Dincolo de întrebări şi răspunsuri

De ce am ales viaţa pe pământ?
Deoarece, chiar şi simplu fapt de a trăi aici este un miracol în sine. Aceasta este minunea minunilor, că te afli în trup pentru a materializa cu ajutorul acestuia, ceea ce spiritul din spatele trupului te tot îndeamnă să materializezi. Oportunităţi nenumărate, alegeri fără limită, porţi şi căi infinite. Unde duc toate acestea? Doar către tine însuţi. Ce cale alegi de a ajunge la tine, aceasta e doar alegerea ta. Unele sunt lungi şi ocolitoare şi ai senzaţia că mergând pe ele, mai mult te depărtezi decât te apropii. Dacă alegi să fii în misiune, du-ţi misiunea până la capăt. Dacă alegi să fii în vacanţă, bucură-te de ea fără rezerve. A fi într-o misiune sau într-o continuă luptă, într-o căutare sau într-o permanentă observare, într-o continuă vacanţă sau într-o tabără temporară pe planeta pământ, e de fapt, acelaşi lucru. Doar unghiul de a privi viaţa diferă, doar atitudinea ta în faţa vieţii e tot ceea ce contează.

De ce am ales să trăiesc printre oameni?
Pentru că e minunat să trăieşti printre oameni, indiferent de felul lor de a fi, atât de diferit de felul meu de a fi. Pentru că cu toţii avem nevoie de comunicare, e una din nenumăratele lecţii de învăţat pe pământ. Şi fiecare om e o adevărată provocare pentru cel de lângă el. Uneori plini de toane, plini de capricii, plini de tabieturi, oamenii aşa cum sunt ei, oscilează mereu între postura de învăţător şi de elev, de iniţiat şi de profan, de cel care predă sau învaţă lecţii. Nimeni nu e doar iniţiat, nimeni nu e doar profan. De aceea avem nevoie unii de alţii, pentru că doar de la om la om se înfiripă iubirea. Doar de la om se poate împărtăşi bucuria creaţiei. Întreaga divinitate lucrează prin oameni către oameni, căci fiecare om e individualitate unică şi totul aici e pur personal. Fiecare răspunde într-un fel aparte celui cu care interacţionează. Fiecare îşi expune trăirea în modul său unic. Fiecare om este co-creator împreună cu universul şi fiecare om îşi aduce, mai mult sau mai puţin, aportul său la evoluţia spirituală dintre această dimensiune 3D şi celelalte. E nevoie de noi şi în acest plan, ca şi în cele superioare, în acelaşi timp.

De ce am ales spiritualitatea?
Pentru că ea mă face liber. Aşadar, voi căuta adevărul care mă va face liber. Liber de ce? De prejudecăţi, de preconcepţii, de ataşamente, de dogme, de porunci, de închistări, de blocaje, de egoism, de frică, de judecată. Dar această căutare este doar un pretext. Pretextul de a merge pe o cale care duce către sinele meu. Ce paradox, nu-i aşa? Să te cauţi pe tine însuţi şi niciodată să te găseşti. Şi nu te găseşti, pentru că eşti permanent în schimbare, astfel încât, imediat ce ai senzaţia că ai făcut o gaură în cer, o alta apare la interval care te îndeamnă şi mai puternic să treci prin ea. Şi astfel, treci prin aceste găuri de conştiinţă şi năpârleşti mereu de omul cel vechi pentru ca iar să renască omul cel nou. Căci spiritualitatea e ceea ce se numeşte o renaştere perpetuă, o reînnoire constantă a fiinţei tale interioare.

De ce am ales cunoaşterea?
Deoarece cunoşterea înseamnă putere, dincolo de cuvinte, de teorii, de filozofii. Fără cunoaştere nu ai repere, nu ai susţinere, nu ai fermitate, nu ai discernământ. Iar când nu ai discernământ eşti doar frunză clătinată în vânt. Cunoaşterea adevărată te îndeamnă să o pui la lucru, să o testezi, să o experimentezi, ca astfel să îi descoperi valoarea sau falsitatea. Şi cum poţi descoperi asta, dacă nu aici, printre micile ironii ale vieţii? Cunoaşterea generează experienţa practică, care pune o pecete pe această cunoaştere teoretică. Astfel încât, dosarul e clasat în urma experienţei care defineşte această teorie ca fiind un adevăr sau un smplu “fake”. Dar până şi acest adevăr e doar unul subiectiv, căci ceea ce mi se potriveşte mie, nu e neapărat să ţi se potrivească şi ţie, sau invers.

De ce am ales arta?
Pentru că arta e generatoare de frumos, de lumină, de inspiraţie, de divinitate. Arta îţi trezeşte o parte a sufletului tău care se vrea hrănită prin vibraţia care vine din muzică, de exemplu. Muzica nu e doar o înşiruire de sunete, ci ea crează o armonie, care la rândul ei transmite această vibraţie. Arta nu e un moft, nu e ceva opţional de care te-ai putea debarasa în această viaţă, spunând că poţi trăi şi fără ea. Poate că poţi trăi şi fără ea, dar pierzi mult din farmecul vieţii. Iar fără acest farmec, ce mai rămâne din această viaţă?

De ce am ales scrisul?
Pentru că scrisul e mărturisirea sufletului meu. Spiritul dictează, iar sufletul ca un fidel scrib neobosit, scrie, mărturiseşte şi împărtăşeşte. Prin scris, sufletul meu învaţă curajul de a se exprima fără cenzură. Învaţă logica exprimării coerente, clare şi limpezi, pentru orice fel de minte care va avea curiozitatea să mă citească. Învaţă libertatea de exprimare prin unicitatea sa. Învaţă să îşi acceseze originalitatea şi să o transpună în cuvinte. Învaţă să îşi facă cunoscut, necunoscutul din el care se vrea relevat. Prin scris, sufletul ajunge la porţile celor care îi vor da voie să treacă sau nu, mai departe de mintea lor, dincolo de întrebări şi răspunsuri...