Gândul de astăzi, pentru împăcarea cu tine însuţi

Oamenii îşi tot repetă că nu au timp. Vor cu tot dinadinsul să se convingă de treaba asta. Mai vreau cu orice preţ să îi convingă şi pe ceilalţi că nu au timp. Dacă ar putea, ar ţipa în gura mare „nu am timp, nu am timp”! Ba timp este şi încă foarte mult. Dar ceea ce s-a pierdut este starea de împăcare interioară care te tot îndeamnă să afirmi că nu ai timp. Când înăuntrul tău este un mic dezastru, e adevărat, nu vei avea timp pentru nimic. Şi te vei precipita pe ici pe colo, căutând tot felul de soluţii, dar pierzând foarte mult timp de fapt. Omul contemporan e un adevărat maestru în arta pierderii timpului. A învăţat atât de bine să o facă, încât găseşte subterfugii în orice îl face să uite de el însuşi. Se va interesa mereu ce-a mai făcut x sau y, poate cumva va mai uita puţin ceea ce are chiar el de făcut. Va privi cu mare interes la ştirile zilnice pentru că simte nevoia să se încarce negativ şi pentru asta e dispus să dea multă atenţie celor ce nu fac parte din realitatea lui. E dispus să fie mereu la curent cu ce se întâmplă într-un loc sau altul, făcând abstracţie iarăşi de ce se întâmplă cu adevărat în viaţa lui. Va fugi şi va tot fugi oriunde e o mică portiţă care-i fură mintea. Oare de ce face asta? Pentru că îi este mult prea frică de el însuşi.
Timp este dar nu este împăcare cu tine însuţi. Şi când nu eşti împăcat, nu are nimic spor benefic în viaţa ta. E ca şi cum te învârţi permanent într-un cerc din care nu mai poţi ieşi pentru că eşti prea conflictual şi efectiv nu poţi vedea ieşirea. E ca o cursă a supravieţuirii în care intră cine vrea şi scapă cine poate. Viaţa nu se poate opri pentru tine ca să îţi revii. Nu va veni nimeni să îţi spună pe ce drum să o iei şi ce să faci cu viaţa ta. Nu se va întâmpla nici o minune care să te lovească în moalele capului pentru ca tu să te trezeşti. Nu va veni nici un „iluminat” să înlăture melo-drama din viaţa ta. Căci răspunderea ta, e doar răspunderea ta. Tu eşti singurul răspunzător de timpul tău. Dacă alegi să îl risipeşti, nu fi surprins că alegi mereu veşnica lamentaţie „nu am timp, nu am timp”. Interesează pe cineva că tu nu ai timp? Pe absolut nimeni.
Vei avea foarte mult timp atunci când vei avea răbdare cu tine însuţi. Când îţi vei înţelege personalitatea ta, total diferită de a celorlalţi. Când îţi vei pune întrebări cu sinceritate, întrebându-te pentru ce faci ceea ce faci acum, sau de ce vrei să faci un lucru anume? Când vei accepta comunicarea intimă cu partenerul tău şi nu te vei mai ascunde de tine însuţi la nesfârşit. Când vei pune în practică ceea ce cunoşti şi înveţi. Când vei experimenta viaţa chiar şi acolo unde înainte îţi era tare frică. Nu vei scăpa niciodată de această frică până când nu vei pune mâna pe ea la propriu, nu la figurat. Când nu vei mai fi atât de obsedat după bani, ci îi vei lăsa să intre în viaţa ta firesc ca un bonus sau ca o mică răsplată a creaţiei şi contribuţiei tale. Adu-ţi contribuţia în felul tău şi la nivelul tău, şi universul nu îţi va rămâne niciodată dator. Când nu te vei mai plânge în zadar tuturor, căci nimeni nu e obligat să îţi asculte lamentările tale. Când nu te vei mai raporta la nimeni şi la nimic decât la tine însuţi.
Pentru toate acestea, nu opri viaţa ta şi tu nu te opri niciodată. Mergi fără oprire şi învaţă totul din mers. Observă şi observă-te! Priveşte şi priveşte-te! Înţelege şi înţelege-te! Împacă-te cu divinitatea, cu aproapele şi cu tine însuţi!