Dacă noi oamenii nu am mai visa, ne-am transforma în nişte roboţei teleghidaţi care nu simt nimic şi nu-şi doresc nimic. Aceşti roboţei se vor lovi din când în când unul de altul, dar nu vor înţelege niciodată nimic din ciocnirile lor. Ei se vor tot ciocni până când li se vor uza de tot butonaşele şi apoi vor fi aruncaţi pe bandă rulantă în groapa deşeurilor reciclabile. Dar noi oamenii dacă ajungem la groapa de gunoi a istoriei, nu mai are cine ne recicla, căci totuşi am avut toate oportunităţile la îndemnână în această viaţă.
Am avut totul la îndemână şi totuşi am ales să nu facem nimic cu noi. Am ales nimicul când de fapt am venit aici ca noi înşine să fim stăpâni pe realitatea noastră. Dar unde se află oare această realitate? Priveşte în jurul tău chiar acum şi observă fără rezistenţă ceea ce simţi privind realitatea ta din jur. Ceea ce se află în jur privind cu ochii, aceea energie se află prezentă şi în interiorul tău. Astfel încât energia interioară se materializează în exteriorul tău. Şi oare cum e în exteriorul tău? E multă mizerie, mult praf, multă dezordine? Sunt multe scursuri care dau pe afară? Iar oamenii din jurul tău oare cum sunt şi în ce stare se află? Sunt deprimaţi, plângăcioşi, sătui de viaţă? Sunt ponosiţi, murdari şi nespălaţi?
Dacă omul de lângă tine este sătul de viaţă, nu-l condamna pe el. Ci mai bine priveşte tot la tine. Căci acel om dacă este prezent mereu lângă tine, este pentru faptul că tu emani o vibraţie care îl ţine pe acel om în realitatea ta. Şi el va rămâne acolo atâta timp cât vibraţia pe care o generezi e una de joasă frecvenţă. Şi va rămâne acolo, în realitatea ta, tot praful şi mizeria care se vor curăţate dar pe care tu încă nu le poţi curăţa, căci nu eşti în stare de asta atâta timp cât generezi această vibraţie. Când alegi să te târâi, totul în jurul tău se va mişca în acest ritm, târâindu-se. Şi tu eşti la pământ, dar nu îţi dai seama pentru că nu îţi poţi ridica privirea sufletului mai mult decât este această vibraţie acum. Şi când tu eşti aşa, totul în jurul tău va fi la pământ.
Şi ce înseamnă oare să fii la pământ? Şi ce înseamnă să generezi o vibraţie extrem de joasă? Această vibraţie pleacă din mintea ta printr-un gând de frică, de inerţie,de pasivitate, de lipsă de respect de sine, de lipsă de iubire de sine, de lipsă de putere. Nu gândul în sine vibrează, ci emoţia pe care el o generează. Şi cum îţi dai seama de această emoţie? Dacă te identifici cu afirmaţii de genul: “sunt terminat”, “sunt la pământ”, “sunt păcătos, rob şi nevrednic”, “sunt debusolat”, “sunt sătul de viaţă”, atunci e foarte clar pe ce vibraţie te afli, căci imediat ce adaugi o mică negativitate după acest “eu sunt”, te-ai şi identificat cu negativitatea. Iar ca să afirmi astfel de lucruri nu ţi se cere nimic în plus decât să te afli la pământ. Oricine se află jos va rosti foarte frecvent acest gen de afirmaţii. Pentru că de acolo, din acea stare, nu se cere nici un efort, nici o disciplină, nici o conştientizare.
Pentru că în vibraţia de joasă frecvenţă nu puteţi avea vise realizabile, iubiţii mei. Ci doar stări de angoasă, de incertitudine, de teamă, de deznădejde. Aceste stări sunt hipnoze care îţi învăluie fiinţa, astfel încât tu nu vei putea să te înalţi agăţându-te tot de ele. Aceste stări nu caracterizează omul, ele sunt ca nişte ofense aduse universului şi divinităţii. La ce bun să te identifici cu ele, când nici ţie şi nici altuia nu au cum să folosească? Însă mulţi trăiesc tot pe aceste clişee de viaţă primitive, pentru că le-au luat de-a gata de la stră-stră-stră-strămoşii lor care nici ei nu au fost dispuşi să îşi schimbe realitatea în care trăiesc. Iar dacă aceste clişee limitative de viaţă vin de sute sau mii de ani, asta nu înseamnă că vechimea lor le conferă cumva un aer de superioritate. Nu, nicidecum. Prostia, lenea, indolenţa, resemnarea, pot fi perpetuate din tată în fiu de generaţii şi generaţii. Iar până ce unul nu se trezeşte şi nu începe lucrul cu el însuşi ca astfel să schimbe credinţele limitative şi blocajele mentale primite de la generaţiile trecute, nici realitatea sa nu se va schimba. Când măcar unul singur se va trezi, mulţi se vor trezi în jurul lui!
De aceea avem nevoie de vise, pentru că visele îţi ridică implicit vibraţia şi fără ele nu poţi merge înainte. Iar renunţând la vise, renunţi implicit la viaţă. Şi astfel începi să îţi spui că e bine şi aşa şi că te mulţumeşti cu puţin. Dar această mulţumire cu puţin nu te înalţă absolut deloc, ci îţi întăreşte şi mai mult credinţa ta limitativă la care te raportezi. Acolo unde vei întâlni oameni care se mulţumesc cu foarte puţin, fugi de ei căci boala aceasta e contagiosă şi pentru vindecarea ei ai nevoie de multe vitamine spirituale de luat. Aceşti oameni refuză să mai viseze doar pentru a-şi justifica existenţa lor mediocră. Dar fiecare alege din propriul său liber arbitru, peste care nu poate trece nici tot universul la un loc.
Aşadar cât de mult ai puterea de a visa şi cât practici acest exerciţiu? Cât de mult îţi place starea de bine şi cât de mult încerci să ţi-o întreţii? Oare până unde are putere visul tău în a se avânta?
Am avut totul la îndemână şi totuşi am ales să nu facem nimic cu noi. Am ales nimicul când de fapt am venit aici ca noi înşine să fim stăpâni pe realitatea noastră. Dar unde se află oare această realitate? Priveşte în jurul tău chiar acum şi observă fără rezistenţă ceea ce simţi privind realitatea ta din jur. Ceea ce se află în jur privind cu ochii, aceea energie se află prezentă şi în interiorul tău. Astfel încât energia interioară se materializează în exteriorul tău. Şi oare cum e în exteriorul tău? E multă mizerie, mult praf, multă dezordine? Sunt multe scursuri care dau pe afară? Iar oamenii din jurul tău oare cum sunt şi în ce stare se află? Sunt deprimaţi, plângăcioşi, sătui de viaţă? Sunt ponosiţi, murdari şi nespălaţi?
Dacă omul de lângă tine este sătul de viaţă, nu-l condamna pe el. Ci mai bine priveşte tot la tine. Căci acel om dacă este prezent mereu lângă tine, este pentru faptul că tu emani o vibraţie care îl ţine pe acel om în realitatea ta. Şi el va rămâne acolo atâta timp cât vibraţia pe care o generezi e una de joasă frecvenţă. Şi va rămâne acolo, în realitatea ta, tot praful şi mizeria care se vor curăţate dar pe care tu încă nu le poţi curăţa, căci nu eşti în stare de asta atâta timp cât generezi această vibraţie. Când alegi să te târâi, totul în jurul tău se va mişca în acest ritm, târâindu-se. Şi tu eşti la pământ, dar nu îţi dai seama pentru că nu îţi poţi ridica privirea sufletului mai mult decât este această vibraţie acum. Şi când tu eşti aşa, totul în jurul tău va fi la pământ.
Şi ce înseamnă oare să fii la pământ? Şi ce înseamnă să generezi o vibraţie extrem de joasă? Această vibraţie pleacă din mintea ta printr-un gând de frică, de inerţie,de pasivitate, de lipsă de respect de sine, de lipsă de iubire de sine, de lipsă de putere. Nu gândul în sine vibrează, ci emoţia pe care el o generează. Şi cum îţi dai seama de această emoţie? Dacă te identifici cu afirmaţii de genul: “sunt terminat”, “sunt la pământ”, “sunt păcătos, rob şi nevrednic”, “sunt debusolat”, “sunt sătul de viaţă”, atunci e foarte clar pe ce vibraţie te afli, căci imediat ce adaugi o mică negativitate după acest “eu sunt”, te-ai şi identificat cu negativitatea. Iar ca să afirmi astfel de lucruri nu ţi se cere nimic în plus decât să te afli la pământ. Oricine se află jos va rosti foarte frecvent acest gen de afirmaţii. Pentru că de acolo, din acea stare, nu se cere nici un efort, nici o disciplină, nici o conştientizare.
Pentru că în vibraţia de joasă frecvenţă nu puteţi avea vise realizabile, iubiţii mei. Ci doar stări de angoasă, de incertitudine, de teamă, de deznădejde. Aceste stări sunt hipnoze care îţi învăluie fiinţa, astfel încât tu nu vei putea să te înalţi agăţându-te tot de ele. Aceste stări nu caracterizează omul, ele sunt ca nişte ofense aduse universului şi divinităţii. La ce bun să te identifici cu ele, când nici ţie şi nici altuia nu au cum să folosească? Însă mulţi trăiesc tot pe aceste clişee de viaţă primitive, pentru că le-au luat de-a gata de la stră-stră-stră-strămoşii lor care nici ei nu au fost dispuşi să îşi schimbe realitatea în care trăiesc. Iar dacă aceste clişee limitative de viaţă vin de sute sau mii de ani, asta nu înseamnă că vechimea lor le conferă cumva un aer de superioritate. Nu, nicidecum. Prostia, lenea, indolenţa, resemnarea, pot fi perpetuate din tată în fiu de generaţii şi generaţii. Iar până ce unul nu se trezeşte şi nu începe lucrul cu el însuşi ca astfel să schimbe credinţele limitative şi blocajele mentale primite de la generaţiile trecute, nici realitatea sa nu se va schimba. Când măcar unul singur se va trezi, mulţi se vor trezi în jurul lui!
De aceea avem nevoie de vise, pentru că visele îţi ridică implicit vibraţia şi fără ele nu poţi merge înainte. Iar renunţând la vise, renunţi implicit la viaţă. Şi astfel începi să îţi spui că e bine şi aşa şi că te mulţumeşti cu puţin. Dar această mulţumire cu puţin nu te înalţă absolut deloc, ci îţi întăreşte şi mai mult credinţa ta limitativă la care te raportezi. Acolo unde vei întâlni oameni care se mulţumesc cu foarte puţin, fugi de ei căci boala aceasta e contagiosă şi pentru vindecarea ei ai nevoie de multe vitamine spirituale de luat. Aceşti oameni refuză să mai viseze doar pentru a-şi justifica existenţa lor mediocră. Dar fiecare alege din propriul său liber arbitru, peste care nu poate trece nici tot universul la un loc.
Aşadar cât de mult ai puterea de a visa şi cât practici acest exerciţiu? Cât de mult îţi place starea de bine şi cât de mult încerci să ţi-o întreţii? Oare până unde are putere visul tău în a se avânta?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu