Oamenii vin şi se întrupează
în corpuri de carne, iar lumina răzbate prin aceste trupuri, din sufletele lor.
Oamenii vin şi se nasc în lumesc, iar lumina ascunsă din ei înşişi, îi îndeamnă
pe fiecare în parte să îşi găsească propria oglindire a acestei lumini care se
vrea materializată prin mâinile, minţile şi trupurile oamenilor. Lumina e
generată de esenţa divină a sufletelor luminoase ce se întrupează pe pământ.
Dar Sursa acestei lumini însă, nimeni nu o ştie, nimeni nu o cunoaşte, nimeni
nu o poate desluşi. Doar mintea liniştită, doar gândurile cele pure o pot doar
intui. Spiritul pleacă din Sursă şi ia cu el sufletul care are nevoie de o nouă
experienţă şi de noile provocări ce vor apărea de-a lungul vieţii. Spiritul
învăluie acest suflet cu lumină şi îşi coboară vibraţia până ce viaţa se
înfiripă într-un corp şi într-un mediu al cărui grup de suflete îşi tot schimbă
pe pământ rolurile între ele.
Spiritul tău a plecat
din astral cu toată lumina de care ai tu nevoie pentru a transcende acest
lumesc, de care acest trup şi această minte egocentristă, se împiedică mai mult
sau mai puţin. Amnezia e totală odată cu naşterea, odată cu întruparea. Cine
sunt eu şi de unde vin? Nimeni nu îşi mai aduce aminte, nimeni nu mai poate
întrepătrunde totalmente, acest mister care încă ţine întreaga umanitate ca
într-o vrajă. Lumea e fascinată de ceea ce nu se vede cu ochiul fizic şi pare
încă vrăjită de ceea ce s-ar afla dincolo de simţuri. Oamenii tot mai caută
răspunsuri plauzibile ale existenţei lor, tot caută şi vor ca ceva să le potolească
această sete şi acest dor nestins.
Tu eşti lumina. Aşa că
ce rost ar mai avea să cauţi în afara ta această lumină ce absolut nimeni şi
nimic nu ţi-o poate oferi în dar? Tu eşti acest spirit luminos care tot
îndeamnă sufletul să materializeze această lumină prin acest corp, într-un fel
sau altul. Tu eşti cel ce luminează negativitatea şi întunericul din realitatea
ta şi nimeni altcineva nu o poate face în locul tău. Te surprinde acest
întuneric, te identifici cu el, te laşi copleşit de vibraţia carnală sau alegi
ca, pur şi simplu, să străluceşti chiar şi în cea mai adâncă mizerie umană? Ce
alegi de fapt, să fii doar trup sau să fii doar spirit? Unde te îndrepţi acum,
către lumină sau către întuneric? Ce cauţi în această lume şi care e comoara
din sufletul tău care se vrea lumii revelată, dată pe faţă, cunoscută şi
împărtăşită? Ai descoperit-o sau încă mai cauţi confirmări din afara ta care să
îţi confirme iarăşi şi iarăşi cât de magnific, minunat şi luminos eşti? Cine
îţi va da această confirmare? Un om, un maestru, un zeu închipuit?
Tu eşti lumina. Iar să
cauţi în această viaţă confirmări a ceea ce eşti, e aberant, ilogic şi fără
sens. Căci mintea ta nu poate fi satisfăcută de nici un răspuns. Acum are
senzaţia că ştie ceva, acum pare că imediat a uitat. Ea tot scormoneşte în
zadar după răspunsuri pe care chiar dacă le primeşte, nu le poate accepta decât
pe moment. Un nou maestru, o nouă carte, un nou curs şi un nou seminar care
doar îţi întreţin vraja neputinţei din mintea ta! Sau poate o nouă religie, un
nou chanelling, un nou mesaj transmis de entităţile nevăzute sau de zeităţile
la care încă simţi nevoia să te raportezi! Sau cine ştie, un nou dumnezeu mai
împăciuitor ca precedentul!
Toate acestea încă
menţin şi hrănesc vraja iluziei din mintea ta. Oamenii încă nu se recunosc ca
divini şi ca fiind lumina ce doar aşteaptă să lumineze dincolo de acest văl. Ei
vor minuni şi îngeri care să vină şi să le vorbească prin văzduh, să cadă în
extaz şi apoi să povestească celorlalţi ce mare minune s-a întâmplat în viaţa
lor! Oamenii încă se raportează la alţi oameni sau la alte entităţi, pentru că
le e frică atât de mult să îşi dea credit lor înşişi şi puterii din ei! Ar da
acest credit oricui, dar niciodată lor înşişi. Pentru că nu au încredere că
ceea ce pot crea ar avea vreo valoare. Şi atunci aşteaptă încă resemnaţi să
vină cineva şi să îi ghiontească de la spate, doar-doar se vor trezi într-un
târziu din amorţeala lor!
Oamenii încă se roagă
în exterior şi astfel pierd energie şi timp pentru această milogeală de pe
oliţa milei. O altă vrajă, o altă iluzie ce întreţine neputinţa lumească la
rang de idol pe pământ! De ce cred că e un non-sens această rugăciune către
vreo entitate sau vreun zeu imaginar din exterior? Pentru simplu fapt, că tu
eşti chiar de acolo, chiar din această Sursă plecat. Şi atunci cum mai poţi
cere ajutor, când tot colacul tău de salvare se află chiar în tine? Cui îi ceri
acest ajutor, la cine strigi după milă şi pe cine încerci să îndupleci? Doar la
tine şi către tine e mereu acest strigăt, căci nimeni nu va va veni la tine din
astral sau de pe oriunde, ca să îţi dea ţie un pahar cu apă, când tu singur ai
această putere cu care ai fost pe deplin investit!
Căci rugăciunea nu
poate fi nicidecum un strigăt de ajutor spre afară, ci doar o atenţie a ceea ce
se petrece chiar înăuntru. Aceasta e rugăciunea cea care nu minte şi primeşte
răspuns imediat. Atenţia firească şi naturală a sufletului tău, aceasta e
rugăciunea adevărată! Când faci ceva conştient, te afli pe deplin în această
rugăciune cu trupul, cu mintea, cu sufletul! Şi aici nu apare oboseala, nu
apare epuizarea sau depresia ce apare adeseori atunci când faci cu silă lucruri
care nu ţi se potrivesc. Pentru că nu eşti conştient de ele şi le faci că ţi se
impun sau pentru că trebuie făcute, adică le faci pe pilot automat.
Conştientizează de ce are nevoie sufletul tău ca şi experienţă şi atunci nu mai
ai nevoie de nici o entitate şi de nici un chanelling care să îţi confirme ţie cum să îţi trăieşti viaţa!
Oamenii deţin
adevărate comori în sufletele lor. Însă de-a lungul timpului, aceste comori
sunt parcă tot mai ferecate. Nu sunt accesate decât foarte rar, căci omului îi
e prea frică să îşi deschidă cufărul iubirii şi să lase pe oricine să guste din
el. Preferă să mai adauge zăvoare şi lacăte noi, decât să renunţe măcar la câte
unul dintre ele. Ne ferecăm iubirea cu lanţurile egoismului. Ne naştem, trăim
şi apoi murim, încă cu cufărul iubirii ferecat înăuntrul sufletului nostru. Încă
o viaţă ferecată în frică, la ce bun şi oare cui i-a folosit?
Pentru că tu, chiar tu
eşti lumina! Iar comoara sufletului tău e una luminoasă, chiar dacă crezi sau
nu acest lucru! Eşti un creator luminos, chiar dacă crezi sau nu acest lucru!
Eşti putere şi inspiraţie divină, chiar dacă crezi sau nu acest lucru! Eşti
hărnicie divină, chiar dacă crezi sau nu acest lucru! Aşadar, crezi sau nu
crezi, comoara sufletului tău e una luminoasă! Deschide-o şi împărtăşeşte-o
lumii ca şi lumea să se lumineze astfel prin lumina ta!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu