Iadul dezvoltării personale

Da, există acest iad. Unii îl trăiesc la propriu, alţii doar la figurat. Adică unii sunt implicaţi pe bune şi chiar suferă în acest torment, alţii se prind doar când şi când în acest vârtej. Şi mai e o categorie care persiflează de pe margine, fără să facă nimic, decât să ia în râs şi batjocură teoriile spirituale sau de dezvoltare personală care fascinează ochiul şi privirea celor  fără discernământ. 

Nu doar în religie există o turmă şi un păstor. Există şi în spiritualitate. Dar aici nu îi mai spune turmă, ci un fel de mişcare, de iniţiere, de cale către evoluţie. Iar păstorul nu se mai numeşte aşa, ci maestru, guru, iluminat. Şi oamenii nu sunt duşi cu zăhărelul doar în biserica jălaniei, ci şi în mişcările spirituale combinate cu dezvoltare personală, ştiţi voi,  acolo unde e multă veselie combinată cu un fel de prostie amestecată şi cu schizofrenie, în acelaşi timp. Acolo vei observa oameni de toate culorile, şi mai deştepţi şi mai prostuţi, care vor să se agaţe de ceva ce le-ar schimba viaţa la minut. Aşa că vor aplica ei o tehnică, un focus, o anumită meditaţie şi cât ai bate din palme, boala, singurătatea, prostia şi sărăcia se vor dizolva ca prin farmec.  

Probabil nu ai încotro, decât să treci prin cât mai multe ameţeli de genul ăsta, ca să realizezi în final marea dezamăgire, observând că viaţa ta, de fapt, nu s-a schimbat nici măcar cu o centimă. Din contra chiar. E ca un boomerang care odată azvârlit tot împotriva ta se întoarce. De ce? Pentru că oamenii vor să se iniţieze în toate nimicurile, dar fără să devină mai conştienţi. Adică ei aplică, încearcă, se lasă vrăjiţi, dar după un timp, se surprind, iarăşi şi iarăşi, tot la fel de faliţi, tot la fel de bolnavi şi tot la fel de singuri. 

Pentru că marea dramă e că nu există absolut niciun fel de tehnică care să îţi bage ţie bani în buzunar fără niciun efort. Doar munca, pe bune. Nu există niciun fel de focus care să îţi aducă ţie partenerul ideal direct în braţe. Doar deschiderea ta. Şi nu există nici un fel de hocus-pocus care să îţi înlăture ţie boala. Doar conştientizarea ta interioară. Deci, pentru mine cel puţin, lucrurile au devenit foarte simple între timp. E vorba de energie. Câtă energie sunt dispus să investesc în mine însumi, în munca mea, în sănătatea mea, în realaţia mea? 

Dacă generez inerţie, primesc doar inerţie în schimb, logic. Pentru că în inerţie şi în aşteptarea marelui nimic, nu există niciun fel de transfer de energie. Deci inert fiind, nu am ce aşteptări să am de la viaţă. Ştiţi voi, locul acela unde niciodată nu se întâmplă nimic. Dar, de fapt, se întâmplă ceva chiar şi acolo. Acolo, în inerţie, există un fel de ramolire psihică, fizică, mentală, emoţională, spirituală. Oamenii de genul ăsta par mai mult morţi decât vii. Când iei contact cu ei, te simţi naşpa, ca şi cum ceva te sufocă. Ofilirea sufletului lor, li se citeşte pe chip, nu mai e nevoie de cuvinte. Şi ei transmit vibraţie foarte joasă, se plâng şi caută vinovaţii fără vină ai inerţei lor. E ca o paragină sufletească care le-a invadat fiinţa şi care pe măsura trecerii timpului, le părăgineşte şi viaţa exterioară, indirect. Sigur, e alegerea lor, căci au ales inerţia. Nu sunt dispuşi să genereze energie, ci vor doar să o primească sub forma de victimă. Dar, nu o primesc pentru că viaţa şi universul nu investesc niciodată în mamelucii de serviciu ai umanităţii.

Deci totul se reduce la energie. Unii au multă energie, dar dacă nu devin mai conştienţi,  şi-o canalizează tot către vibraţia joasă, către suferinţă, către frică, către sexualitate, către supravieţuire şi luptă. Adică investesc energie tot în nimic, astfel încât, nu sporesc decât tot în nimic. Alţii vin cu mai puţină energie aici, în acest trup. Dar şi aceasta se poate cultiva. Iarăşi e doar chestie de alegere. Dacă eu cred că am venit cu foarte puţină energie şi sufăr ca prostul că viaţa mea e un dezastru, oare ce voi face, voi rămâne în această credinţă falimentară la nesfârşit, crezând că nu am drept divin de a fi fericit şi de a mă bucura cum vreau de viaţă?

Iadul dezvoltării personale e o stare. O surprinzi atunci când, în ciuda cunoaşterii, devii tot mai bulversat, tot mai stresat şi mai angoasat. Pentru că ai acumulat doar cunoaştere teoretică care fascinează, dar nu îţi foloseşte la nimic în viaţa ta care se desfăşoară pe bune, ştiţi voi, acolo între micile şicane ale vieţii, unde sunt şi nervi, şi traume, şi frustrări, şi multe facturi de plătit. Deci acolo, în viaţa reală e testul tău care are loc pe bune, nu în sălile de cursuri spirituale care te entuziasmează pe moment, dar după ce ai ieşit pe uşă, iarăşi te surprinzi că te apucă depresia subit.

E multă frică în peisaj. Mereu doar frică peste tot, parcă trăim pe planeta fricoşilor care doresc cu toată râvna să îşi cultive frica prin toate căile posibile. Frica e căutată peste tot. Libertatea însă, o doresc foarte puţini. Pentru că nici nu o cunosc. Cum să o cunoşti când ţi-e frică de nu mai poţi de dumnezeul tău, de mântuitorul tău, de şeful tău, de colegul tău, de femeia sau de bărbatul tău, de copilul tău, de incertitudinea ta, de îndoiala ta, de posesivitatea şi gelozia ta? 

Dacă dezvoltarea personală nu te duce către libertate, ea e doar iad, adică doar un alt fel de condiţionare, una ce-i drept, mai poleită şi aparent mai frumoasă. Şi acest iad te pârjoleşte cu stres, cu încrâncenare, cu aşteptări. Există multe porţi care se vor deschise pentru evadarea din acest iad. Până la a te dezvolta personal şi spiritual, mai e multă mămăligă de mâncat şi de conştientizat. Pentru că cu toţii suntem bombardaţi prin stres, prin ameninţări, prin apocalipse. Religia generează stres şi frică. Societatea, stres şi frică. Sistemul de învăţământ, stres şi frică. Sistemul de sănătate, stres şi frică. Chiar şi căsătoria generează subtil tot stres şi frică. Pentru că soţii nu au devenit prieteni, ci un fel de inamici care se ameninţă, se urmăresc şi se condiţionează reciproc. E o luptă în toate acestea, lupta sub drapelul fricii!

Sigur, iadul poate deveni rai într-o clipă. Iarăşi e chestie de alegere. Alegerea care generează energia creaţiei, a frumosului, a asumării fiinţei tale cu tot ce înseamnă ea, trup, minte, suflet! Alegerea care îţi ridică vibraţia şi te scoate din tenebrele dezvoltării personale. Nu ai nevoie nici de tehnici şi nici de surogate care te vrăjesc şi te lasă apoi doar cu mâinile goale. Fii tu însuţi, fii puternic, fii creativ! Munceşte, deschide-te şi conştientizează!