joi, 9 aprilie 2015

Mărturisire


Cineva interesat de primul meu articol scris în mediul on-line? Nimeni? Ok, atunci îmi fac mie o favoare. Ieri discutând cu cineva referitor la trecerile mele, mi-am amintit de acest articol scris acum 3 ani. El nu a mai fost postat aici, pe atunci nici nu existam pe fb. A fost publicat doar pe un site ortodox. Iar ieri, recitindu-l, am fost curios ce simt pentru cel ce eram odinioară. Nu mi-a creat neapărat repulsie, totuşi am putut zâmbi măcar într-un colţ. Aşa că mi-am dat puţin timp de ieri până azi ca să înţeleg dacă are rost să îl postez sau nu. Şi am înţeles că are totuşi un rost, cel puţin pentru mine. Şi am ales să fac asta din respect pentru cei care mă citesc, mai ales că mulţi dintre voi mergeţi în continuare pe linia creştină şi acum e un moment mai aparte. Am mai mărturisit că nu mai rezonez cu tot ceea ce ţine de această religie care simt că nu îmi aparţine absolut deloc, dar o respect în continuare şi îi respect tot la fel de mult pe cei care sunt implicaţi în ea. Şi chiar dacă nu mă mai identific deloc acolo, mă învârt totuşi între oameni care încă îşi caută acolo mântuirea. Unii s-au spovedit, alţii s-au împărtăşit la biserică, respect şi acest lucru. Eu nu am mai făcut-o pentru că mi-am luat angajamentul de câţiva ani buni că nu mă voi mai pleca niciodată sub poala unei sutane pentru a bolborosi aşa-zisele păcate. Şi nu e neapărat o mândrie cât o alegere, observând că acest tipic nu îmi foloseşte la absolut nimic de-a lungul anilor.
Mai jos vă voi posta link-ul articolului de care vă vorbeam. Este cu totul altceva decât cu ceea ce eraţi obişnuiţi să citiţi la mine. Este scris exact la finalul acestei etape religioase cu care m-am identificat 15 ani. Pe atunci habar nu aveam că imediat după acest articol, coroborat cu alte semne şi conjuncturi, ortodoxia începea să se dizolve încet şi sigur din mine însumi. Nu mi-am dorit asta, dar punând totul în balanţă, s-a întâmplat de la sine această dizolvare de care vorbesc. A fost ceva firesc şi neforţat. Şi imediat apoi s-a format breşa din conştiinţa mea şi deschiderea de care aveam atâta nevoie. Aşa a trebuit să se întâmple şi aşa a fost drumul meu. Şi mă bucur că totuşi am lăsat această mărturie cu mintea celui de atunci. Va fi mereu un punct de reper pentru mine. E adevărat însă că nu mai rezonez deloc cu ce scriam atunci. Nu mă mai regăsesc deloc în acel om şi când mă gândesc la el, o fac ca la un străin. Însă nu mă mai judec şi nu mai judec deloc acea experienţă, din contra o binecuvintez şi acum. Toate au rostul lor.
Dacă îl veţi putea citi, făceţi-o cu inima deschisă, dacă nu, mai bine vă opriţi. El are totuşi o valoare în sine chiar dacă e scris destul de primitiv şi e plin de vinovăţii, pedepse, judecăţi, multă încărcătură se află în el. Mintea religioasă condiţionată şi blocată, în toată splendoarea ei! Aşa eram atunci, nu e nici o ruşine pentru mine. Însă nu vreau să îmi confer o aură pe aici care nu îmi aparţine. Nu vreau să fiu văzut ca încă unul care dă reţete de fericire, dar experienţele personale şi le reprimă la spate. Nu, pentru că totul face parte din viaţă, inclusiv umbra noastră. Mulţumesc.
Sunt un fost metalist care am fost implicat la propriu în această muzică. Nu am cântat-o, dar am promovat-o la radio. De la hard rock până la death metal şi înapoi. Mai ales am fost atras de stilurile extreme, dure şi rapide. Au fost ani de zile în care am fost dedicat total pentru această muzică, s…
ORTODOXIATINERILOR.RO|BY ALEXANDRU ANDREI

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu