Nu suntem la fel

Nu sunt doi oameni identici pe pământ şi nu mai este nici măcar un singur om asemeni ţie, aşadar cum ai putea oare să îţi doreşti să fi la fel ca x sau y?

Nu sunt două feţe exact la fel şi nu mai există nici măcar un singur chip la fel ca al tău. Cum ai putea atunci spune că un chip e mai frumos ca altul sau că acel chip e mai frumos decât al tău?

Nu sunt doi Dumnezei care au creat lumea, şi totuşi dintr-un singur Dumnezeu mare s-au născut o infinitate de dumnezei mici, fiecare unic şi irepetabil, aşadar cum ar putea un asemenea dumnezeu să renunţe la originalitatea lui doar pentru a fi o copie fidelă a dumnezeului de lângă el?

Nu sunt două flori asemănătoare pe pământ chiar dacă le-ai căuta de la un capăt la celălalt al pământului. Aşa cum frumuseţea florilor e unică, aşa cum ele nu se află într-o competiţie a frumuseţii între ele, aşa cum nici o floare nu îşi ascunde propria frumuseţe, aşa şi noi oamenii suntem chemaţi să nu ascundem frumuseţea unică din noi înşine.

Nu sunt doi copii asemănători care să se joace într-un mod identic şi nu sunt măcar doi copilaşi care să se bucure în acelaşi fel. Şi fiecare îşi lasă propria bucurie să îl lumineze, fără ca s-o cenzureze cumva. Oare de ce omul ajuns la maturitate îşi doreşte să îşi ascundă propria bucurie de pe chip?

Nu sunt nici măcar doi oameni care să aibă o credinţă identică şi nu mai este nici măcar unul care să îl perceapă pe Dumnezeu la fel ca şi tine, la fel ca şi mine. Şi totuşi fiecare dintre noi suntem minunaţi tocmai prin aceste mici diferenţe. Pentru ce atunci ne ascundem credinţele şi nu vrem să ne dezvăluim sufletele?

Nu sunt două minţi şi două gândiri care să fie identice, nici măcar pe aproape. Şi totuşi mintea ta şi cu mintea mea se completează una pe cealaltă chiar în diferenţele lor. Aşadar cum ar putea cineva spune că o minte ar fi mai luminată ca cealaltă?

Nu sunt două suflete asemănătoare şi Dumnezeu nu a tras nici măcar un suflet la indigo, nu a făcut măcar un copy-paste cu un singur suflet vreodată. Dumnezeu nu păcăleşte viaţa şi nu îl păcăleşte pe om dându-i un suflet asemănător altuia. Doar omul singur se păcăleşte când crede că Dumnezeu i-a dat altuia mai mult decât lui. Condiţiile sunt aceleaşi pentru toţi şi sufletul omului ştie asta, oare de ce atunci mintea omului este atrasă atât de mult de comparaţii, critici şi judecăţi care chinuie sufletul şi nu îl lasă să crească?

Nu sunt două atitudini exact la fel şi nu sunt nici măcar două mentalităţi asemenea născute vreodată între miliarde şi miliarde de oameni care s-au perindat de-a lungul timpului. Şi totuşi o atitudine poate fi spre viaţă, iar alta poate fi împotriva vieţii. O mentalitate este pozitivă iar alta poate fi cu totul negativă. Iar liberul arbitru e şi el unic în conştiinţa omului.Acesta are ultimul cuvânt de spus în alegerea lui, acesta îi poate fi călău sau îi poate fi maestru. Oare de ce unii aleg să fie proprii lor călăi şi oare de ce alţii aleg să fie proprii lor maeştri?