vineri, 20 martie 2015

Ascultă-ţi doar glasul lăuntric


Dacă te judeci pentru ceea ce simţi, de fapt ajungi să îţi judeci propriul suflet. Şi el nu poate fi judecat, nu poate fi condamnat. Pentru că el este divin, iar divinitatea nu se poate judeca. Şi tocmai în simţirea noastră avem instrumentul de ghidare cel mai autentic. Acolo e confirmarea sau infirmarea noastră, în ceea ce simţim. Simţurile doar ne ghidează şi ne vorbesc mereu prin vibraţiile pe care le emit. Aici totul e vibraţie, tu însuţi eşti tot numai vibraţie!
Uneori eşti pe o frecvenţă joasă, alteori pe una foarte înaltă. Când te afli pe cea joasă, eşti de obicei deprimat, îngrijorat, abătut, nefericit, trist, descurajat şi în ultima fază chiar deznădăjduit. Aici te desconsideri ca fiind un „nimic”, un „păcătos”, un „vierme” pe pământ. Te desconsideri pentru că nu ai respect de sine şi crezi că nu meriţi nimic mai bun. Şi astfel începe să îţi fie silă de tine, de ceea ce simţi. Şi începi să crezi că atracţiile tale sunt „păcătoase”, că gândurile tale sunt „murdare”, că sufletul tău este „viciat”. Asta se întâmplă atunci când te raportezi la anumite sisteme de gândire morală care au reuşit să te convingă că ceea ce simţi tu nu este chiar în regulă. Ba este chiar foarte în regulă. Pentru că absolut totul face parte din viaţă, nu din afara ei. Şi ceea ce simţi face parte din viaţă, şi ceea ce gândeşti, şi ceea ce vorbeşti, căci tu însuţi faci parte integrală din acest univers şi nu eşti în afara lui. Iar universul nu te judecă pentru ceea ce simţi. Doar tu o faci pentru că te seduce la nesfârşit suferinţa şi mila de sine. Şi atunci te târâi pe această frecvenţă extrem de joasă, pentru simplu fapt că ai ales să nu te iubeşti. Şi de aici apar toate problemele şi angoasele tale, de la faptul că ai ales să nu te iubeşti.
Dar ce se întâmplă când creşte puţin vibraţia? Atunci toate cele descrise mai sus, se evaporă ca prin farmec, ca şi cum nici nu ar fi fost. Omul nou nu îşi mai aduce aminte de cel vechi şi nu se mai judecă pentru ceea ce era el odinioară. Pentru că s-a iertat pe el şi a făcut pace cu trecutul său. A făcut pace cu interiorul său. A făcut pace cu simţurile sale. Astfel încât, simţurile încep să îl ghideze uşor-uşor şi a făcut din aceasta un aliat al său, nu un inamic ca odinioară. Şi el înţelege acum că nu are pentru ce să se mai judece, căci şi-a înţeles natura sa, atracţiile sau repulsiile sale. Dar dacă tot a ajuns să şi le înţeleagă, asta nu înseamnă că va lăsa ca acestea să îl subjuge. De abia atunci când face pace cu fiinţa sa şi cu tot ceea ce simte el, de abia atunci va pricepe unde mai are el de lucrat câte ceva. Dar această lucrare nu e una obositoare şi epuizantă, ci una care ea însăşi îţi ridică vibraţia. Nu există om care să lucreze conştient la el însuşi şi să fie pe o vibraţie joasă. Dar fiecare o face în felul său şi cum i potriveşte. Căci ceea ce mi se potriveşte mie, nu ţi se potriveşte ţie şi invers. Aşa că nu întreba mereu „cum, cum, cum?”, ci mai bine şezi în tăcere şi alungă zgomotul din afară ca să îţi poţi asculta glasul interior. Nu-ţi întreba mintea, ci întreabă-ţi sufletul. Vibraţia ta e răspunsul.
Nu fă din viaţa ta o melo-dramă doar ca să pari mai interesant în ochii celorlalţi. Mai bine şezi în tăcere şi ascultă-ţi glasul lăuntric. Nu încerca din răsputeri să te lupţi contra simţurilor tale. Mai bine şezi în tăcere şi ascultă-ţi glasul lăuntric. Nu te condamna singur doar ca să îţi reprimi în zadar natura ta. Mai bine şezi în tăcere şi ascultă-ţi glasul lăuntric. Nu te exila singur din împărăţia sinelui tău, ci rămâi pururea stăpân asupra ei. Şezi în tăcere şi doar ascultă-ţi glasul lăuntric...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu