Bună dimineaţa!

Am făcut ochi şi primul gând care-mi vine e acesta: că exist doar ca să strălucesc! Aşa că m-am trezit din aşternutul lumesc şi iată-mă lucrând cu bucurie în poala sinelui meu. Zorii au răsărit în afară, aşa cum a răsărit şi lumina spirituală înlăuntru. Totul miroase a primăvară, a prospeţime, a lumină! Dar oare ce miros ar putea avea lumina? Lumina miroase a primăvară. Lumina înseamnă energie, primăvara înseamnă şi ea energie. Aşa că avem acum multă energie acum în peisaj. Soarele este şi el tot numai energie pură şi benefică. Aşa că atunci când îl vezi făcându-şi apariţia, priveşte-l, căci astfel te vei privi cu adevărat pe tine însuţi. Dar dacă încă nu îl vezi pe cer, nu te îngrijora. La un moment dat tot va ieşi din nori. Dar până atunci lasă soarele tău lăuntric să iasă din nori. Dar oare ce fel de nori îl pot acoperi pe acesta? Aceşti nori sunt ca un abur spiritual care îţi acoperă ca o părere fiinţa ta interioară. Dar această interpunere nu e una reală, ci una imaginară. Soarele e pururea prezent pe cer şi acolo străluceşte fără oprire. Norii şi ceaţa, vânturile şi ploile, nu-i fac nici un rău, nu au cum să îi estompeze nicidecum strălucirea. El nu poate face decât un singur lucru, doar să strălucească din firescul lui!.
Iar tu omule, ai venit aici doar pentru un singur lucru, ca să străluceşti din firescul tău!. Indiferent de norii care se interpun în faţa ta, ei nu îţi pot eclipsa strălucirea. Doar ţi-o adumbresc pentru moment, căci aici dualitatea e la ea acasă. Tu însă străluceşti mereu, dar nu vrei încă să recunoşti asta. Aşa că alegi veşnica îngrijorare şi te tot agăţi fără încetare de acest nor, adică de un abur, adică de un fum. Dar nu uita că străluceşti chiar şi atunci când te seduce depresia şi îţi tot repeţi ca un papagal „nu mai pot, nu mai pot”. Tu nu mai poţi de atâta epuizare mentală şi de atâtea gânduri care vin şi pleacă. Dar spiritul tău nu se recunoaşte în acest teatru al absurdului. El poate mereu şi străluceşte mereu. Căci pentru asta a venit aici, doar ca să strălucească, nu ca să se odihnească după nimic.
Soarele de pe cer nu se epuizează, el nu oboseşte şi nu e susţinut de nimeni şi de nimic. El se susţine doar prin el însuşi. Iar menirea lui este să fie doar. Iar menirea ta este să fii doar. Aşa că dacă el poate, poţi şi tu. Bucură-te de soare, bucură-te de tine însuţi. Salută-l chiar dacă nu îl percepi cu ochii fizici. Spune-i un sincer „Bună dimineaţa”. Tu nu îl vezi, dar el este acolo. Tu nu îţi percepi strălucirea, dar asta nu înseamnă că ea nu există. Aşa că salută-te din toată inima şi pe tine. Salută-ţi fiinţa interioară care abia aşteaptă să fie pusă la treabă. Salută-ţi libertatea de a fi şi lasă măcar pentru o zi toate credinţele limitative deoparte. Salută-ţi propria existenţă care nu se poate recunoaşte în nimic altceva decât în starea invulnerabilă care se numeşte „eu sunt”. Aceasta este strălucirea ta: „eu sunt”! Aceasta este lumina ta: „eu sunt”! Aceasta este bucuria ta : „eu sunt”!
Aşa că nu mai am acum decât un lucru de făcut acum: să mă bucur că sunt şi să vă spun tuturor „bună dimineaţa”!