Cititorul şi Scriitorul, unul către celălalt

Îţi mulţumesc dragă Cititorule,
iar mulţumindu-ţi ţie,
îmi mulţumesc mie însumi,
şi recunoscându-te pe tine,
mă recunosc pe mine,
şi privindu-te pe tine,
mă privesc pe mine ca-ntr-o oglindă.
Şi iată cum,
luminându-te tu în chip minunat,
ne luminăm şi noi în chip minunat,
şi înaintând tu cu nădejde spre sinele tău,
înaintăm şi noi cu bucurie spre sinele nostru!

Îţi mulţumesc dragă Scriitorule,
căci ţi-ai făcut cunoscut necunoscutul din tine,
arătându-te oamenilor aşa cum eşti,
nici foarte simplu, dar nici prea complicat,
nici foarte dur, dar nici prea delicat.
Ca un vârtej,
treci tu uneori prin viaţă,
pe unii doar îi ignori cu mare nonşalanţă,
altora le spui doar adevărul faţă-n faţă,
şi unora şi altora le-arunci mari provocări,
ca să răzbată singuri şi fără ezitări.
Astfel poate şi-ar depăşi ei înşişi propria limită,
filtrându-şi gândurile atent ca printr-o sită,
şi-ar realiza cum depăşind tu orice obstacol,
n-ar sta nici ei pasivi ca la spectacol!

Tu eşti prezent virtual,
şi totuşi în mod real,
pe blog, pe facebook sau pe oriunde,
te apropii de toţi în mod egal,
deşi mulţi dintre ei îşi ascund feţele,
iar alţii îşi ascund doar ochii,
dar de ce fac aceasta şi fug de ei înşişi,
nu am putut înţelege eu vreodată,
dar nu-i judec şi nici nu-i condamn,
căci şi eu am fost la fel ca ei odată.
Dar fiecare după sufletul său alege să se expună,
iar dacă în suflet este numai frică,
cum ar putea iubirea acolo să pătrundă?

Îţi mulţumesc dragă Scriitorule,
pentru că văzându-te sporind cu sufletul şi viaţa,
am luat aminte şi noi la viaţa noastră,
şi ne-am schimbat lucrând la mintea noastră,
unii doar pentru o vreme, alţii neîncetat,
unii apropiindu-se cu frică, alţii cu îngăduinţă,
fiecare după puterile sale şi după râvna sa,
unii întorcându-se înspăimântaţi de unde au plecat,
alţii zburând în înalturi,
lăsând deoparte orice surogat!
Căci nimeni nu s-a făcut vreodată bun fără voia lui,
nici necredinciosul nu a devenit credincios la îndemnul altora,
nici nu-şi va schimba cineva cugetul rău fără voia sa,
ci fiecare straluceşte,
doar dacă cu adevărat va vrea!
Căci fiind tu întreg simplu,
te-ai împărţit tuturor întreg variat,
şi astfel te-ai făcut ignorant cu cel ignorant,
sau filozof cu cel filozof,
şi te-ai făcut una cu aceştia,
şi le-ai întins o mână ca să-i ridici cumva,
pe unii i-ai tras din groapa ignoranţei,
pe alţii i-ai scos din labirintul fricii,
şi i-ai împins cu nădejde pe toţi,
spre poarta fiinţei lor!

Îţi mulţumesc dragă Scriitorule,
căci în jurul tău ne-am regăsit cu toţii,
neprihăniţi, cereşti şi puri,
şi ne-am întors feţele de la întuneric,
spre lumina care purururea străluceşte în noi,
şi din fii risipitori care eram odată
ne-am regăsit chipul şi asemănarea noastră!
Aşa cum tu ai ales să-ţi înmulţeşti talanţii,
aşa şi noi am ales să nu-i îngropăm,
ci arătându-ne pe noi înşine aşa cum suntem,
am înmulţit talanţii fiecare după propriile puteri,
unul de zece ori, altul de o sută,
iar cei mai râvnitori, de mult mai multe ori!

Îţi mulţumesc dragă Scriitorule,
pentru că ne-ai arătat la toţi că se poate
să ne schimbăm minţile şi vieţile implicit,
alegând să te arăţi oamenilor explicit,
ca şi cum ţi-ai fi pus la dospit cozonacii,
iar când i-ai scos, i-ai împărţit tuturor,
oferindu-ne o masă din prea plinul sufletului tău,
şi astfel ne-am îndestulat cu toţii din bunătăţile tale,
adică din experienţele tale mai bine zis,
căci tu ai ales să te depăşeşti pe tine însuţi,
şi nu te-ai lăsat învins de obstacolele vieţii,
trecând fără oprire de la un nivel la altul,
ţi-ai învăţat din plin toate lecţiile,
arzând etape din viaţă iarăşi şi iarăşi,
trăind fără frică şi fără complexe,
căci o viaţă traită în frică,
e doar o viaţă pe jumătate traită!

Îţi mulţumesc dragă Scriitorule,
pentru curajul tău de a spune lucrurilor pe nume,
împărtăşind din frumuseţea vieţii în stânga şi în dreapta,
i-ai învăţat pe oameni să nu mai ia totul de-a gata,
ci să creadă în ei înşişi dincolo de orice limitare,
şi să intre acolo unde nimeni acces nu are,
pe poarta fiinţei lor care rămâne mereu deschisă,
unde omul şade pururea în poala lui Dumnezeu,
unde nu mai există nici frică, nici păreri de rău,
unde nu mai este nici discipol, nici maestru,
unde nu mai este nici prizonier,nici temnicer,
unde trecutul şi viitorul sunt doar simple himere,
iar puterea prezentului face din ele simple efemere!

Îţi mulţumesc dragă Cititorule,
şi totuşi cuvintele sunt uneori prea sărace,
şi nu pot exprima decat o mică fărâmă de adevăr,
dar chiar şi aşa sărace cum sunt,
ţi le-am adus ca pe-o ofrandă,
sau ca pe un mărgăritar dacă vrei,
pe care l-am scos din vistieria sufletului meu,
şi l-am adăugat comorii din sufletul tău.
Şi astfel zburând tu,
am început să zburăm şi noi odată cu tine,
regăsindu-ne puterea noastră interioară,
regăsindu-ne bucuria pierdută odinioară,
regăsindu-ne adevarata fericire din sinele nostru,
regăsindu-ne sinele divin, cel pururea maestru.
Am cinat cu toţii împreună ca la o cină împărătească,
am şezut alături de tine şi tu alături de noi,
cel mic lângă cel mare, cel mare lângă cel mic,
căci în adevărata iubire nu mai există diferenţe,
nu mai există nici comparaţii între două feţe,
fiecare regăsindu-şi propria sa masură,
fiecare înţelegând până unde vrea să ajungă!

Însă toate aceste adevăruri nu pot fi cunoscute,
de cei aroganţi, trufaşi şi mândri,
care aleg doar să critice de dragul criticii,
însă fără să urmarească ceva constructiv,
care aleg doar tot să şuşotească,
fără ca la nimic să le folosească.
Fiecare însă e liber să aleagă,
fluxul de conştiinţă pe care vrea sa meargă,
unul vrea să sufere…e liber să o facă,
altul să se bucure…căci viaţa-i doar o joacă,
simplitatea reduce totul la "a fi aşa cum eşti”,
mai de folos îţi este să fi "tu însuţi” doar o viaţă,
decât să porţi o mască-n zeci de mii de vieţi!

Astfel, am fugit şi n-am mai dat somn ochilor noştri,
până nu am ieşit din mlaştina întunecată a suferinţei,
ajungând în cele din urmă la limanul bucuriei,
bucurându-ne împreună unul de altul,
aşa cum şi Scriitorul se bucură de Cititor,
aşa şi Cititorul se bucură de Scriitor.
Apropiindu-ne cu iubire şi fără gânduri ascunse,
şi devenind noi uşori,
eliberându-ne ca de o povară de tot trecutul nostru,
ne-am creat aripi noi şi luminoase,
de o parte iubirea, de cealaltă bucuria,
de o parte nădejdea, de cealaltă hotărârea,
ce ni s-a dat in dar,
de-a spori-n cunoaşterea de sine,
ce este dincolo de-orice hotar!

Veniţi si voi,
profani, iniţiaţi, maeştri sau anonimi fără nume,
apropiaţi-vă în mod sincer de voi înşivă şi de lume,
dezvăluiţi-vă şi voi sufletele dacă nu vă este frică,
originalitatea şterge penibilul şi imediat îl disipă,
lăsaţi şi criticile sau judecăţile fără rost,
care subjugă minţile slabe ce stau la adăpost,
mai bine arată-mi tu omule cum lucrezi schimbarea ta,
şi-ţi voi arăta şi eu cum am schimbat mintea mea,
sau poate că şti tu vreo altă metodă sau cale,
n-o ţine doar pentru tine,
arat-o la fiecare!
Sau continuă de vrei,
să critici în orice anotimp,
ai putea dormi şi critica-n acelaşi timp?
Căci răutatea omului nimic n-o poate descrie,
iar mai mult decât atât, ce-aş mai putea eu scrie?

Astfel mi-am potrivit sufletul meu ca într-o icoană,
la care privesc neîncetat şi mă contemplu fără teamă,
având în mână o trestie de scriitor,
am înhăţat cuvintele prinzându-le din zbor,
le-am aşternut pe aici doar cu sinceritate,
scriind în mod simplu şi fără vanitate,
trecând prin foc şi tot experimentând de-o viaţă,
mi-am purificat sufletul şi mintea faţă-n faţă,
şi am împărţit cu voi crâmpeie de lumină,
împărtăşind ideile deschis şi nu doar în surdină,
de-a pururea cu toţii să fim cu gândul în lumină!