Dorul de tine însuți

Dorul de tine însuți e tânjirea sufletului tău. Uneori nu îți dai seama după ce anume tânjește el. Dar simți asta ca un dor, ca o nostalgie. Când copilului i se face dor de părinții lui care l-au lăsat pe aiurea de unul singur, el rabdă cât rabdă, dar vine un timp în care nu mai poate răbda și începe să plângă. E strigătul acela de neputință care se revarsă din toată inima lui și începe să se întrebe „unde e mama, unde e tata”, unde sunt părinții lui?

Așa și sufletul tău pățește dacă nu îl mai hrănești. El va începe să plângă, deși pe el nu îl aude nimeni. Căci el strigă ca un țipăt mut. Pentru că, pur și simplu, nu îi mai dai atenție, nu îl mai hrănești, nu îl mai mângâi, nu îl mai ocrotești. Și nu înțelegi ce se întâmplă și de ce ai mereu o stare de angoasă, de nefericire, de frustrare și nemulțumire. Tocmai asta se întâmplă. Apare goliciunea sufletească care nu mai poate fi umplută cu absolut nimic din cele lumești și efemere ale vieții. Și acest gol urlă în tine pentru că el se vrea umplut. Simți efectiv că nu te mai simți bine, dar cauza nu o dibui pentru că, poate niciodată, nu ai fost atent pe bune la nevoia sufletului tău.

Și oamenii acum se agită și fug care încotro. Să cumpere, să cumpere, să cumpere...doar-doar se vor simți puțin mai bine, puțin mai vii, puțin mai euforici. De aceea, de obicei la mulți se activează depresia tocmai de crăciun. Pentru că, cam tot anul, ei nu au fost cu sufletul lor una, ci au fost defazați de el. Nu au trăit din suflet, ci undeva departe de el. Poate au făcut multe, au muncit de și-au rupt oasele, dar au uitat de suflet sau nu au mai avut timp să se ocupe de el, căci au fost mai tot timpul înghițiți de lumesc. Ei au uitat de suflet, dar sufletul nu a uitat nici măcar o clipă de ei. Așa că acum începe să le aducă aminte. Și cum le aduce aminte? Tocmai prin nefericirea pe care o simt acum, când realizează, pentru a câta oară, că orice cadouri și cumpărături ar face, nimic din cele ce se pot cumpăra cu bani, nu le poate hrăni sufletul de-adevăratelea!

Și această oboseală și epuizare, nu e tocmai întâmplătoare. Fugi prin toate super-marketurile ca să satisfaci pe câți mai mulți. Foarte frumos. Dar oare tu ce simți făcând tot acest efort, te simți mai împlinit? Îți place să fii pe drumuri și să tot cumperi. E ca o terapie, nu-i așa? Începi să te simți cineva că poți cumpăra de toate pentru toți. Bun, fă-le și pe astea, dar nu uita nici de celelalte. Adică cele după care tânjește sufletul tău, acolo unde nimeni nu poate ști ce este dacă nu îl arăți nimănui. Și să îți mai spun ceva. Oamenii, apropiații, prietenii tăi, nu vor neapărat să le aduci cadouri cu sacul. Știu, contează și gestul ăsta, dar e nimic în comparație cu o apropiere ca de la suflet la suflet. E mai important să înveți să comunici cu cel de lângă tine, dacă încă nu ai învățat asta până acum. E mai important să atingi, o mână întinsă, o îmbrățișare deschisă. Iar asta e valabil oricând nu doar acum. Însă acum, în această lună, ipocrizia își spune cuvântul mai mult ca oricând. Deodată ne surprindem altruiști nevoie mare!

Și de ce oamenii cad în depresie tocmai acum? Pentru că în tot anul ei au fost mereu prinși cu munca de supraviețuire și asta i-a golit sufletește, dar nu au sesizat la timp. Corporațiile au ele tactica lor să îți fure identitatea, timpul, energia, și în cele din urmă, îți fură familia. Și cum ți-o fură? Furându-ți timpul. Iar dacă ți-au luat timpul, tu nu mai exiști nici pentru casă, nici pentru masă, nici pentru partener, nici pentru copil, nici pentru tine însuți. De ce nu mai exiști? Pentru că între timp, tu ai muncit ca un sclav pe plantație ca să supraviețuiești. Corporația ți-a dat doi bani, iar tu te-ai oferit disponibil total. Așa că ea ți-a furat sufletul. Și nemaiavând acces la sufletul tău, corporația poate face ce vrea din tine, adică te șablonizează, te robotizează și te azvârle în spiritul de turmă, acolo unde nu mai există propria identitate, căci nu mai există suflet. Bineînțeles că ei mereu te vor aburi că sunteți cu toții o familie. Pe bune? Famila e doar cea de acasă, restul e sclavie pe plantație ce modern se mai numește corporație!

Dorul după tine însuți nu e o metaforă, nu e un moft, nu e un alt clișeu mega-spiritual. E ceva ce simte oricine. Unii își hrănesc sufletul mai tot timpul și nu pot trăi decât doar așa. Ei sunt rebelii care pot oricând să își dea viața pentru libertatea sufletului lor. Ceilalți însă, nu sunt dispuși să dea nimic, pentru că le e frică de această libertate, nu o suportă, nu o recunosc, nu e pentru ei. Cei care nu își hrănesc sufletul, ajung la orizontală la un moment dat, de prea multă epuizare, fără energie. Și atunci încep dialogul cu ei înșiși. Doar atunci. Altfel, nici nu se gândesc să se aplece către ei înșiși. Căci ei au de alergat toată ziua, au cumpărături de făcut, relații de gestionat, bani de acumulat. Ei nu au timp de toate prostiile acestea precum sufletul. Și l-ar vinde și pe acesta pe doi bani, doar să se simtă ei mai în siguranță, mai în zona de confort, mai realizați social de ochii și gura lumii.

Mulți tânjesc după un altul, după o alta, după sufletul pereche și relația stabilă. Dar dacă nu te ai pe tine însuți, toate acestea sunt doar dependențe care sporesc și mai mult suferința în tine. Sunt oameni singuri care sunt fericiți, ei trăiesc din suflet. Dar sunt și oameni niciodată singuri, dar profund nefericiți, căci nu trăiesc și nu se manifestă din suflet. Cei care trăiesc din suflet sunt cei frumoși, luminoși, energici, dar nu doar când și când, ci mereu. Cei care nu trăiesc din suflet sunt ca adumbriți, cu fețele căzute și triste. Iar ochii lor spun totul, sunt ca goliți de viață.   

Înainte de a te întreba de ce te simți rău, află răspunsul la întrebarea „cât de mult sau de puțin îmi hrănesc sufletul într-o zi”? S-ar putea ca să nu poți nici măcar afla răspunsul pentru că iureșul din minte încă nu te lasă să îți asculți sinele. Și dacă nu ești învățat să trăiești din suflet, ci doar din minte, vei avea nevoie de timp și răbdare pentru asta. Dar nu ai încotro, căci nimeni nu se simte bine mereu angoasat și nefericit. Ce ai mai avea de pierdut? Ai pierde multe, ca de exemplu, frica, blazarea, rutina, depresia, ramolirea psihică și posăceala. Tocmai aceste stări alterate nu te lasă cu adevărat să fii tu însuți și să trăiești din tine, adică din sufletul tău!