Credinţele noastre creează realitatea noastră

Ieri seară am fost prezent în Iaşi la lansarea noii cărţi a Niculinei - „Credinţele noastre creează realitatea noastră”. Tocmai am terminat-o, dar oricum o voi mai relua odată,  căci se vrea recitită. Pentru că Niculina noastră nu se dezminte. Ea creează non-stop câte ceva iar cărţile ei care apar la câteva luni sunt un fel de bonus adus în dar de viaţa ei magnifică de care nu se mai îndoieşte nimeni decât poate cei care văd realitatea denaturat prin prisma răutăţii din ochii lor. Dar fiecare alege credinţa prin care-şi creează realitatea, nu-i aşa?
Când joaca devine seriozitate, iar seriozitatea devine joacă, Niculina mai scoate câte o cărticică . Ieri chiar mă gândeam când am auzit-o spunând foarte deschis că ea permanent se joacă, la faptul că marea diferenţă dintre ea şi mulţii alţii constă în modalitatea de a privi viaţa dintr-un unghi sau altul. Când aleg să privesc viaţa numai din perspectiva unui joc, atunci credinţa mea se transpune în propria viaţă care devine şi ea la rândul ei un fel de joacă. Dacă aleg să privesc viaţa ca un chin, atunci credinţa mea se transformă ca-n lampa lui Aladin în realitate şi spune: „Aşa să fie”!
Dar aseară nu a fost cazul să ne mai gândim la lucruri rele. Pentru că în prejma ei, bucuria şi lumina răzbat şi se împrăştie peste tot în jur. Cred că cei care au fost prezenţi în sală pot confirma asta, nu cred că e doar cazul meu. Foarte interesant. Când mă întorceam ieri înapoi înspre Bacău, mă gândeam cum de tot vânturând bisericile, mănăstirile, duhovnici nenumăraţi ani şi ani de zile, nu mi-a fost dat să trăiesc niciodată o astfel de stare de bucurie trăită de atâtea ori în prejma Niculinei. Din contră, când plecam de la aceştia mă simţeam şi mai păcătos şi mai nevrednic. Am amintit asta pentru ca să-mi confirm încă odată că în ceea ce crezi, în acea credinţă cu care te identifici tu la un moment dat, acea credinţă te defineşte întru totul.
Nu sunt doar metafore. Dacă tu îţi spui că viaţa e minunată dar în acelaşi timp crezi că viaţa e foarte grea, oare care va fi realitatea vieţii tale? Aceea a credinţei, adică că viaţa e foarte grea. Pentru că acest clişeu „viaţa e minunată”, devine realitate doar dacă şi crezi în el, nu când îl spui doar cu gura sau e doar un gând care vine şi pleacă. Iar părerea mea este că dacă omul înaintează pe cale având ca barometru minunăţia vieţii, uşor se va disciplina şi în atitudine şi în gânduri.
Cum scrie ea în carte: „Pentru disciplină, e nevoie de voinţă umană, iar aceasta se dezvoltă dacă vrei. De obicei manifestăm voinţa pentru programele de zi cu zi pe care de multe ori nu le vrem cu adevărat şi nu suntem de acord cu ele, dar dacă „trebuie”, dezvoltăm voinţa, scrâşnim din dinţi, călcăm pe sufletul nostru şi până la urmă le facem”.
A te condiţiona negativ e floare la ureche. A te plânge continuu e foarte uşor. Nu e nevoie de nici un efort deosebit pentru asta.
Pentru a alege să trăieşti doar între credinţe limitative care-ţi transformă viaţa într-un chin perpetuu, nu ai nevoie nici să-ţi schimbi mintea şi nici să lucrezi la tine însuţi. Cei dinaintea ta au venit şi te-au condiţionat prin tot felul de credinţe unele mai false ca altele. Unde duc ele? Doar la frustrări,nefericire şi călcări pe suflet.
Dar alegerea bucuriei e atât de puternică încât îngheaţă pe loc toate condiţionările prosteşti care au intrat în subconştient de-a lungul timpului. Dar e o alegere, nu un dat. La mine şi poate că şi la Niculina într-o măsură, a venit după ce tot experimentam suferinţa la nesfărşit. Credinţa de atunci era grăitoare şi se manifesta în modul său. Credinţa de acum eclipsează suferinţa, ea nu mai are loc în realitatea noastră pentru că nu mai credem în ea. Dar am ales asta în mod conştient. Adică am acceptat noua sămânţă în sfera subconştientului nostru care creşte şi implementează noua credinţă pe zi ce trece. Dar pentru ca ea să crească e nevoie de un mic efort, adică să o udăm constant şi să avem grijă de noua sămânţă să nu se usuce.
Dacă aţi fost atenţi ieri, spunea ea că e mare lucru dacă omul reuşeşte ca ACCEPTAREA să încolţească în mintea omului, căci fără această acceptare trăim în continuare în dualitate şi nu sporim.
Aşa cum scrie „Atunci când pe lângă credinţă avem şi îndoieli este ca şi cum energia ţâşneşte spre un flux al materializării, dar la un moment dat se blochează de un flux al îndoielii şi se reântoarce înapoi la emiţător. Când te-ai calibrat la un flux de conştiinţă, rămâi cu el şi nimic nu te poate destabiliza. Acesta e fenomenul numit credinţă”.
Acest pasaj spune totul. Nu poţi ajunge la nu ştiu ce rezultate dacă acceptarea acelui rezultat nu şi-a făcut loc în tine. Unii vor multe dar pot foarte puţine pentru că sfera acceptării lor este foarte mică şi îndoielnică. Mulţi au cunoaşterea necesară doar teoretic dar le lipseşte acceptarea practică a acelei cunoaşteri. Cum o poţi dobândi? Aplicând cunoaşterea ta în situaţiile mărunte din viaţa de zi cu zi. Pentru asta n-am nevoie să ma duc pe Himalaya sau în Nepal, căci acolo, ca şi aici, credinţa mea mă defineşte şi cu ea mă identific, şi în tumultul vieţii zilnice şi prin nu ştiu ce pustietate. Sunt tot eu, şi aici şi acolo. Dar fiind cât de cât conştient la vorbele şi gândurile mele, atunci şi atitudinea mea se va schimba, iar viaţa se va derula din ce mai mult ca o joacă şi nu ca un chin.
Mulţumesc Niculina şi îmi mulţumesc mie însumi că am fost prezent iarăşi în bucurie şi lumină. Am mai urcat o treaptă şi astfel ne-am mai apropiat şi mai mult de noi înşine. Susţinându-te pe tine, ne susţinem de fapt pe noi înşine. Ca şi cum ajungi acasă, căci acest „acasă” nu e un loc palpabil, ci un loc ascuns din suflet care abia aşteaptă să fie descoperit.
În final, rescriu poezioara pe care am găsit-o la finalul cărţii care mi-a plăcut foarte mult:
„Prezenţa, numai în prezent pot să o trăiesc.
Primul pas pe care-l facem spre Dumnezeu este primul care ne îndepărtează de El.
Opreşte-te din a căuta adevărul, fii adevărat.
Opreşte-te din a căuta iubirea, iubeşte.
Opreşte-te din a căuta conştiinţa, fii conştient.
Opreşte-te din a căuta Viaţa, fii viu.
Opreşte-te din a căuta lumina, deschide ochii.
Opreşte-te din a-L căuta pe Dumnezeu, deschide-ţi inima.
Ceea ce căutăm suntem deja.”
(J.Y. Leloup)