Căci dacă te iubeşti
pe tine, nu vei mai abuza de fiinţa ta, maltratând-o psihic. Nu îţi vei mai
viola mintea iarăşi şi iarăşi prin gândurile negative care te posedă. Nu îţi
vei mai chinui sufletul prin emoţii distructive, văicăreli şi plânsete de milă.
Nu îţi vei mai lăsa trupul subjugat de simţurile care te conduc doar la plăceri
de moment. Nu îţi vei mai lăsa ochii să se întineze, privind la toate
mizeriile. Nu îţi vei mai lăsa gura să rostească cuvinte de vibraţie joasă prin
care induci frică altora. Nu îţi vei mai lăsa urechile să audă vorbe urâte,
înjurături şi bârfe.
Atunci nu vei mai sta în mijlocul lor, doar pentru că toată
lumea face aşa. Să fie sănătoşi! Ce treabă ai tu cu lumea care nu se iubeşte pe
ea însăşi? Mai bine ieşi din mijlocul lor şi întoarce-ţi faţa de la ei. Căci
cei care procedează aşa, deşi spun că sunt doar nişte simple glumiţe nevinovate
de moment, deşi spun că „mai greşim şi noi că oameni suntem”, aceştia nu se
iubesc pe ei. Pentru că dincolo de afirmaţia slăbănogită „oameni suntem” prin
care doar îţi găseşti justificări la toate patimile şi răutăţile, există una
puternică şi aceasta e cea adevărată care te scoate din văicăreală şi din
neputinţă : „suntem oameni”!
Aşadar dacă ei nu se
iubesc pe ei înşişi, cum oare te-ar putea iubi pe tine? De unde nu ai, nu ai ce
da. De unde nu ai acumulat, nu ai ce oferi. De unde nu ai adunat, nu ai nici
măcar ce risipi.
Iubeşte-te pe tine
însuţi şi fă ce vrei! Atunci nu îţi vei mai pierde timpul în nimicuri, ci îl
vei câştiga, folosindu-l în mod creativ şi nu distructiv. Nu vei mai sta la
discuţii doar ca să treacă vremea inutil, în timp ce viaţa trece cu nonşalanţă
pe lângă tine. Nu vei mai suporta să ofensezi pe nimeni, căci aceasta ţi-ar
produce o rană adâncă care cu greu se va închide. Dacă încă o faci, atunci nu
te iubeşti pe tine! Ci mai grav, te urăşti!
Lăsându-te pradă la
voia întâmplării, prădătorii nu vor întârzia să apară. Acolo unde există un
stârv al vibraţiilor joase, acolo se vor aduna şi vulturii gândurilor negative.
Acolo se vor aduna cei ce se regăsesc pe această frecvenţă a goliciunii.
Aceştia sunt cei care, în timp ce tu te vaieţi lor, ei se vor văita ţie, la
rândul lor. În timp ce tu îţi plângi lor de milă, ei îşi vor plânge de milă în
faţa ta şi mai mult. Pentru că au găsit în tine „prada” pe care o vânează în
fiecare clipă. Adică cineva care să le asculte lamentaţiile care nu duc la
nimic constructiv, ci doar generează emoţii în oamenii care nu au înţeles încă
cine sunt. Cei care au înţeles cine sunt, aceştia se vor iubi pe ei înşişi. Şi
nu vor mai lăsa nici cel mai mic disconfort să le cauzeze stres şi tulburare.
Iubirea elimină imediat orice tulburare, ea nu suportă nici măcar un gram de
frică să stea pe lângă ea.
Atunci înţelegi că
fiecare zi, fiecare oră, fiecare minut şi fiecare secundă, este atât de
importantă încât dacă ai putea, ai menţine acea secundă în loc. Dar timpul...nu
îl poţi opri. Trăim doar sub spectrul efemeridelor fugitive. Iar ceea ce e
fugitiv, e ca vântul. Acum este, acum nu mai este. Dar iubirea, ea nu e ca vântul.
Ea te mângâie ca o adiere de dimineaţă sau ca un apus de soare pe înserat. Şi da, nu sunt doar vorbe în vânt, iubirea e acolo, chiar în tine însuţi. Numai că adeseori, paradoxal, alegi identificarea cu ego-ul. Adică alegi să suferi. Pe bune chiar. Şi când alegi să îţi manifeşti iubirea, dar şi când alegi să îţi manifeşti suferinţa.Tot tu eşti şi într-o parte şi în cealaltă.
Nu întreba pe nimeni niciodată „De ce nu mă iubeşti"? Acela nu ar avea decât un singur răspuns adevărat să îţi dea, înainte de a-şi stoarce mintea pentru o nouă minciună: „Nu mă iubesc pe mine. Cum aş putea să îţi dau din ceea ce nu sunt"? Unul ca acesta nu înţelege că el tot este iubire, pentru că rezistenţele fricii din el îl stăpânesc. El nu înţelege iubirea. Doar crede că iubirea are vreo legătură cu trupul, cu sărutul sau sexul. Dar acestea sunt doar efectele iubirii. Însă mulţi le experimentează dinainte, crezând că astfel vor ajunge să se iubească unul pe altul. Nimic mai fals. Fă-le pe acestea mai întâi și s-ar putea ca iubirea să nu mai apară vreodată. Oare de câte orgasme ai avea nevoie pentru a ajunge la iubire?
Nu întreba pe nimeni niciodată „De ce nu mă iubeşti"? Acela nu ar avea decât un singur răspuns adevărat să îţi dea, înainte de a-şi stoarce mintea pentru o nouă minciună: „Nu mă iubesc pe mine. Cum aş putea să îţi dau din ceea ce nu sunt"? Unul ca acesta nu înţelege că el tot este iubire, pentru că rezistenţele fricii din el îl stăpânesc. El nu înţelege iubirea. Doar crede că iubirea are vreo legătură cu trupul, cu sărutul sau sexul. Dar acestea sunt doar efectele iubirii. Însă mulţi le experimentează dinainte, crezând că astfel vor ajunge să se iubească unul pe altul. Nimic mai fals. Fă-le pe acestea mai întâi și s-ar putea ca iubirea să nu mai apară vreodată. Oare de câte orgasme ai avea nevoie pentru a ajunge la iubire?
Nu confunda iubirea cu
libertinajul şi nici nu îţi oferi trupul cuiva care nu îţi împărtăşeşte
iubirea. Dacă o faci, te vei simţi mai mult sau mai puţin ca o prostituată. Iar
o prostituată nu experimentează iubirea, ci se lasă experimentată de suferinţă
şi goliciune. Dacă experimentezi doar sexul, tot la goliciune sufletească ajungi mai devreme sau mai târziu. La fel e şi cu căsătoriile care merg pe pilot automat doar în virtutea inerţiei, deşi cei doi nu mai au nimic în comun, iar iubirea e undeva departe, foarte departe. Prostituţia legalizată e căsătoria dintre doi oameni care nu se mai iubesc, dar trăiesc în continuare unul cu altul.
Dar te iubești atunci
când ajungi să te bucuri de viață fără motiv, când le dai voie celorlalți să
fie așa cum vor, te iubești când te apreciezi și nu te mai desconsideri dintr-o
falsă smerenie, te iubești când spui „da” tuturor situațiilor care intră în
realitatea ta și nu-ți mai reprimi din frică ceva anume, te iubești când te
arăți așa cum ești fără nici o mască, te iubești când îți mulțumești pentru
simplu fapt că exiști.
Dacă încă nu realizezi
cât de mult sau cât de puţin te iubeşti pe tine însuţi, coboară în tine şi
cercetează-ţi sufletul să vezi cât de uşor sau cât de încărcat este. Intră
acolo în profunzimile lui, fără frica de penibil. Vezi ceea ce luminează şi
ceea ce îţi întunecă sufletul. Înţelege ceea ce merge uşor, dar acceptă-ţi şi
poticnelile de care adeseori te împiedici. Sunt tot ale tale, toate îţi
aparţin. Orice simţi revendică şi pune în balanţă!
Ai avea destul de mult curaj să-ţi cântăreşti conştiinţa cu o pană?
Ai avea destul de mult curaj să-ţi cântăreşti conştiinţa cu o pană?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu