Frecvențele fericirii

Nu știu de ce mi-a apărut titlul ăsta, pesemne ca să mă sfideze pe mine. Că oricum am oroare de rețetele de fericire care se tot împrăștie pe net. Peste tot numai rețete de fericire și pași concreți către un dezastru iminent, adică către dezamăgire. Am oroare de spiritualitatea baby-face, bine am mai botezat-o! Dar știu că oamenii caută amăgiri, iluzii, fascinații la pachet. Dacă ar vedea numai îngerași și entități zburătoare venind și plecând cu ozn-urile, ce fericire ar mai fi pe capul lor! Să stea și să privească gură-cască ca la televizor cum zboară fericirea prin fața lor! O adevărată delectare aici pe pământ, nu te plictisești nici să vrei, că nu te lasă oamenii de bine care sunt prea mult frecați la minte de grija pe care ți-o poartă, doar-doar vei reveni și tu, ca fiul rispitor, pe drumul cel bun, adică încadrat în regimul prostiei de turmă!

Dar să revenim la oile noastre. Adică la fericirea noastră, cea de toate zilele, așa în cer, precum și pe pământ. Mamă, ce fericire pe capul meu, să scriu articolul ăsta. Nu de alta, dar eu chiar sunt fericit când scriu, chiar dacă mă credeți ori ba. Aș putea scrie încontinuu, nu aș obosi niciodată. Și de ce nu obosesc, pentru că atunci când scriu, de exemplu, sunt conectat la frecvența fericirii mele. Dar nu numai când scriu. Sunt o grămadă de situații care mă conectează la fericire. Depinde însă doar de ceea ce simt la momentul prezent. Eu nu am nevoie de tehnici, de meditații, de rugăciuni. Adică să mă rog la cine și pentru ce? Odinioară o făceam, eram și eu tot la fel de îndoctrinat religios ca mulți alții. Acum însă, pare doar o pierdere totală de timp să mă mai ocup pe venerarea zeilor și de rugăciunile marelui nimic. Ieși frate din prostie, din idolatrie și din inerție și doar fă ceva concret cu viața ta la propriu, nu la figurat! O rugăciune mai mare ca aceasta nu poate fi. Are sens?

Păi pentru mine are sens, pentru unii din voi însă, s-ar putea să nu aibă. Pentru mine viața asta nu are sens decât numai atunci când reușesc să mă conectez la fericirea mea. Care e total diferită de fericirea ta. Pentru că sufletul meu e unul, sufletul tău e altul. Sigur, putem spune că la nivel de sine suntem una, dar câți pot pricepe clișeul ăsta? Așa că mai bine să ne axăm pe lucrurile simple ale vieții, nu pe abstract. Pentru că știți, viața e personală și e chiar pe bune. Adică ți se întâmplă tot felul de lucruri pe aici, nu le poți evita nici dacă te-ai ascunde în gaură de șarpe. Nu poți evita viața pentru că, pur și simplu, nu te poți evita pe tine însuți, atâta timp cât sufli suflare de viață. Și e frumos, de ce oare să evităm viața ca niște fricoși, când e doar una în aici și acum?

Da, viața e doar una în aici și acum, restul, adică treaba cu reîncarnarea poate fi un adevăr sau poate fi pură speculație. Și nici nu mă interesează dacă ea există. Poate fi oricum cu două tăișuri să tot crezi că dacă nu faci acum ce ai de făcut, vei mai veni pe aici în viitorul apropiat ca iarăși să îți pui la bătaie lenea și inerția. Oare până când poți face asta la nesfârșit? Așa că speculațiile nu mă dau peste cap. Le citesc, le cunosc, dar nu mă identific. Această detașare e una din frecvențele fericirii mele. Imediat cum încep să mă identific cu ceva, cu vreo învățătură anume, apare în peisaj patima care mai devreme sau mai târziu, mă va conduce frumos tot la dezamăgire. Așa că, am lăsat orice tehnici spirituale deoparte, că oricum viața e prea provocativă ca să rămân pe pilot automat încorsetat în tehnici, meditații sau capra cu trei iezi în variantă abstracto-spirituală.

Așa că nu practic absolut nimic, decât doar a fi în aici și acum. Dacă vreți neapărat o etichetă pentru asta, ea se numește „mindfulness”. Adică să fii conștient de tine, de ceea ce simți, de ceea ce ai în căpușor în fiecare clipă. E singura care mă poate conduce spre frecvență reală de fericire pentru mine. E foarte simplu. Dacă stai bine și te gândești viața asta te tot cheamă la ea. Iar dacă tot te cheamă, e bine să-i și raspunzi măcar din când în când, dacă nu mereu. Iar pentru asta nu ai nevoie de nimic decât doar de disponibilitatea sufletului tău. Dar ca sufletul să devină disponibil, e nevoie ca rațiunea să pice pe locul doi. Când e invers, adică rațiunea conduce, lucrurile se desfășoară încrâncenat, nefiresc, cu multă luptă și înverșunare.

Cunosc oameni care au meditat o viață pentru ca la sfârșit să spună că nu le-a ajutat la absolut nimic. Dar cunosc și oameni care spun că le-a ajutat. Câte bordee, atâtea obicee! Pentru că suntem atât de diferiți încât nu ni se potrivește nicidecum același lucru la toți. Totul e diferit în natură, nu există o frunză exact la fel ca o alta. Și pentru că totul e în continuă schimbare și evoluție, e mai bine, zic eu, să fii atent la ceea ce simți tu acum, decât să îți faci obiceiuri zilnice pe care vrei să le urmezi ca la carte. Dacă disciplina ți se potrivește, atunci te vei conecta prin disciplină la frecvența fericirii tale. Dar dacă ea nu ți se potrivește, vei încerca ceva azi, doar ca să renunți iarăși mâine. Deci, e mare lucru să pricepi ceea ce ți se potrivește ție ca suflet individual și unic.

Și când înțelegi ceea ce ți se potrivește, vei începe să fii de partea ta. Adică bun, poți citi orice, poți merge pe oriunde, dar nu te vei mai identifica cu nimeni și cu nimic. Pentru că începi să dai credibilitate sufletului tău, adică vei fi mult mai atent la ceea ce simți. Mai lasă rațiunea, mai lasă mintea care te tot aburește tot spunând asta e bine, asta e rău. Parcă știe ea ce e bine sau rău pentru mine. Asta o intuiește doar sufletul dacă încep să îi dau credit puțin câte puțin. Și el dacă îmi șoptește într-un moment să fac asta sau să spun cealaltă, oare eu ce voi face, voi sta și voi negocia cu mintea dacă e bine sau rău? Dacă intru în jocul minții, tot voi negocia cu ea la infinit și tot nu mă voi mai urni din loc.

Așa că sunt doar atent la ce simt acum. Dacă simt nevoia să scriu o fac, dacă nu, nu. Dacă simt nevoia să cânt o fac, dacă nu, nu. Dacă simt nevoia să mă plimb, să fac sport, să mă joc sau să fiu profund, o fac, dacă nu, nu. Aleg pur și simplu frecvența care mi se potrivește în funcție de ceea ce simt. De ce să fac mereu la aceeași oră, același lucru? S-ar putea ca ceea ce fac azi din frecvența fericirii, mâine să nu mai fie câștigător pentru mine. Totul e raportat la zile. Și cum nicio zi nu seamănă cu alta, nici vibrația mea de azi nu poate semăna cu vibrația mea de ieri. Libertatea nu înseamnă să stai și să pufăi într-un dolce farniente, contemplând nimicul și vorbind frumos despre spiritualitatea nimicului. Libertatea pentru mine înseamnă să îmi dau voie să simt și să nu las rațiunea să îmi dea cu tifla-n suflet de pomană pentru că simt într-un anumit fel. Pentru ceea ce simt nu dau socoteală nimănui și nicidecum acestei rațiuni. Pentru ceea ce simt nu mă justific în fața nimănui, pentru că unicitatea simțirii nu are nevoie nici de confirmări, nici de binecuvântări, nici de taine, nici de ritualuri!

Când ești atent la ceea ce simți, intri în viață pe bune, nu doar imaginativ. Asta nu înseamnă să ai mereu aceeași stare, precum zen-ul nimicului. Eu nu trăiesc în nirvana, trăiesc aici printre oameni de toate culorile, mai finuți sau mai grosieri, mai tăcuți sau mai guralivi, mai simpatici sau mai antipatici, mai morali sau mai penali. Și provocările vin și ele, uneori brutal, alteori diafan, dar oricum ai lua-o, viața îți conferă o multitudine de stări, uneori nervi, alteori calm, uneori zgomot, alteori liniște, uneori angoasă, alteori bulversare, uneori frică, alteori bucurie și tot așa. Nu există om care să nu treacă prin toate stările astea, nu am întâlnit așa ceva și nici nu vreau să întâlnesc. Oamenii care se chinuie să fie zen non-stop, au oprit creația ca să rămână doar în contemplare. Dacă simți bucurie în tot ceea ce faci, e de bine, e singurul reper autentic!

Așadar, frecvențele fericirii sunt cele pe care le simți că îți ating sufletul. Nu e nevoie să le cauți disperat, doar să fii atent la ceea ce simți, adică fii atent la șoapta sufletului tău, căci el nu te minte niciodată!