Gândul de astăzi, către auto-motivare

Oamenii îşi doresc foarte multe. Pe plan material, totul să prospere în jurul lor, abundenţa să se reverse şi prosperitatea să curgă necontenit. Pe plan spiritual, oamenii vor să se simtă cât mai bine, dacă s-ar putea să nu se simtă niciodată deprimaţi, panicaţi şi conflictuali. Oamenii îşi doresc confort, atât material cât şi spiritual. Când nu îl au sau îl pierd cumva, se instalează subit panica, apoi resemnarea, apoi depresia. Mulţi nu vor să iasă din aceste stări de bună voie, ci vor să fie traşi cu forţa din amărăciunea lor. Şi tot aşteaptă, poate o veni careva, poate m-o salva cineva! Dar culmea e că nu e nimeni dispus să vină, nu e nimeni dispus să mă salveze, nu e nimeni dispus să îmi plângă de milă, nu e nimeni dispus să îmi acorde timpul său şi energia sa. Nu e nimeni prezent acolo unde tu eşti singurul care trebuie să fii prezent. Tu ai soluţia, dar o aştepţi adeseori de la un altul, pentru că nu ai încredere în tine însuţi. Paradoxul e că omul se plânge, dar de cele mai multe ori el nu e dispus să facă nimic concret pentru a-i fi mai bine. Se amăgeşte că va veni o zi, că vor veni vremuri mai bune undeva-cândva. Nu va veni nici o zi mai bună şi nici vreun timp mai bun. Niciodată. Căci singura clipă pe care o ai la îndemână este doar clipa de faţă. Ziua de mâine e doar iluzie, doar speranţă, doar fum!
Lucrează la tine, lucrează cu tine şi sapă tot mai adânc în interior ca astfel să fii tot mai motivat şi în exterior. Nu poţi trăi fără urmă de pasiune pe lumea asta. Când îţi pierzi pasiunea, îţi pierzi menirea de a trăi, îţi pierzi bucuria, îţi pierzi suflul motivării. Ce faci concret ca să îţi fie mai bine? Cât eşti dispus să renunţi la confortul temporar pentru a trece dincolo de starea alterată a supravieţuirii? Cât timp din cele 24 de ore îţi acorzi ca să reflectezi la ceea ce vrei cu adevărat de la viaţă? Un moment, o secundă, un minut sau chiar mai mult de atât?