Arta de a fi de partea ta

Regina artelor nu este nici muzica, nici pictura, nici poezia, nici oricare din celelalte arte. Ci, mai presus de toate artele, stă arta de a fi mereu de partea ta. Această artă nu se învaţă nici prin şcoli, nici prin universităţi, nici pe la cursuri şi nici pe la seminarii. Pentru că acest fel de artă nu ţi-o poate preda nimeni. Nu s-a născut încă vreun învăţător care să poată gândi cu mintea ta sau să simtă cu simţirea ta. Dar s-au născut şi încă se mai nasc o grămadă de învăţători care vor neapărat să te înveţe cum să îţi trăieşti propria viaţă, cum să te comporţi, cum să vorbeşti, cum să gândeşti, cum să te îmbraci, ce să mânânci şi chiar cum să respiri. Încă nu s-a născut vreun om, vreun maestru, vreun guru sau vreun avatar care să trăiască viaţa ta în locul tău. Dacă cineva ar încerca să călăuzească pe altcineva înainte ca acesta să fie totalmente de partea sa, mai devreme sau mai târziu, vor cădea amândoi cădere jalnică precum în dictonul „orb pe orb călăuzindu-se, vor cădea amândoi în aceeaşi groapă”!

Această artă o înveţi tu singur, în solitudinea ta, precum şi în mijlocul tumultului vieţii. O înveţi îmbrăţişând viaţa în toate aspectele ei, în cele mici şi simple, cât şi în cele mari şi complexe. O înveţi în relaţia ta directă cu viaţa de unu la unu. O înveţi de mic copil până la ultima suflare şi presupun că şi dincolo de ea, prin alte dimensiuni. O înveţi şi când eşti pe ţărmurile însorite ale bucuriei, dar şi când eşti pe culmile întunecate ale disperării.Tocmai de asta ai venit aici, nu-i aşa? Ca să trăieşti toată această dualitate, între lumini şi umbre, între stările fireşti şi cele alterate, între nădejde şi îndoială. Tocmai în aceasta stă frumuseţea vieţii, în această diversitate de stări pe care ţi le oferă viaţa atunci când te deschizi şi nu încerci să te mai lupţi prosteşte contra ei. Pentru ce să cauţi ca mereu să ai aceeaşi stare, mai bine lasă să vină şi să plece orice stare interioară ca pe un firesc, să înveţi de pe urma acestora şi să nu te dezici de cine eşti în realitate, nu în închipuire. Numai boul e consecvent şi pare mereu în aceeaşi stare. Dar noi oamenii, simţim mereu mai slab sau mai intens contactul cu fiecare provocare care vine asupra noastră şi cu fiecare om care ne iese în întâmpinare. Totul se reduce la a simţi, aici pe pământ.

Arta de a fi mereu de partea ta, nu e un moft, nu e nici egoism şi nu e nici trufie. Dar ea nu îţi este un dat gratuit. Ai de plătit un preţ pentru ca să o înveţi şi să o manifeşti mai apoi. Preţul include observarea, curajul, efortul, cunoaşterea, disciplina, conştientizarea. Câţi sunt dispuşi să plătească acest preţ ca să obţină în schimb arta de a fi pe partea lor? Mai nimeni, pentru că toate acestea, îi scoate din zona de confort pe cei delăsători şi molateci care se plictisesc imediat după ce iau chiar şi cea mai mică hotărâre de a face sau de a schimba ceva în viaţa lor. Ei vor privi mereu pasivi cum face unul sau ce spune altul, dar asta nu înseamnă că şi sunt de partea lor. Unii pun multă râvnă în calea devoţiunii către un maestru sau către o învăţătură. Sunt în stare să facă mari sacrificii pentru maestrul lor exterior, dar pentru maestrul lor interior care abia aşteaptă să fie ghiontit şi trezit din somnul ignoranţei, pentru acesta nu sunt dispuşi să ridice nici măcar un deget. Însă mai devreme sau mai târziu, vor ajunge tot acolo, la ei înşişi, căci toate cele fugitive ale vieţii, tot fugitive rămân.

Arta de a fi mereu de partea ta nu înseamnă că vei trăi pufăind şi contemplând viaţa de pe un nouraş diafan care pluteşte la nesfârşit într-un grotesc „dolce far niente”. Paraziții mistici pufăie cu ochii în gol despre realizarea sinelui, dar dacă le iei țigările din față, uită imediat cum și-au realizat sinele. Spiritualitatea contemplativă are şi ea farmecul ei, seduce mintea cu tot felul de concepte şi poate fi şi acesta un exerciţiu al minţii util pentru unii. Unii au inteligenţă numerică mai multă, alţii(printre care mă număr şi eu) au mai mult inteligenţă emoţională. Şi atunci provocarea mea de exemplu, e să mă aplec şi asupra acestui fel de inteligenţă. Nu mi-a plăcut matematica, dar în schimb chitara clasică mă provoacă mereu să descifrez partituri şi astfel îmi activez într-o formă metaforică această inteligenţă numerică, adică emisfera stângă a creierului unde se află raţiunea şi gândirea abstractă. Spiritualitatea orientală e cea care îmbină poezia cu raţiunea, metafora cu abstractizarea, şi dacă reuşeşti să le citeşti detaşat ca şi simple poveşti, iarăşi poate fi un exerciţiu bun pentru minte dar şi pentru suflet, căci poţi găsi o încântare sufletească chiar şi în spiritualitatea nimicului, de ce nu?

A fi de partea ta, însemană să te cunoşti pe tine îndeajuns de mult încât să îţi poţi recunoaşte şi calităţile dar şi slăbiciunile fără să clipeşti, fără să îţi pleci ochii de gura lumii. Gura lumii uneori se abate asupra ta, dar nu stai nici cu ea la masă, nici nu respiri alături de ea, nici nu dormi cu ea. Aşa că gura lumii e doar o efemeridă a vieţii care însă te poate trezi din amorţeală atunci când nu mai şti cine eşti. Minunată poate fi şi gura lumii şi o limbă mai ascuţită, asta dacă înveţi arta de a fi de partea ta. 

Mulţi au impresia ca sunt de partea lor, dar viaţa însăşi îi vădeşte adeseori că trăiesc doar într-o iluzie spirituală care pică la primul moment mai greu cu care se confruntă şi atunci realizează că spiritualitatea lor colapsează tot în groapa depresiei fără fund. Şi atunci rămân consternaţi când se surprind cât de vulnerabili sunt în faţa vieţii. Însă e mare lucru să îţi recunoşi şi vulnerabilitatea, şi slăbiciunea, şi ignoranţa, şi prostia, şi lenea, şi sila de viaţă, şi toate patimile cu care te confrunţi, căci şi această recunoaştere înseamnă să fii de partea ta. Mai întâi realizezi cine eşti şi mai apoi începi schimbările, tăind din rădăcină buruienile unei vieţi falimentare şi distructive care te sufocă şi plantând într-un pământ nou seminţele unei vieţi creative şi constructive. 

Fii alături de tine, fii mereu de partea ta!