Sunt clipe când viaţa îţi vorbeşte uneori prin şoapte, alteori prin strigăt, uneori prin diafane mângâieri, alteori prin mai dure lovituri. Ascultă-le şi pe unele dar şi pe celelalte, căci toate fac parte din viaţă, toate îţi sunt oferite ca îndemnuri de a nu te opri şi de a nu renunţa la împlinirea menirii tale pe pământ...
Sunt clipe când oamenii apar şi dispar rapid din realitatea ta, unii o fac cu mare discreţie, alţii cu mare zgomot prin tot felul de surle şi trâmbiţe. Şi unii şi alţii au fost chemaţi de către tine, căci uneori ai avut nevoie de primii, alteori ai avut mare nevoie de ceilalţi, aşadar mulţumeşte-le măcar cu gândul dacă nu ai avut destul curaj să o faci cu vorba faţă-n faţă...
Sunt clipe când te surprinzi ca fiind singur, deşi forfota din jur nu se mai opreşte. Atunci simţi că te afli ca într-un pustiu, căutând parcă o mică oază din care să îţi potoleşti setea măcar cu o picătură care să te readucă iarăşi la viaţă. Şi după căutări şi frământări, răbdarea îţi este răsplătită şi picătura vieţii este de ajuns ca iarăşi să îţi umple fiinţa de lumină, de credinţă, de nădejde, de frumos...
Sunt clipe când simţi că toate îţi sunt alături, dar sunt şi clipe când parcă totul îţi este împotrivă. Atunci când totul e uşor, e momentul ca reîncărcarea ta să se producă şi să te menţină viu şi puternic, chiar şi atunci când lucrurile vechi se scufundă, lăsând loc celor noi. Omul cel vechi năpârleşte şi în locul unor credinţe slăbănogite, se nasc credinţele puternice şi luminoase care nu te vor mai sabota ci te vor susţine, chiar şi în cea mai întunecată noapte a sufletului tău...
Sunt clipe în care simţi că nu te mai regăseşti în nimic din cele din afară şi că tot ceea ce vrei e ca niciodată să nu mai ieşi din cele din lăuntru. Dar şi cele din afară au valoarea lor pe pământ, unde dualitatea e chiar la ea acasă. Aici mereu oscilăm între lumini şi umbre, până ce realizăm că şi această aşa-zis umbră, va fi şi ea dizolvată pe de-a-ntregul în oceanul nemărginit al iubirii...
Sunt clipe când îţi simţi făpura la pământ, deşi spiritul puternic rămâne în picioare. Spiritul observă această neputinţă doar ca o simplă alegere, ceva negativ a sedus această făptură şi a răpit-o, ducând-o pe meleagurile dezolante ale depresiei. Însă spiritul iubeşte atât de mult făptura sedusă, încât îşi va trimite mesagerii vieţii unul după altul, pentru a reuşi în cele din urmă să o elibereze din lanţuri, din sclavie şi din prizonierat...
Sunt clipe în care uiţi de tine şi de propria-ţi menire. Atunci amintirile se roiesc în jurul minţii tale ca un roi de nostalgii, învinovăţiri, regrete, păreri de rău. Însă şi această perioadă are rolul ei, căci dacă odinioară erai pe culmi, iar acum te afli în mlaştina regretelor, toată această punere în balanţă e perioada ta de maximă luciditate, acolo unde te opreşti din alergătură ca să te contempli exact aşa cum eşti şi nu aşa cum doar ai impresia iluzorică de a fi...
Sunt clipe când te aduni şi te regăseşti de prin locurile pustii şi neumblate, acolo unde sufletul tău a hălăduit ca un fiu risipitor şi nerecunoscător al vieţii. Acum, el îşi mătură cu mare grijă cioburile fiinţei sale interioare care s-a spart de prea multă nepăsare, de prea multe patimi, de prea multe ataşamente. Odinioară acest suflet era întreg, curat şi luminos, acum nu mai are încotro decât să îşi rezerve timpul de a-şi mătura aceste cioburi sparte şi de a încerca cu multă răbdare să le lipească iarăşi, exact cum au fost. Iar ceea ce va reuşi să le lipească e chiar bucuria încrederii tale în viaţă, în oameni, în tine însuţi...
Sunt clipe de linişte şi pace, dar şi clipe de războială şi conflict. Când simţurile sunt în pace, mintea şi ea pare mai liniştită ca oricând. Dar când simţurile sunt tulburate, mintea îşi uită într-o clipă puterea de a restabiliza fiinţa interioară măcinată de conflicte egocentriste. Dar fiecare război îşi are sfârşitul mai devreme sau mai târziu. Însă după ce pacea se aşterne, viaţa iarăşi înfloreşte şi nimeni nu îşi mai duce aminte de bombardamentele la care odinioară a fost supus. Şi acest război lăuntric a avut rolul său benefic, el te-a călit şi te-a făcut şi mai mult să înţelegi cine eşti, de unde vii şi încotro vei merge...
Sunt clipe prin care treci cu bucurie sau durere, dar deşi le trăieşti la propriu, în acelaşi timp le observi ca fiind trăite de un altul, privind aceste clipe ca şi cum s-ar desfăşura pe un ecran în faţa ta. Unul le trăieşte, altul le observă. Ambele experienţe sunt autentice, căci fără înţelegerea experienţei, această experienţă îşi pierde efectul şi astfel lecţia revine după un timp, căci ea a rămas neasimilată. Aşadar, chiar şi acest clipe sunt doar provocări care vin şi pleacă, aşa cum după orice conflict iarăşi se aşterne liniştea, după orice război iarăşi se aşterne pacea, şi după orice iarnă iarăşi se aşterne primăvara...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu