Femeile și blocajele mentale generate

Femeile prin structura lor afectivă foarte puternică, creează, după părerea mea, cele mai puternice blocaje mentale. Şi în mintea copilului, dar şi în mintea bărbatului.

Copilul după naştere, rămâne în cea mai mare parte a timpului, doar alături de mamă. Mama formează practic caracterul copilului încă din pruncie. Tatăl vine, constată ce se mai întâmplă şi iarăşi pleacă la vânătoare. Iar practica asta e zilnică. Nu degeaba primul cuvânt pe care un copil îl rosteşte e „mama”, chiar nu ştiu dacă sunt cazuri ca un copil să rostească prima oară cuvântul „tata”. Poate sunt şi excepţii, dar ele de obicei, întăresc regula.

Aşadar copilul se află cam tot timpul în braţele mamei şi la propriu şi la figurat. Mama, se apropie de copil cu tot bagajul ei informaţional, preluat şi el de la propria ei mamă, care la rândul său l-a preluat de la bunică, şi tot aşa. Informaţia se perpetuă din generaţie în generaţie. Şi credinţele false şi limitative, la fel. Şi blocajele mentale provenite din tot felul de rezistenţe, de asemenea.

Însă dacă o mamă între timp se trezeşte şi devine conştientă de ea însăşi, atunci rupe instantaneu tot acest fir preluat de la cei de dinainte. Nu vorbesc aici de vreo karmă sau alte forme de condiţionări care doar închistează mintea. Ci vorbesc de ceva firesc care face parte din viaţa simplă cea de toate zilele, nu de vreo înaltă filozofie, căci nu suntem aici la vreo academie de spiritualitate.

Când un om ajunge şi-şi schimbă conştiinţa, ceilalţi din jur care observă schimbarea lui, vor începe şi ei să ia aminte la ei înşişi. De aici şi până la propria lor schimbare nu mai e decât un singur pas, cel al alegerii constiente. Omul are nevoie să se raporteze tot la oameni, la exemple vii, nu moarte sau demult apuse. Nu la tot felul de citate care dau bine pe facebook, dar în viaţa de zi cu zi, ele nu înseamnă absolut nimic. Ce a spus x sau y acum câteva sute sau mii de ani, e irelevant. El nu a trăit în vremurile mele, eu nu am trăit în vremurile lui. În faţa unui om viu şi autentic, nu poate sta în picioare nici o filozofie de viaţă predată în vremuri imemoriale. Când întâlneşti un om pe care simţi că-l iubeşti, totul apune şi trece pe plan secundar.

Când mama se trezeşte din „somnul” conştiinţei, în jurul ei parcă toţi se trezesc, toţi prind viaţă, totul se împrospătează. Ea are puterea de a răspândi în jur iubirea ei necenzurată şi atunci cei care se află în zonă, sunt afectaţi în bine, în funcţie şi de deschiderea lor.

Marea diferenţă, aici, se produce într-o familie. Dacă doar bărbatul se trezeşte de exemplu şi devine conştient, efectul nu mai e acelaşi, comparativ cu cel produs de către femeie. Când el îşi schimbă viaţa, înţelegând la un moment dat ce e cu el pe lumea asta, are de dus multă muncă de lămurire cu femeia sa şi cu toată familia. Şi nu prea reuşeşte, căci nimeni nu prea e dispus să îl asculte. Eventual îl vor privi ca o ciudăţenie şi cam atât. Pentru că raţiunea singură, nu reuşeşte să răzbată prea departe. Doar s-ar putea să impresioneze cumva şi ceilalţi să cadă pe gânduri, dar cam atât.

Însă femeia odată ce se schimbă, ea nu are de dus multă muncă de lămurire cu nimeni, pentru că viaţa va vorbi în locul ei, iar atitudinea din momentul schimbării, va fi mai grăitoare chiar decât zeci de mii de cuvinte. Fericită va fi acest fel de femeie şi fericiţi vor fi toţi cei din familia ei.O trăire autentică, convinge mult mai mult decât o îngrămădeală de cuvinte raţionale.

Dar acest fel de femei sunt extrem de puţine la număr. Pentru că nu sunt mature emoţional. Majoritatea se complac doar în preluarea bagajului informaţional venit pe firul genealogic. Şi merg doar pe linia asta, extrem de restrictivă şi de nocivă pentru copii, dar şi pentru bărbaţii lor. Cele care sunt aşa, practic sugrumă creativitatea copilului încă de la naştere, iar pe bărbaţii lor îi castrează spiritual, lăsându-i fără puterea din ei înşişi. Şi fură această putere, crezând astfel că copiii lor vor fi în maximă siguranţă mereu cât ele vor sta cu ochii pe ei, mereu când vor ţipa la aceştia pline de nervi, mereu când le vor interzice să pună mâna acolo sau dincolo, mereu când îi vor cocoloşi şi-i vor alinta cu tot felul de dulcegării făcându-i astfel cât mai slabi cu putinţă, mereu când le vor lua apărarea în mod gratuit, mereu când le vor povesti câte ceva prin care vor băga frica în ei de mici, mereu când îi vor trage după ele forţat pe la biserică, deşi ei nu-şi doresc asta, toate însă, făcute doar pentru „binele” copilaşului!

Iubirea dintr-o femeie, puterea ei sufletească, poate face minuni, dar în acelaşi timp poate face ravagii. Şi s-ar putea ca aceste ravagii să fie cu bătaie lungă, cam pe toată viaţa. Dar la început, o mamă nu realizează lucrul acesta, pentru că discernământul său este sufocat efectiv de către afectivitatea sa. Şi atunci când luciditatea se pierde, rămân în schimb multe emoţii care nu fac decât să fure copilaşului puterea din el. Şi apoi odată cu intrarea lui în adevărata viaţa, atunci când nu se va mai afla în braţele mamei, s-ar putea să constate că afectivitatea mamei nu i-a folosit la nimic. Şi astfel în loc ca un copil să ajungă OM, ajunge un mic sabotor, care-şi va sabota continuu propria mamă cu trecerea timpului, pentru a-l cocoloşi în continuare, dar de data aceasta nu ţinându-l în braţe, ci eventual întreţinându-l cu mulţi bani vărsaţi în buzunarul lui. Totul are un preţ, nu-i așa?

În acelaşi timp, majoritatea femeilor care-şi cocoloşesc copii, cam la fel procedează şi cu bărbaţii de lângă ele. Şi-i vor controla pe aceştia pentru fiecare pas făcut, pentru fiecare privire, pentru fiecare vorbă, pentru fiecare întârziere. Prin afectivitatea lor plină de reacţii impulsive, compulsive şi chiar isterice, manipulează şi le fură puterile din ei, atât copiilor cât şi bărbaţilor. Sigur, nu toţi copii se lasă „furaţi”, nu toţi bărbaţii se lasă manipulaţi. Acestea din urmă sunt cazuri fericite, dar din nefericire în mare inferioritate numerică.

De fapt, multor bărbaţi le place la nebunie să se comporte ca nişte copilaşi mari. Şi făcând asta, ajung în timp adevăraţi ramoliţi psihic care nu mai sunt în stare să facă un pas fără femeia de lângă ei în prajmă.Nici nu-şi dau seama de asta. Prima oară au devenit aşa când mamele i-au făcut slabi pentru viaţă, iar a doua oară, cand soţiile lor au preluat de la ei ultima fărâmă de putere rămasă. Mamele care îi slăbănogesc psihic şi mental pe copiii lor, condiţionându-i negativ, nu prea se mai pot numi mame, ci eventual vampiri energetici care se hrănesc cu energia furată de la proprii copii şi de la proprii bărbaţi. E valabilă şi viceversa, şi bărbaţii pot fi mari manipulatori energetici, mai ales când realizează ce putere deţin înlăuntru. Şi astfel adeseori, în loc să şi-o canalizeze în mod constructiv, aleg tirania şi dominarea spirituală, pentru că au sporit mult în cunoaşterea mentală, dar nu şi în afectivitatea sufletească.

Dacă femeia nu-și susține bărbatul în demersul său și nu-i va fi alături trup și suflet, va crea și în el nemulțumiri, frustrări, dezamăgiri. Blocajele mentale transmise de către unele femei sunt cele de genul ”nu ești bun de nimc” sau ”nu ai făcut absolut totul”. Iar la altele, se manifestă permanent printr-o gelozie crâncenă care nu-i permite bărbatului nici măcar să privească în stânga sau în dreapta. Asta e doar prostie şi răutate gratuită, căci iubire cu forţa nu se poate..Oare pentru asta există căsniciile, ca să ne manipulăm reciproc şi să ne legăm cu cătușe şi lanţuri unii de altii? Oare căsniciile sunt închisori cu acte în regulă?

Nu suntem aici să schimbăm lumea, care de fapt nu vrea să fie schimbată. Nu suntem aici nici pentru a trezi conştiinţele care vor să doarmă în continuare. Suntem aici, doar să schimbăm propria realitate în care trăim, prin schimbarea noastră şi a atitudinii pe care o manifestăm în faţa vieţii.

Asta nu înseamnă că nu sunt şi cazuri, care nu se regăsesc în ce am descris eu aici. Pentru că sunt într-adevăr şi femei care-şi cunosc foarte bine rostul de mame sau de soţii, care doar prin mentalitatea şi atitudinea lor te lasă mut prin felul în care ştiu să-şi dozeze afectivitatea din ele, fără a se folosi de ea într-un scop egoist.

La fel sunt şi bărbaţi minunaţi care nu şi-au predat puterea, nu s-au lăsat castraţi spiritual şi nici nu s-au transformat în nişte tirani despotici. Acestora li se cuvine o reverenţă. Sunt flori rare dar nu pe cale de dispariţie. Pe unul ca acesta îl simţi de la distanţă cum vine, nu pe un cal alb cu pletele-n vânt, ci pe propriile picioare şi cu propria demnitate de om. Un gentleman se va purta ca un domn, doar cu o doamnă, iar o adevărată doamnă se va purta ca o doamnă, doar cu un adevărat ”boier” care va şti să o preţuiască și să o pună în valoare, nu doar să o domine sau să se folosească de ea.

Şi iarăşi, să nu-i uităm pe cei micuţi, pe adevăraţii maeştri din casele noastre, să nu le creăm și lor blocaje mentale cu care am fost și noi poate blocați la rândul nostru, să nu le furăm identitatea și puterea din ei, crezând că așa le va fi mai bine. Ei, micuții creatori magnifici, care vin fără să se cenzureze şi fără gânduri ascunse în întâmpinarea noastră, care ne iubesc aşa cum suntem şi care ne frâng egoismul doar prin felul lor de a fi, doar prin îmbrăţişarea lor îngerească care nu minte niciodată...