Cum oare îţi poţi recunoaşte valoarea ta pe pământ? Nu raportându-te la gura lumii. Nu fiind în competiţie cu unul sau altul. Nu încercând să impresionezi pe cineva dintr-un anumit interes. Nu privind cu invidie şi ranchiună la cel de lângă tine. Nu făcând ceva doar ca să obţii altceva. Nu făcând compromisuri cu fiinţa ta interioară. Căci cel care le face pe toate acestea nu eşti tu. Adică nu eşti tu cel care ai ales să vii aici ca om printre oameni şi să-ţi trăieşti viaţa în toată plenitudinea ei, nu cu jumătăţi de măsură. De ce îţi pasă atât de mult de ceea ce cred ceilalţi depre tine? Oare ştiu ei mai bine decât tine cine eşti tu? Oare îţi cunosc ei sufletul mai bine decât ţi-l cunoşti chiar tu? Unde este toată această lume prezentă acum? E cineva acum lângă tine despre care ai putea spune că te cunoaşte în cele mai adânci profunzimi ale sufletului tău? Nu există aşa ceva, iubiţii mei. Părerea ta despre mine e doar o simplă părere şi nimic mai mult. Părerea mea despre tine e doar o simplă părere şi nimic mai mult.
Dar aceste păreri de apreciere sau de critică sunt mai mult amăgiri decât adevăruri. Nu e treaba ta să te intereseze ce crede sau simte unul sau altul despre tine. Nu e treaba ta să fii mai atent la ceilalţi decât la tine însuţi. Nu e treaba ta să îţi măsori forţele cu absolut nimeni decât cu tine însuţi. Treaba ta pe lumea asta e ca tu să îţi recunoşti valoarea pe care sigur o ai. Şi recunoscându-ţi valoarea, cu siguranţă îţi vei recunoaşte şi darul cu care eşti înzestrat. Şi astfel recunoscându-ţi darul, nu vei pregeta să îl împărtăşeşti tuturor fără frică. Căci acolo unde este valoare, nu mai există frică. Iar dacă nu mai este frică, atunci nu mai există decât divinitatea în mişcare pe acest pământ. Eu sunt divin, tu eşti divin şi cu toţii facem parte din acest întreg al divinităţii. Suntem cu toţii co-creatori şi nu există unul mai mic sau altul mai mare. Fiecare îşi aduce propria contribuţie la nivelul său dar pentru asta e nevoie de acest curaj care te duce către experienţă. Iar când ajung la experienţă, îmi aduc contribuţia mea în cadrul acestei divinităţi. Şi observ şi înţeleg ceea ce îmi foloseşte şi ceea ce nu. Şi nu mă judec ci doar merg înainte şi dau deoparte ceea ce nu e pentru mine. Căci dacă forţez lucrurile şi încerc să fac ceea ce nu îmi prieşte, nu contribui cu absolut nimic, ci din contra.
Ieri am vorbit despre pasiune, căci ea este reperul care ne ghidează şi ne îndeamnă efectiv să ne ocupăm de ea. Unde este pasiune, există valoare, căci pasiunea te îndeamnă să îţi pui sufletul în faţa tuturor şi astfel oricine care e interesat va veni şi se va adăpa din sufletul tău. Cei interesaţi vin şi se adapă, dar sufletul nu seacă niciodată, căci el se hrăneşte şi se menţine viu cu iubirea celor care vin către el. Aşadar nu-ţi reprima în zadar darul cu care eşti înzestrat. Nu te certa cu divinitatea pentru că crezi că nu ai cu adevărat o valoare. Dacă nu ai avea nici o valoare, pur şi simplu nu ai exista pe pământ. Pentru că fiecare dintre noi a ales să vină, aşadar fiecare îşi cunoaşte spiritual valoarea sa. Ce rost are să spui că eşti un „nimic” şi pe cine ajută toată această devalorizare infamă? Cum îţi aduci contribuţia desconsiderându-te la nesfârşit? La ce bun această melo-dramă ieftină şi de prost gust?
Nu uita de tine şi de valoarea ta. Nu uita nici de darul tău. Cineva aşteaptă cu mult interes să îl primească. Aşadar, oare cui i-l vei dărui?
Dar aceste păreri de apreciere sau de critică sunt mai mult amăgiri decât adevăruri. Nu e treaba ta să te intereseze ce crede sau simte unul sau altul despre tine. Nu e treaba ta să fii mai atent la ceilalţi decât la tine însuţi. Nu e treaba ta să îţi măsori forţele cu absolut nimeni decât cu tine însuţi. Treaba ta pe lumea asta e ca tu să îţi recunoşti valoarea pe care sigur o ai. Şi recunoscându-ţi valoarea, cu siguranţă îţi vei recunoaşte şi darul cu care eşti înzestrat. Şi astfel recunoscându-ţi darul, nu vei pregeta să îl împărtăşeşti tuturor fără frică. Căci acolo unde este valoare, nu mai există frică. Iar dacă nu mai este frică, atunci nu mai există decât divinitatea în mişcare pe acest pământ. Eu sunt divin, tu eşti divin şi cu toţii facem parte din acest întreg al divinităţii. Suntem cu toţii co-creatori şi nu există unul mai mic sau altul mai mare. Fiecare îşi aduce propria contribuţie la nivelul său dar pentru asta e nevoie de acest curaj care te duce către experienţă. Iar când ajung la experienţă, îmi aduc contribuţia mea în cadrul acestei divinităţi. Şi observ şi înţeleg ceea ce îmi foloseşte şi ceea ce nu. Şi nu mă judec ci doar merg înainte şi dau deoparte ceea ce nu e pentru mine. Căci dacă forţez lucrurile şi încerc să fac ceea ce nu îmi prieşte, nu contribui cu absolut nimic, ci din contra.
Ieri am vorbit despre pasiune, căci ea este reperul care ne ghidează şi ne îndeamnă efectiv să ne ocupăm de ea. Unde este pasiune, există valoare, căci pasiunea te îndeamnă să îţi pui sufletul în faţa tuturor şi astfel oricine care e interesat va veni şi se va adăpa din sufletul tău. Cei interesaţi vin şi se adapă, dar sufletul nu seacă niciodată, căci el se hrăneşte şi se menţine viu cu iubirea celor care vin către el. Aşadar nu-ţi reprima în zadar darul cu care eşti înzestrat. Nu te certa cu divinitatea pentru că crezi că nu ai cu adevărat o valoare. Dacă nu ai avea nici o valoare, pur şi simplu nu ai exista pe pământ. Pentru că fiecare dintre noi a ales să vină, aşadar fiecare îşi cunoaşte spiritual valoarea sa. Ce rost are să spui că eşti un „nimic” şi pe cine ajută toată această devalorizare infamă? Cum îţi aduci contribuţia desconsiderându-te la nesfârşit? La ce bun această melo-dramă ieftină şi de prost gust?
Nu uita de tine şi de valoarea ta. Nu uita nici de darul tău. Cineva aşteaptă cu mult interes să îl primească. Aşadar, oare cui i-l vei dărui?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu