Ca să poţi înţelege cauza şi efectul, întrebarea şi răspunsul, lecţia şi provocarea, ai nevoie de un timp al tău, doar tu cu tine însuţi. Unii au nevoie de solitudine ca să mediteze în linişte la ziua ce s-a scurs, alţii o fac prin comunicare directă cu cineva apropiat, cu partenerul sau cu partenera, cu iubitul sau cu iubita. Fiecare cu ce are. Când oamenii se adună pe la casele lor, atunci îşi regăsesc intimitatea suspendată un timp de câteva ore de la plecarea lor. Însă toţi tânjesc mai mult sau mai puţin după acest „acasă”. Dar acest „acasă” nu înseamnă neapărat cei patru pereţi în care locuieşti. Între pereţi se pot întâmpla multe, nu neapărat lucruri armonioase. Uneori te poţi simţi acolo, mai tulburat decât în orice altă parte. Aşa că cei patru pereţi nu sunt neapărat relevanţi pentru confortul tău psihic.
Dar unde te regăseşti cu adevărat în „acasă”? Acolo unde absolut nimeni nu are acces decât numai tu. Şi unde oare există acel loc ascuns de privirile neavizate ale tuturor? Acolo unde simţi că nu oboseşti niciodată, în interiorul fiinţei tale. Dar de ce nu oboseşti niciodată în acest spaţiu nealterat? Pentru că aici se află atelierul creaţiei tale, al cărui maestru interior este pururea stăpân. El lucrează tăcut, fără surle şi trâmbiţe. Nimeni nu îl vede, nimeni nu îl aude, uneori nici chiar tu. Căci maestrul tău interior se disociază de pălăvrăgeala minţii şi nu are treabă cu efemeridele care vin şi pleacă. El doar este prezent dar niciodată nu are nevoie de pauze, niciodată nu are nevoie de aprobări şi infirmări. El îşi face treaba ţesând în jurul tău realitatea şi punându-ţi permanent în faţă răspunsul la vibraţia ta. Dar dacă nu eşti atent, răspunsul pleacă şi el, căci mărgăritarele nu se aruncă la nesfârşit celor care nu pricep valoarea lor.
Te simţi acum în „acasă” sau încă mai scormoneşti după ceea ce nu reuşeşti să găseşti? Dacă eşti în acest loc acum, înseamnă că permanent te afli în el, căci cine intră acolo nu mai vrea niciodată să plece. Dar dacă tot te afli aici, lasă maestrul tău interior să îţi contemple ziua pe care ai străbătut-o. Nu lăsa să se piardă în neant timpul petrecut de dimineaţă şi până acum. Aminteşte-ţi de prima clipă când ai făcut ochi, ce ai simţit în zori de zi? Dar la amiază, dar la apus? Ai fost fericit pentru începutul acestei zile? Ai plecat de „acasă”, vesel şi entuziast sau trist şi abătut? Ce oameni ai întâlnit azi? Aceiaşi ca de obicei sau ai cunoscut şi feţe noi? Ce ai simţit când ai intrat în contact cu ei, apropiere sau repulsie? Ce ţi-au lăsat în urma lor, un parfum energetic plăcut sau respingător? Ai comunicat bine sau ţi-ai întors faţa de la ei? Treci dincolo de orele dimineţii şi intră în orele după-amiezii. Unde erai atunci, te aflai tot în acest „acasă” sau risipeai energia pe lucruri care nu îţi foloseau? Cum te-ai simţit făcând munca ta şi cum îi observai pe colegii tăi? Te micşorai sau sporeai în munca ta?
Ziua din spatele apusului, uşor-uşor se dizolvă...
Dar tu, oare cât ai reuşit astăzi să te dizolvi în iubire?
Dar unde te regăseşti cu adevărat în „acasă”? Acolo unde absolut nimeni nu are acces decât numai tu. Şi unde oare există acel loc ascuns de privirile neavizate ale tuturor? Acolo unde simţi că nu oboseşti niciodată, în interiorul fiinţei tale. Dar de ce nu oboseşti niciodată în acest spaţiu nealterat? Pentru că aici se află atelierul creaţiei tale, al cărui maestru interior este pururea stăpân. El lucrează tăcut, fără surle şi trâmbiţe. Nimeni nu îl vede, nimeni nu îl aude, uneori nici chiar tu. Căci maestrul tău interior se disociază de pălăvrăgeala minţii şi nu are treabă cu efemeridele care vin şi pleacă. El doar este prezent dar niciodată nu are nevoie de pauze, niciodată nu are nevoie de aprobări şi infirmări. El îşi face treaba ţesând în jurul tău realitatea şi punându-ţi permanent în faţă răspunsul la vibraţia ta. Dar dacă nu eşti atent, răspunsul pleacă şi el, căci mărgăritarele nu se aruncă la nesfârşit celor care nu pricep valoarea lor.
Te simţi acum în „acasă” sau încă mai scormoneşti după ceea ce nu reuşeşti să găseşti? Dacă eşti în acest loc acum, înseamnă că permanent te afli în el, căci cine intră acolo nu mai vrea niciodată să plece. Dar dacă tot te afli aici, lasă maestrul tău interior să îţi contemple ziua pe care ai străbătut-o. Nu lăsa să se piardă în neant timpul petrecut de dimineaţă şi până acum. Aminteşte-ţi de prima clipă când ai făcut ochi, ce ai simţit în zori de zi? Dar la amiază, dar la apus? Ai fost fericit pentru începutul acestei zile? Ai plecat de „acasă”, vesel şi entuziast sau trist şi abătut? Ce oameni ai întâlnit azi? Aceiaşi ca de obicei sau ai cunoscut şi feţe noi? Ce ai simţit când ai intrat în contact cu ei, apropiere sau repulsie? Ce ţi-au lăsat în urma lor, un parfum energetic plăcut sau respingător? Ai comunicat bine sau ţi-ai întors faţa de la ei? Treci dincolo de orele dimineţii şi intră în orele după-amiezii. Unde erai atunci, te aflai tot în acest „acasă” sau risipeai energia pe lucruri care nu îţi foloseau? Cum te-ai simţit făcând munca ta şi cum îi observai pe colegii tăi? Te micşorai sau sporeai în munca ta?
Ziua din spatele apusului, uşor-uşor se dizolvă...
Dar tu, oare cât ai reuşit astăzi să te dizolvi în iubire?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu