Care e roada spiritualităţii tale?

În tot ceea ce facem există un efect care se reflectă în viaţa noastră. Acest efect vorbeşte despre noi cu mult mai mult şi mai bine decât o facem chiar noi înşine. Căci omul de obicei încearcă din răsputeri să se prezinte pe el însuşi într-o anumită lumină şi imagine ca să ia faţa şi ochii celor cu care interacţionează. Nimeni nu prea e dispus să spună despre el ceva ce i-ar leza cumva această imagine. De la cel mai mic până la cel mai mare, de la cel mai tânăr până la cel mai bătrân, egocentrismul dă mai mult sau mai puţin pe afară. Dacă un bărbat nu are destule arme cu care să cucerească o femeie, se va folosi el cumva de vreo calitate a sa pe care o va manipula în folosul său. Dacă o femeie nu e destul de atrăgătoare pentru un bărbat, va apela ea cumva la frumuseţea sa fizică sau sufletească şi-l va atrage până la urmă pe el în realitatea ei. De ce nu, la urma urmei? Dacă tot am ajuns pentru un timp în această dimensiune, de ce să nu ne folosim de toate calităţile noastre şi de ce să nu le afişăm dacă tot credem că suntem cineva?

Poate că dacă nu am fi atât de egocentrişti adeseori, nu am reuşi să facem atâtea lucruri pe faţa pământului. Mă aflu aici şi acum în acest 3D care include sufletul, spiritul şi ego-ul. Toate acestea mi-au fost dăruite în folosul, nu în defavoarea mea. Fără personalitate, nu poţi trăi aici într-un mod demn. Căci demnitatea e însăşi ego-ul. La unii se duce spre o extremă, la alţii spre cealaltă, iar la unii rămâne undeva la mijloc. Unii vor neapărat să se depersonalizeze pe sine ca şi cum li s-ar părea că acest trup mai mult îi încurcă decât îi ajută. Şi încep ei să ducă o luptă acerbă împotriva lor înşişi. Se luptă împotriva dorinţelor carnale, împotriva propriului trup, propriului ego. La ce folos toată această luptă împotriva ta însuţi?

La ce folos o spiritualitate care nu duce la nimic dincolo de aparenţe? Care e reflecţia acestei spiritualităţi în viaţa de zi cu zi? Sau ar putea exista un fel de spiritualitate de dragul spiritualităţii? Ar fi un non-sens, nu-i aşa?
Spiritualitatea fascinează şi adeseori chiar amăgeşte unele minţi mai credule sau unele suflete mai molatice. Ea fascinează prin libertatea că orice este permis, că orice este la îndemână, orice este numai bun de experimentat. Şi aşa şi este, avem dreptul să experimentăm orice atâta timp cât credem în acest drept cu toată fiinţa noastră şi atâta timp cât nimeni nu ar avea de suferit în urma noastră. De aceea avem nevoie şi de puţin curaj, şi de puţină ambiţie, şi de puţin discernământ, şi de puţină nevoie de auto-depăşire. Toate acestea sunt incluse în acest ego şi în această personalitate care conferă demnitate fiinţei noastre. Aşadar, nu mă voi lupta contra naturii mele, ci voi rămâne mereu centrat pe ceea ce sunt, nu în frânturi ci ca întreg.

Căci acest întreg nu înseamnă doar personalitate, ci şi suflet şi spirit şi minte. Toate acestea se completează una pe alta şi formează întregul fiinţei umane. Iar această fiinţă, nu este doar ego, nu este doar suflet, nu este doar spirit, nu este doar minte. Toate acestea echilibrează balanţa atunci când una din aceste părţi devine prea grea şi trage această balanţă prea mult în jos de o singură parte. De aceea noi simţim că suntem împliniţi atunci când acestea lucrează împreună toate la un loc, nu una împotriva celeilalte. A te lupta contra naturii tale, e doar o aberaţie în care mulţi încă cred chiar şi acum. De asta ai ales să vii oare în acest trup, doar ca să te lupţi contra lui?

Spiritualitatea până la urmă nu înseamnă nimic altceva decât firescul vieţii. Dacă roada ei însă e sărăcia şi umblatul cu cortul din loc în loc, oare despre ce fel de spiritualitate aberantă vorbim? Dacă roada ei este boala, nefericirea, frustrarea, disperarea şi depresia, iarăşi mă întreb, despre ce fel de spiritualitate vorbim? Dacă sunt doar tehnici şi multă cunoaştere teoretică, cum te ajută toate acestea în cotidianul zilnic, nu în imaginaţia ta? Căci în imaginaţia ta, tu poţi să te consideri oricine doreşti fără limite. Dar viaţa cu adevărat se desfăşoară aici, printre oameni, suflete şi trupuri. Îţi poţi imagina orice, dar până nu mişti un deget în adevăratul sens al cuvântului, toate acestea rămân pur imaginative, nimic mai mult.

E adevărat că absolut orice creaţie, apare mai întâi filtrată prin imaginaţie, deci ea este cu desăvârşire bună. Dar de acolo, dacă această creaţie nu se materializează în acest 3D, ea nu are absolut nici o valoare în sine. Căci tot ceea ce suntem ne îndeamnă să ne exprimăm într-un fel sau altul. Adică să ne împărtăşim şi să ne bucurăm sufletele prin aceste mici-mari creaţii şi inspiraţii. Şi unde am putea-o face, decât altundeva în afară de acest social în care trăim cu toţii? De aceea, roada spiritualităţii tale se reflectă cu adevărat chiar în social.

Spiritualitatea nu e doar o senzaţie de moment, ca şi cum ne simţim bine dacă facem o mică meditaţie şi ne liniştim puţin mintea şi simţurile. Dar meditaţia nu poate fi un scop în sine. Rugăciunea nu poate fi un scop în sine. Tehnicile de deschidere a subconştientului iarăşi nu pot fi un scop în sine. Către ce duc toate acestea? Îţi aduc ele vreo împlinire în viaţa palpabilă, dincolo de euforia momentului? Sau azi faci un curs, mâine alt curs, poimâine un nou alt curs, şi tot aşa până când? Căci şi aici e o roată care se învârte şi nu se mai opreşte, dar care nu te duce la nimic, atâta timp cât nu îţi evaluezi cu adevărat disciplina ta spirituală.

Spiritualitatea îţi aduce roadă atunci când ea te susţine în munca ta. Când ea te susţine în sănătatea ta mentală şi fizică. Când ea te susţine în relaţia ta. Altfel, dacă pe aceste trei planuri ea nu te susţine, ea rămâne doar o spiritualitate de faţadă, frumoasă pe afară dar goală de orice conţinut!