în asemenea măsură încât să nu mă pot detașa de ceea este atât de efemer?
Am privit și chipurile celor aflați la volan prinși în trafic, unele congestionate de ură, altele zâmbind cu seninătate. Atunci am intrat iarăși în mine însumi întrebându-mă oare eu ce am ales, intoleranța sau compasiunea?
Am privit țintă și la cei care vin și pleacă din realitatea mea, unii grăbiți și agitați, alții calmi și liniștiți. Atunci am luat aminte la ce stare îmi transmit când apar ei în fața mea și ce lasă în urmă când dispar din realitatea mea?
Am privit la chipurile celor tineri, unele triste și abătute, altele pline de pasiune și entuziasm. Dar oare eu însumi, am lăsat tristețea să mă cuprindă sau mă las călăuzit de pasiune și entuziasm?
Am privit și la cei înaintați cu vârsta, unii gârboviți de viață, alții radiind de fericire. M-am întrebat atunci, oare sinele meu e gârbovit de gândurile întunecate sau radiază prin gândurile luminoase?
Am privit curios și chipurile femeilor care mi se perindă prin față, unele mâhnite și dezamăgite, altele puternice, susținându-i pe toți în jurul lor. Atunci iarăși m-am întrebat, oare eu însumi am rămas cu mintea în dezamăgiri trecute sau mă susțin prin puterea prezentului?
Am privit și la chipurile bărbaților, unele înfricoșate de ziua de mâine, altele hotărâte pentru ziua de azi. Oare eu de partea cui mă aflu, a celor temători de viață sau a celor curajoși în fața provocărilor vieții?
Am privit atunci la inocența și veselia copiilor care râd cu nonșalanță de ”profunzimea” și ”seriozitatea” celor maturi care le dau celor mici lecții, înainte de a fi reușit să se învețe măcar pe ei înșiși ceva.
Atunci m-am oprit și m-am întrebat cu uimire oare cine este cu adevărat copil la minte dintre cei doi, cel care alege joaca sau cel care alege îngrijorarea, cel care alege bucuria sau cel care se afundă în neliniști lumești sau metafizice?
Așadar, am chemat atunci copilul din mine, să vină și să mă ia, să mă călăuzească el prin viață și să mă poarte acolo unde o minte de matur întortocheată și răsucită nu poate răzbate, căci acolo unde se află mult orgoliu se află și multă suferință, dar acolo unde sălășluiește smerenia, inocența și bucuria merg mână-n mână...