Dreptul divin e doar alegerea ta

Oamenilor le place încă foarte mult să se limiteze. Cum nu merge ceva bine în viaţa lor, imediat încep să se agaţe de concepte precum că ori au o cruce prea grea de dus, ori au o karmă prea încărcată care îi urmăreşte, ori nu au drept divin să facă una sau să aibă alta. De unde ştii tu până la urmă, că ai avea sau nu acest drept divin? Ţi-a şoptit asta cumva, vreun mare „maestru” pe la vreun curs plătit?

Pentru mine însumi, dreptul divin este unul singur: „eu sunt”! Aşa că, e doar alegerea mea. Dacă vreau să rămân în frică sau în bucurie, e doar alegerea mea. Dacă vreau să fiu nefericit sau fericit, e doar alegerea mea. Dacă vreau să fiu bolnav sau sănătos, e doar alegerea mea. Dacă vreau sărăcie sau abundenţă, e doar alegerea mea. Şi dacă vreau să fiu singur sau într-o relaţie, iarăşi e doar alegerea mea. Dar când spun că pentru toate acestea este doar alegerea mea, asta nu înseamnă egoismul şi trufia de a mă considera buricul pământului, astfel încât să dau la o parte absolut tot ceea ce înseamnă sfaturi, învăţături, susţinere sau ajutor care vin prin ceilalţi oameni ce intră în realitatea mea pe o perioadă mai lungă sau mai scurtă de timp.

Căci atunci când fac o alegere, tot universul şi întreaga divinitate lucrează cot la cot cu mine însumi. Dar asta se întâmplă doar dacă alegerea îmi aparţine. Pentru a avea drept divin către ceva anume, e nevoie ca fiinţa ta să iasă din letargia spirituală în care adeseori se complace, pentru că pur şi simplu nu vrea să depună un mic efort de a se urni din loc. Pentru a te urni e nevoie de puţină energie, altfel rămâi doar gură-cască, ca şi cum ai deţine o maşină foarte puternică, dar în care ţi-e prea frică să te urci, aşa că te complaci în inerţie doar privind-o. Ştii unde te-ar putea duce şi câte ai putea face conducând-o, dar preferi doar să îţi imaginezi viaţa, în loc de a o trăi chiar la propriu.

Dreptul divin e chiar în tine însuţi. Unele ţi s-au dat pe pământ fără nici un efort din partea ta. Pur şi simplu te-ai născut într-un mediu mai mult sau mai puţin propice din punct de vedere material sau spiritual. Astfel încât, dacă vei privi în jur, vei vedea o mare diversitate de oameni şi de universuri paralele care se petrec în acelaşi timp pe lângă universul tău. Unii au sănătate dar nu au bani şi sunt ferm convinşi că nu au dreptul divin de a avea bani. Alţii au bani dar sunt într-o ramolire fizică, psihică şi spirituală de nedescris. Şi unii dintre aceştia cred că nu au drept divin la sănătate. Alţii sunt veşnic singuri pentru că bărbatul din ei nu mai crede în nici o femeie, iar multe femei sunt veşnic singure, triste şi abătute, pentru că nici ele nu vor să se mai lege la cap cu vreun bărbat. Şi unii şi alţii cred la un moment dat, după una sau mai multe dezamăgiri, că nu au drept divin de a fi fericiţi într-o relaţie. Şi uite aşa, oamenii se duc pe la mari „maeştri” sau pe la mari „terapeuţi”,doar ca să se mai convingă încă odată că nu au drept divin la fericire în viaţa asta. Şi uite aşa, ne punem singuri piedici şi credem mai mult în ce ne spun ceilalţi, decât să credem cu adevărat în noi înşine.

Dar dacă nu ai drept divin la fericire, oare ai cumva drept divin la nefericire? Dacă nu ai drept divin la sănătate, cum oare ţi-ai câştigat dreptul divin la depresie şi boală? Dacă nu ai drept divin la abundenţă, cum ţi l-ai câştigat pe cel la sărăcie? Şi dacă nu ai drept divin de a trăi cu cineva, oare chiar ţi-ai revendicat dreptul de a fi mereu singur, frustrat şi nemulţumit? Pentru primele ţi se cer mici-mari eforturi, în schimb pentru celelalte nu ţi se cere absolut nici un efort şi nici un dram de energie consumată. Cel care se află în mişcare şi e alert, dăruie energie şi primeşte energie ca şi cum nu ar obosi niciodată. El se dăruie şi creşte spiritual în acelaşi timp. Cel care e cantonat în pasivitate şi resemnare, nu dăruie nimic, ci doar aşteaptă să vină cineva şi să i se aprindă o luminiţă pe străduţa lui. Unora le tremură sufletul în ei pentru că le e frică prea mult de viaţă. Dar e şi asta o alegere, alegerea de a nu îţi recunoaşte dreptul divin de a te bucura de fiecare clipă petrecută aici.

Unele lucruri le avem de-a gata primite în viaţa asta, altele se vor pur şi simplu căutate şi descoperite. Dar pentru asta e necesar să accesezi fiinţa ta şi să ai încredere că ai drept divin la orice pe acest pământ. Căci acea lipsă din viaţa ta, nu îţi arată că nu ai avea drept divin asupra ei, ci acea lipsă se vrea de fapt împlinită, aici în această viaţă. Nu e vorba că nu ai avea acel drept divin, ci e vorba de o provocare pe care o accepţi sau nu în a-ţi depăşi condiţia. Altfel vei trăi toată viaţa în conflict cu tine însuţi, cu aproapele şi cu divinitatea, crezând că dreptul tău divin e mai puţin valoros în comparaţie cu al altora. Şi dacă vei crede că nu ai drept divin să faci una sau să ai cealaltă, îţi voi spune doar că aşa este şi că mare dreptate ai. E convingerea ta şi tu te identifici cu ea. E credinţa ta care te limitează, dar care totuşi îţi convine pentru că îţi place să te sabotezi singur, ca o justificare de a nu face nimic.

Oare cât de mare să fie doza de nesimţire a unora care încearcă să îi convingă pe alţii că nu ar avea vreun drept divin anume, în această viaţă? Şi cât de mare ar fi doza de credulitate, prostie şi ignoranţă a celor care îi cred pe unii ca aceştia? Dar omul nu poate primi şi auzi decât ceea ce este în stare să audă. Dacă el vrea nefericire, nu vrea să i se amintească de fericire. Dacă el vrea sărăcie, nu vrea să ştie de împlinire materială. Dacă el se consideră vinovat şi „păcătos”, nu vrea să audă despre libertatea spirituală. Dacă e ferm convins că e bolnav, singur şi depresiv, nu va suporta să audă vorbindu-i-se despre sănătate şi bucurie. Din contra, le va judeca pe acestea, pentru că în sinea lui se simte vinovat că nu are curajul să îşi acceseze adevărata divinitate şi strălucire din el. Dar credinţa ta liberă sau limitativă, este cea care vorbeşte de la sine în locul tău. Priveşte la viaţa ta, observă şi viaţa altora şi astfel vei înţelege mai bine ceea ce vreau să spun.

Dreptul divin eşti chiar tu. Iar tu nu ai venit aici cu lipsuri în fiinţa ta, ci ai venit ca entitate de lumină ascunsă în spatele unui trup. Şi toţi suntem aşa, până la unul. Majoritatea au uitat, alţii acum au început să îşi reamintească. Dar niciodată nu e prea târziu să afli cu adevărat cine eşti. Însă de acest adevăr nu te pot convinge nici eu, nici nimeni altcineva. Căci tu şi numai tu deţii adevărul făpturii tale, aşadar accesează acest adevăr, este chiar datoria ta să o faci!