Interviu - intre religie si spiritualitate

Între religie şi spiritualitate

Un interviu alături de colega Stan Mihaela, mulţumesc Mihaela pentru întrebări!

-Care este chemarea sufletului ?
-Chemarea sufletului este acolo unde simţi bucurie, unde simţi pasiune, unde simţi interes, unde simţi împlinire. De-a lungul vieţii trecem prin diverse etape şi simţim mai multe chemări. De exemplu, pentru o bună perioadă în viaţa mea, am simţit foarte intens chemarea religioasă. Şi m-am simţit ok în experienţa asta până la un punct. Am dat totul acolo, până când pur şi simplu nu mai aveam ce da, pentru că nu mai exista nici o chemare sufletească în acea zonă la un moment dat. Acum simt chemarea către spiritualitate şi către eliberarea de orice condiţionare religioasă asimilată in trecut. Dar când eşti permanent în acest proces de cunoaştere, te schimbi foarte repede, conştiinţa se tot expandează şi te surprinzi efectiv deschis la multe lucruri pe care înainte ţi le reprimai din frică.Te surprinzi mereu că practic eşti alt om. Şi începi să te simţi bine în pielea ta pentru că nu mai opui atâta rezistenţă la chemarea sufletului, aşa cum poate o făceai înainte. Eu cred că avem şi reminiscenţe din vieţile anterioare pe care le reluăm în viaţa actuală exact de unde le-am lăsat în viaţa precedentă. Aşa se explică de exemplu pentru mine atracţia irezistibilă către chitara clasică, deşi nimeni în jurul meu, în familie sau dintre prieteni nici nu auziseră măcar de acest instrument. Şi pentru mine acum e clar că e ceva lăsat în urmă din viaţa anterioară, început dar nefinalizat. Şi atunci atracţia sufletului m-a dus în partea aceasta ca să mai acumulez câte ceva aici. Ăsta e doar un exemplu, dar sunt mai multe. Inclusiv scrisul e tot o atracţie sufletească începută într-o viaţă anterioară pe care am lăsat-o la un nivel, dar pe care o cultiv şi o cizelez mai mult în viaţa asta. Să fim atenţi la chemarea sufletului pentru că acolo unde se simte o atracţie către ceva, se cere o cultivare, o împlinire, o desăvârşire.

-Care este diferenţa între religie şi spiritualitate şi ce beneficii aduc ele oamenilor ?
-Diferenţa e una foarte mare, din punctul meu de vedere. Deşi se spune că ar exista asemănări, personal nu văd absolut nici una între ele. Religia nu are nici o treabă cu spiritualitatea. Ea nu te eliberează, ci din contră, doar te îndoctrinează. Şi eu am fost la rândul meu îndoctrinat, dar nu e absolut nimeni vinovat pentru asta, nici măcar eu însumi. Atunci am făcut o alegere, pur şi simplu a trebuit să trec prin asta ca mai apoi să aduc o mărturie sinceră acestei experienţe. Religia nu e permisivă, nu e creativă, nu e în schimbare. E permanent aceeaşi de 2000 de ani, vorbesc de ortodoxie aici. Se va schimba vreodată? Tare sunt curios. Oamenii se schimbă, mentalitatea se schimbă, conştinţa se schimbă, dar religia rămâne pururea la fel. E rău sau bine că rămâne la fel? Nu pot răspunde, căci atunci când eram prezent în ea, nu vroiam să se schimbe nimic. Presupun că mulţi din cei care se regăsesc în religie, nu vor să se schimbe nimic. Aşa că pentru unii oameni, religia e chemarea sufletului lor. Ei nu vor o eliberare sau o creştere spirituală, ci doar o urmare necondiţionată a tipicului şi a ritualului. Dar e loc pentru toată lumea pe planeta asta. Spiritualitatea înseamnă deschidere, înseamnă înnoire, înseamnă libertate. Dar nu există libertate fără discernământ. Iar discernământul vine doar prin experienţă practică în viaţa de zi cu zi, nu prin teorie. Spiritualitatea adevărată înseamnă să fii conştient de tine, să fii vigilent şi să te observi permanent. Nu cred într-o spiritualitate de vacanţă sau de duminică. Dacă nu eşti în fiecare clipă atent la tine însuţi, atunci de fapt, nu eşti niciodată.

-Care sunt binecuvântările date de Dumnezeu şi cum să fim conştienţi de ele ?
-Adeseori folosim pe pilot automat acest termen de Dumnezeu, însă nu reuşim să pătrundem mai adânc în profunzimea lui. Religia tot a dogmatizat acest termen, dar ce a reuşit să facă a fost doar să-l abstractizeze până la limita imposibilă. La ce bun toată această abstractizare când nimeni nu e interesat de aşa ceva acum? Au fost atâtea concilii ecumenice de-a lungul timpului care tot au dezbătut acest concept, dar oamenii simpli habar nu au de toate aceste dezbateri pentru că pur şi simplu nu le înţeleg. Dogmatica nu a reuşit deloc să lumineze minţile oamenilor privind divinitatea. Dar nu-şi bate nimeni capul cu asta, biserica vorbeşte, turma doar ascultă şi aprobă. Încă se vorbeşte de acest Dumnezeu într-un mod de separare pentru că oamenii religioşi vor neapărat să îl pună pe un piedestal ca să îl tot venereze. Pentru că nu vor să renunţe la frica lor şi la convingerea lor de bază, precum că sunt un “nimic”. Aşa li s-a spus în biserică, aşa au crezut. Şi atunci normal că nu poţi ieşi din acest “doamne miluieşte” şi din tradiţia babelor. Dar totul în jurul nostru e doar conştiinţă şi doar energie. Ne-am separat pentru un timp de Sursă doar cu trupul, dar spiritual suntem permanent în contact cu ea. Însă uneori nu mai simţim asta pentru că provocările minţii sunt nenumărate. Cea mai mare binecuvântare e însăşi viaţa. E izvorul tuturor celorlalte binecuvântări. Şi ele sunt infinite. Unele se văd, altele sunt ascunse. Dar mulţi cred că numai sănătatea, bogăţia şi relaţia sunt adevăratele binecuvântări, toţi îşi doresc o împlinire pe aceste 3 planuri. Însă mai sunt şi binecuvântările mascate care ne scot din zona de confort. Boala poate fi una din ele, ea te opreşte de la un drum pe care nu ai avut puterea să îl schimbi prin liberul tău arbitru. Sărăcia sau singurătatea au şi ele rostul lor benefic. Dar oamenii fug de ele, le condamnă la alţii şi le văd doar într-un mod reactiv şi în nici un caz ca o binecuvântare. Totul însă poate fi o binecuvântare, depinde doar unghiul din care priveşti.

-Ce speranţă ai când alegi calea spiritualităţii sau să fii în echilibru cu Universul ?
-Nu vorbim de speranţă, pentru că Universul nu transmite speranţă, ci numai certitudine. Speranţa e mai mult o nostalgie, o tânjire după ceva ce nu mai vine. Pentru mine speranţa face parte din credinţele limitative şi nimic mai mult. Dar când vorbim despre credinţă e cu totul altceva, nu? Religia te ţine defensiv în faţa vieţii. Spiritualitatea îţi dă curaj şi încredere în sine. Ea te tot îndeamnă să experimentezi şi să ai încredere în Univers. Să fii în echilibru cu Universul înseamnă să fii în echilibru cu tine însuţi. Totul e în strânsă legătură cu interiorul tău. Dacă starea ta interioară e conflictuală şi tulburată, nu eşti în armonie cu Universul, ci în totală dizarmonie. Pentru că interiorul tău e foarte slab atunci când eşti conflictual. Iar Universul nu e slăbiciune şi dizarmonie, ci putere şi echilibru. Credinţa fiinţei tale interioare te conecteză cu divinitatea. Putem vorbi la nesfârşit despre legea atracţiei, dar dacă credinţele mele din subconştient sunt încă limitative, pot bolborosi afirmaţii pozitive toată ziua, va fi absolut degeaba. Universul nu rezonează la cuvinte, ci doar la vibraţii. Oamenii aud de spiritualitate şi când intră în ea, vin cu o minte exaltată pentru că se amăgesc că le va fi cumva mai bine, vor deţine un cont mai dolofan în bancă, o casă mai mare, o maşină mai strălucitoare. Dar nu este aşa pentru că cu cât evoluezi spiritual, cu atât provocările sunt pe măsură. Abundenţă spirituală nu înseamnă şi abundenţă materială. Experienţa de a trăi nemaiavând nimic, i-a dus pe unii foarte departe dacă şi-au învăţat acolo lecţia. Până la urmă spiritualitatea este starea noastră firească pentru că noi suntem spirit. Totul se reduce la întrebarea “cine sunt eu?”. Dacă înţelegi răspunsul, înţelegi totul. Dacă nu, nu poţi înţelege nimic.

-Ai trăit vreo experienţă care ţi-a schimbat existenţa ?
-Toate experienţele de viaţă îţi schimbă existenţa dacă ai răbdare şi discernământ să te observi trecând prin ele. Oamenii încă mai aşteaptă minuni, dar singura minune care ţi se poate întâmpla cu adevărat e să te întorci la tine însuţi. La acest “Eu sunt”. Restul e doar fum şi fugă după himere. Aici nu poţi trăi nefăcând nimic, neexperimentând nimic. Aşa că orice experienţă e benefică, chiar şi una condamnabilă din exterior. Sufletul vrea ca noi să facem alegeri căci pentru asta am venit aici, să experimentăm şi să învăţăm. Decât nici o alegere, mai bine chiar una condamnabilă, dar din care se învaţă mai apoi. Universul nu are treabă cu moralitatea umană şi judecata noastră limitativă. El lucrează după cu totul alte legi, paradoxale pentru noi. Eu am suprimat totul din perspectiva religioasă şi încă îmi mai curăţ reminiscenţele rămase dacă mai sunt active în subconştient. Refuz să trăiesc viaţa asta condiţionat şi refuz să mai cred o minciună poleită şi perpetuată de 2000 de ani. Ăsta e drumul meu şi calea mea, dar eu nu sunt un reper pentru absolut nimeni. Însă nu mă judec pentru că am înţeles că pur şi simplu a trebuit să trec şi prin asta pentru a lăsa aici o mărturie sinceră. Mulţumesc