Scopul vieţii şi destinul omului

De ce ar trebui să existe un scop al vieţii? De ce ar fi nevoie să existe un destin al omului? De ce neapărat un plan măreţ?
Oamenii vor cu ardoare să înţeleagă pentru ce au venit aici, care e scopul, care e misiunea, care e menirea lor. Ei îşi doresc neapărat să existe un motiv bine întemeiat pentru toate acestea. Îşi doresc să se identifice cu o imagine a unui sacrificiu. Ei vor să creadă că au venit pe aici ca să se sacrifice pentru un nobil ideal, să salveze lumea, să se împace cu karma lor din alte vieţi, să aparţină neapărat unei religii a cărui mântuitor cu siguranţă îi va mântui dacă vor crede în el, să evolueze şi să propăşească, să lase moşteniri celor de după ei, să adune în materie sau în spirit, să ajungă cu toate forţele la „iubirea necondiţionată”, să regleze conturi cu anumite persoane cărora poate în alte vieţi le-au rămas datori, să schimbe lumea, să salveze umanitatea...

Acestea sunt unele dintre măreţele planuri ale omului, care consideră că a venit pentru un anumit rol. Dacă asta te face să te simţi bine şi îţi aduce bucurie în suflet, atunci mergi tot înainte fără să pleci urechea la vorbele celor care ar încerca să te oprească din drumul tău. Dar un scop în adevăratul sens al cuvântului, nu există. Un destin care se vrea împlinit, nici acesta nu există. Căci scopul în sine, eşti tocmai tu. Destinul tău se află ascuns în fiecare alegere pe care o faci acum. Un plan măreţ? Da, sigur, sunt o multitudine de măreţe planuri de împlinit care te aşteaptă. De exemplu, a privi o floare şi de a-i contempla frumuseţea, cu siguranţă este un plan măreţ. A te plimba prin natură, prin parcuri, prin păduri sau pe malul apelor, iarăşi este un plan măreţ. A te bucura de soare, vânt, ploaie sau ninsoare, cu adevărat este un plan măreţ. A face lucruri multe sau a nu face nimic, iarăşi este un plan măreţ. A te trezi foarte devreme sau a dormi toată ziua, iarăşi este un plan măreţ. A sta liniştit în tăcere sau a te ciondăni cu orice om întâlnit pe cale, iarăşi este un plan măreţ. Cine ar putea judeca toate acestea ca fiind bune sau rele şi cine ar putea îndemna pe un altul, spunându-i că e mai bine pentru el să facă una în loc de cealaltă?

Lucrurile sunt prea simple ca ele să poată fi acceptate de către complicata minte a omului. Ea nu poate accepta ideea că omul a venit pe pământ pentru simplu fapt de a fi. Simpla ta prezenţă aici, aduce o contribuţie în sine. Şi dacă vrei neapărat un scop, experimentează-l pe acesta: bucură-te de viaţă şi fă doar ceea ce simţi că vrei să faci! Poate că vrei să faci multe, dar situaţia, mediul, lipsurile, bolile celor apropiaţi din jur, nu te lasă să îţi trăieşti viaţa aşa cum ai vrea. Dacă te simţi prins ca într-o cursă care nu îţi aparţine, nu îţi pot spune decât că tu singur ai ales să intri în ea. Şi astfel ţi-ai format o linie de destin temporară. Căci fiecare alegere e un act de creaţie care te pune pentru un timp sau pentru toată viaţa, pe linia de destin pe care tu singur o alegi. Şi atunci, mai există vreun motiv de plâns că tu singur ţi-ai ales propriul tău destin care ori te înlănţuie, ori te eliberează?

Religia ta e unica adevărată, foarte corect. Pentru că tu crezi în ea. Ea îţi promite lucruri frumoase care ţi se vor întâmpla după ce vei trece prin această vale a plângerii. Să aşteptăm atunci, a doua venire, sau a treia, sau a n-a, cine ştie măcar vreun profet să fi avut dreptate, măcar o revelaţie să fie de la dumnezeu. Viziuni apocaliptice despre cum va fi într-un viitor, mai ales dacă umanitatea nu se va schimba, altfel e vai şi amar de toată această lume! Dar oare ce ne facem cu acest moment al prezentului? A profeţit careva ce e de făcut chiar în clipa de faţă? A profeţit careva până acum că adevăratul scop al vieţii este numai şi numai trăirea în prezent? Sigur, am profeţit eu în momentul de faţă că simt nevoia să scriu, şi iaca profeţia mea s-a îndeplinit! Ce uşurare!

Şi karma ta e adevărată, nimic de spus. Dar doar atâta timp cât crezi în ea. Asta iarăşi te provoacă să ajungi la perfecţiune. Şi astfel vii aici crezând că ai de reglat nişte conturi vechi, dar după ce le reglezi, apar altele la interval şi iarăşi o nouă karmă se naşte. Se va încheia oare acest ciclu vreodată? Poate doar atunci când omul va depăşi masochismul din el şi micimea sa sufletească care-l tot amăgeşte că nu are nici o valoare în trup fiind. Religia te numeşte „rob, păcătos şi nevrednic” şi are dreptate, atâta timp cât tu crezi în ea. Karma nu se lasă nici ea mai prejos şi îţi reaminteşte că trecutul din urmă e mai viu decât însuşi prezentul. Are dreptate, dar numai dacă crezi în ea!

Dar dacă nu credem nici în una, nici în alta, atunci ce mai rămâne? Păi ce să mai rămână decât simpla stare de „a fi”? De ce ar fi nevoie de mai mult de atât? Dar sigur, din această stare de "a fi", pot face orice alegere doresc, tocmai aici e cheia scopului vieţii, tocmai aici se împlineşte destinul meu, prin puterea alegerilor pe care le fac. Oricine face alegeri, chiar acum tu însuţi ai făcut simpla alegere de a citi aceste rânduri. O fi bine sau rău, cine ar putea judeca? Dar fiecare alegere te împlineşte într-un fel sau altul. Şi fiecare refuz te pune pe o nouă linie de destin. Şi iarăşi întreb, cine ar putea judeca o alegere sau un refuz ca fiind bun sau rău?

Ai ales să te cobori în acest plan al dualităţii şi e minunat pentru că ai avut curajul de a o face. Ai ales şi mediul în care ai venit, nu pentru a fi prins într-o cursă, ci pentru că acela e mediul tău cel mai propice pentru a face alegeri. Dacă îţi folosesc unele mai mult şi altele mai puţin, numai tu ştii. Doar bucură-te pentru fiecare clipă a momentului prezent, căci ce ai putea face aici mai mult decât a trăi viaţa la propriu, nu la figurat?