Sufletele noastre
şi-au asumat pe de-a-ntregul viaţa pe pământ. Au ştiut exact la ce să se
aştepte atunci când au ales să sosească aici într-un trup uman. Au ştiut
dinainte că provocările care li se vor ivi în faţă vor fi şi ele nenumărate. Au
ştiut bucuriile şi durerile care îi încearcă pe oameni adeseori. Au ştiut exact
despre acest teritoriu, unde într-o parte parcă e numai lapte şi miere, iar în
altă parte numai lacrimi şi sânge. Au ştiut că nu le va fi uşor, dar nu le va
fi nici greu, atâta timp cât îşi intuiesc menirea printre oameni. Au ştiut
toate astea şi totuşi aceste suflete au ales de bună voie să vină iarăşi aici.
Oare de ce or fi ales ele acest tărâm al dualităţii, de ce au ales să ia
contact cu această materie oscilând permanent între lumini şi umbre, între
frică şi iubire? Oare ce au aceste suflete de învăţat de aici?
Am venit pentru că am
ales să fim participanţi voluntari la tot acest joc temporar. Unii au stat
chiar în prima linie şi şi-au depus imediat cererea de revenire. Lor le place
tare mult aici, ei vor adrenalină, lupte, împăcări, despărţiri, mai pe scurt
aceste suflete iubesc pasiunea, iubesc viaţa pe pământ. Alţii au venit pentru
că au de finalizat lucruri începute şi neterminate. Alţii au venit pentru că au
o misiune bine întemeiată pe care dacă şi-o vor îndeplini, universul va avea şi
el de câştigat de pe urma lor. Iar alţii, cred că foarte mulţi, au venit pentru
că pur şi simplu le place experienţa aceasta carnală plină de provocări, plină
de ataşamente, de apropieri, de despărţiri, de atracţii, de frumuseţi trupeşti
sau spirituale. Sufletele au şi ele curiozitatea lor de a fi printre oameni, de
a simţi pământul sub picioarele trupului. Vor să revină şi iarăşi să se joace,
să înveţe să meargă, să cadă şi iar să se ridice, să vorbească cu unul sau
altul, să se îndrăgostească şi iarăşi să iubească, să cucerească inimi, să
flirteze, să facă dragoste, să simtă toate aceste provocări sufleteşti şi
trupeşti deopotrivă. Sau poate că au venit să creeze, să muncească, să
reuşească, să eşueze chiar, să poarte polemici, să caute soluţii, să se
autodepăşească.
Pentru că aici,
iubiţii mei, nu sunt cu adevărat nici victime şi nici călăi. Aşa zisa victimă
se va urca pe eşafod, iar aşa zisul călău o va aştepta mândru şi trufaş ca să o
spintece. Spectatorii sunt şi ei prezenţi ca observatori. Căci absolut totul
face parte din marele joc al vieţii. Victima vine în faţă tremurând, dar
spiritul ei o îndeamnă mereu să meargă până la capăt, căci sufletul are nevoie
să treacă prin experienţa asta. Călăul va fi fără milă, căci şi sufletul lui
are de acumulat ceva prin această experienţă. Spectatorii sunt prezenţi, pentru
că tot acest spectacol le crează şi lor tot felul de trăiri interioare. Aşa că
toată lumea are ceva de câştigat. Nimeni nu pleacă cu mâinile goale.
Participanţii sunt voluntari, aşa că nu s-a pus niciodată problema plăţii lor.
În aparenţă nu li se vede plata, dar în realitate tot ceea ce experimentează
sufletul îşi pune amprenta energetică pe el, în veci şi pururea.
Pentru că cu adevărat
aici pe pământ cu toţii suntem eroi. Nu doar cei veneraţi că şi-au găsit
sfârşitul pe câmpurile de luptă. Nu doar cei măcelăriţi pentru crezul lor. Nu
doar cei pomeniţi prin calendare. Ci toţi, până la unul, de la cel mai mic până
la cel mai mare, de la cel mai slab până la cel mai tare, de la cel mai sărac
până la ultimul bogat, de la cel ignorant până la cel mai învăţat, cu toţii
suntem eroi! Dar încă nu ne dăm seama de asta. Încă nu realizăm curajul pe care
îl avem în noi, de am acceptat cu toată puterea noastră să venim aici. Nu ne-a
forţat nimeni, nu ne-a împins nimeni ca să cădem cu forţa din iubirea pură în
materia duală. Am acceptat asta, pentru că cu adevărat ne foloseşte. Dar
roadele nu se văd aici. Experienţele se desfăşoară în plan material, dar
roadele lor sunt adunate pe plan spiritual.
Şi am venit ca astfel
să mai facem un pas spre evoluţia noastră. Dar poate cineva va spune că nu are
nevoie de nicio evoluţie. Chiar dacă o spune şi vrea neapărat să creadă asta,
el este chiar şi în acest moment în permanentă evoluţie, dar nu-şi dă seama.
Căci este imposibil să nu evoluezi într-un fel sau altul. Evoluţia spirituală e
cel mai firesc lucru de pe faţa pământului. Existenţa însăşi e o evoluţie. Noi
tot creştem, unii cu paşi mărunţi, alţii cu adevărate salturi în conştiinţă.
Fiecare însă, alege cât de mult sau cât de puţin e dispus la efort, la
disciplină, la angajament. Dar orice suflet de pe tot globul, se află acum
într-o experienţă. Acea experienţă se vrea împlinită, oamenii vor învăţa câte
ceva din ea, entităţile luminoase, toată divinitatea şi întreg universul, au cu toate de învăţat ceva din ea. Doar aşa ne putem aduce contribuţia noastră, făcând
alegeri, reuşind sau eşuând. Nimic aici nu e în zadar!
Şi unde mai este
binele atunci, unde mai este răul? Dar oare ce este acest bine şi ce este, de
fapt, acest rău? Cine poate face diferenţa între acestea două, fără să se agaţe
de absolut nici un clişeu spiritual sau religios, de nici o morală, de nici o
condiţionare? Reuşeşte cineva? Atunci eu mă bucur pentru unul ca acesta, căci
acolo nu mai există judecată, ci doar observare. Acolo nu mai există milă, ci
doar compasiune. Nu mai există condamnare, ci doar acceptare. Nu mai există
îndoctrinare, ci doar deschidere. Spiritul nostru e deschis permanent la orice
fel de experienţă pe care simte nevoia să o treacă. Mintea însă îi pune adesori
numai piedici şi ea tot bolboroseşte ca o moară stricată: „asta e bine, asta e
rău, asta e bine, asta e rău”! Şi astfel, se insinuează frica şi experienţa
sucombă şi ea. Însă doar se amână pentru un timp, căci spiritul nu suportă
frica şi va găsi el alte metode de a a trece prin acea experienţă la un moment
dat.
Energia iubirii este
prezentă aici printre victime şi printre călăi. Unul abuzează de altul,
celălalt se plânge de acest abuz. Însă şi asta face parte din marele joc. Dar
după ce şi unul şi altul trec de bună voie prin experienţa umană, spiritele lor
se îmbrăţişează şi îşi fac o mică reverenţă unul în faţa celuilalt. Ei ştiu că
toţi au de câştigat doar, prin această misiune îndeplinită între cei doi. Dar lumea nu ştie asta, căci ea vrea doar să
aprecieze „binele” şi să condamne „răul”. Între lumini şi umbre, sufletul tot
evoluează şi tot acumulează.
Căci aici pe pământ,
nu există nici călăi şi nici victime, ci doar participanţi voluntari!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu