Conectarea la spiritul toamnei

Spiritul toamnei bate la uşă şi pentru că un nou sezon calendaristic e pe cale să se împlinească, e necesar ca și spiritul nostru uman să se acordeze pe aceeaşi frecvenţă cu natura.
Aşadar spiritul verii s-a dus, iar odată cu el s-a dus orice urmă de nostalgie, melancolie şi amintire a unei perioade deja încheiate. Fă această trecere de la spiritul verii la cel al toamnei fără nici cea mai mică urmă de regret. Nu rămâne cu gândurile în trecut, undeva departe pe ţărmuri însorite. Nu tânji nici după soare, nici după mare, nici după munte, nici după „ce-a fost odată ca niciodată”. Nu te cantona în „ce-ar fi fost dacă”, ci menţine-te în „aici şi acum”. Nu te bloca în amintiri nostalgice moarte şi îngropate, ci rămâi pe vibraţia zilei de azi în concordanţă cu minunata energie pe care o generează spiritul toamnei.

O nouă perioadă în viaţa ta începe şi spiritul tău porneşte şi el să se hrănească cu această energie binecuvântată. Sufletul, mintea şi trupul îţi sunt acum perfect sănătoase, perfect în armonie cu spiritul toamnei. Eşti ca un prunc care abia ce a făcut ochi, începe să se minuneze de propria sa viaţă. Nu ai trecut, nu ai nici viitor. Simţi şi cugeţi doar în momentul prezent. Îţi trăieşti viaţa doar în nesfârşitul prezent continuu. Zâmbeşte şi bucură-te de clipa prezentă!

Sufletul tău, mereu dornic de noi şi noi începuturi, renaşte odată cu schimbarea aerului şi în acelaşi timp cu schimbarea naturii. Sufletul tău e puternic, statornic şi fidel ţie însuţi. Lui îi plac tare mult schimbările şi provocările pe care le aduc aceste schimbări. El le îmbrăţişează cu toată puterea pentru că ştie că fiecare schimbare aduce de fapt cu ea, o nouă schimbare în conştiinţă. Un nou început genereză mereu multă bucurie pentru că el sparge tipare învechite şi stătute. Ceea ce nu suportă sufletul tânăr sau mai bătrân, este stagnarea şi blocarea în preconcepţii, în credinţe limitative şi tot felul de idolatrii.

Sufletul mereu entuziast şi plin de viaţă care-şi menţine puterea în el, nu are nimic ce venera din afara lui însuşi. El se bucură de tot şi toate însă nu se identifică cu nimeni şi cu nimic, căci ştie că este una cu Tatăl, izvorul tuturor sufletelor, de unde a plecat şi unde înapoi se va întoarce. El ştie că acest Tată nu e un substantiv nemişcat sau un dumnezeu pasiv şi plin de toane, ci e chiar verbul „a fi” pururea aflat în mişcare. Totul în jurul tău dă mărturie despre acest adevăr, totul e permanent în mişcare şi veşnic în schimbare.

Spiritul toamnei aduce cu el multă putere, sănătate, forţă, fericire. Roada pământului ia naştere prin trudă, iar sufletul tău exultă. Natura îşi schimbă culorile, iar sufletele îşi schimbă la rândul lor vibraţiile. Mecanismele creierului tău sunt şi ele acum pe un nou flux mai înalt, pentru că toamna e ca o explozie de energie care te îndeamnă la multă mişcare fizică. Roada se vrea culeasă, iar aceasta nu se poate face decât prin multă mişcare. Dar nu este un efort zadarnic, ci unul care aduce multă bucurie şi împlinire celui care munceşte cu mâinile. La fel este şi pentru cei care muncesc mai mult cu creierul. Toţi copii pornesc la un nou drum, toţi învăţătorii pornesc şi ei la îndrumarea acestora. Frica nu are ce căuta în acest demers. Dacă sistemul e unul bolnăvicios şi manipulator, nu lăsaţi ca sistemul să genereze în voi frică şi constrângere, ci mergeţi doar pe fluxul creativ al bucuriei şi al auto-depăşirii. Învăţaţi cu tragere de inimă şi nu din frică şi ameninţare. Dacă vacanţa tocmai e pe cale să se termine, o altfel de vacanţă e pe cale să înceapă: una constructivă!

Conectează-te uşor dar sigur la spiritul mirific al toamnei. Nu poţi trăi defazat de natură, pentru că trăieşti în ea şi odată cu ea. Ea se schimbă şi tu te schimbi. Roadele toamnei sunt minunate şi copleşitoare. Lasă şi bucuria din tine să te copleşească. Lasă spiritul ei să te călăuzească. Rămâi în starea ta pură, virgină şi inocentă, astfel încât copilul tău interior să nu sufere de pe urma necazurilor închipuite, indiferent de ce întâmplări au loc în realitatea ta. Rămâi în picioare chiar dacă totul s-ar dărâma în jurul tău. Ţine puterea în tine şi lasă orice „greutate” care apare, să te ghideze spre o nouă cunoaştere, spre un nou salt. Stai cât mai mult în natură şi fii pe cât poţi, conştient de ea, conştient de tine, conştient de spiritul toamnei...

Personal, sunt dependent de natură, îmi place să hoinăresc în mijlocul ei, să simt soarele deasupra capului vara în mijlocul zilei şi adierea vântului răcoros odată cu apusul soarelui. Îmi plac dimineţile la prima oră a răsăritului şi roua ierbii simţind-o cum se lipeşte de picioare. Îmi place să fiu uneori şi în mijlocul mulţimilor care se adună în week-end-uri printre dealuri şi văi, refugiindu-se din tumultul oraşului la umbra pădurilor, unde balcanismul grătarelor încinse este la el acasă. Şi acest zgomot are farmecul lui dacă ştii să priveşti dincolo de aparenţe. Cum farmec are şi singurătatea în natură. Dar nu poate fi mereu doar singurătate, căci până la urmă, dincolo de nevoia de linişte, rămânem fiinţe sociale care s-au născut printre oameni, pentru a trăi între oameni.

Încheierea acestui sezon solar, îmi aducea de fiecare dată pe cap, sabotoarea mea numărul unu, şi anume, nostalgia. Fiind eminamente o fiinţă solară, visătoare şi contemplativă, nici nu a fost prea greu ca nostalgia să mi se cuibărească în suflet odată cu scurgerea verii. Acum văd că vorbesc la trecut. Aşa suntem noi oamenii, în general povestim lucruri care ne-ar pune în umbră doar la trecut, ni s-ar părea prea umilitor să spunem despre noi înşine că avem anumite slăbiciuni chiar în prezent. Dar eu am o mulţime de slăbiciuni în prezent, iar nostalgia încă mai e una din ele. Însă tot răul spre bine. Simt că oricât dor mi s-ar mai face de soare, acum e mult mai bine ca în trecut. Înainte era organică şi viscerală nostalgia în mine. Acum, ea rămâne, dar nu mai are puterea distructivă de odinioară. Sufletul a mai crescut, inima s-a mai călit, mintea s-a mai întărit. Pe scurt, am devenit puţin mai conştient.

M-am gandit adeseori de unde provine nostalgia şi ce o generează. Nu am găsit un alt răspuns mai plauzibil, decât ca fiind tot frica sursa ei. Şi ce legătură ar putea fi între frică şi nostalgie? Faptul că simţi că pierzi ceva, deşi acel ceva nu îţi aparţine. Nici anotimpurile nu îţi aparţin, nici soarele, nici natura, nici locurile şi nici oamenii. Toate acestea sunt daruri ale vieţii de care să te bucuri pentru o vreme trăită pe pământ. Şi nu te poţi bucura de ele decât numai şi numai în prezent.

Aşadar, rămâi în aici şi acum, ca nici o stare alterată să nu îţi fure energia! Râmîi în prezent şi cu mintea, şi cu sufletul, şi cu trupul!

O toamnă frumoasă şi binecuvântată tuturor!