sâmbătă, 4 iulie 2015

Alegerea de a rămâne printre oameni


Am observat cu surprindere că la momentul actual, mulţi ar vrea să plece de aici. Unii ţi-o spun în faţă, alţii la modul indirect. Ceva nu le mai convine, ceva nu mai suportă, nimic nu îi mai bucură, nimic nu îi mai susţine. Oare chiar aşa o fi, să nu mai existe chiar nimic care să îţi însenineze privirea şi să îţi umple sufletul de frumos pe pământ?
Şi totuşi, în orice stare ai fi, nu uita că oricând o poţi lua de la capăt. Şi cât de puternică este această alegere de a rămâne printre oameni şi de a o lua permanent de la capăt! Căci asta facem cu toţii în fiecare zi, o luăm iarăşi şi iarăşi de la capăt. Şi asta de fapt, e menirea noastră pentru câţiva ani petrecuţi aici, să ne găsim pur şi simplu puterea de a nu renunţa niciodată la viaţă, pentru că aceasta, chiar dacă ne pune adeseori la pământ, este marele nostru dar. Şi orice s-ar întâmpla cu tine în această viaţă, şi prin oricâte vicisitudini ai răzbate, nu uita niciodată şi nici măcar o clipă de ai putea, că viaţa este marele tău dar!
O percepi ca fiind prea întunecată şi îi percepi pe oameni ca fiind prea răutăcioşi? Nu-i nimic, dă-ţi voie să percepi totul aşa cum simţi, fără să te învinovăţeşti pentru asta. Dă-ţi voie să pui viaţa la zidul infamiei, dacă tot ai ajuns să nu o mai suporţi. Dă-ţi voie să pui toată umanitatea la acelaşi zid, dacă tot crezi că e prea multă răutate, prea multă boală, prea multă singurătate, prea mult egoism printre oameni. Dă-ţi voie să plângi dacă asta simţi şi lasă lacrimile tale să îţi spele sufletul, decât să-ţi reprimi aceleaşi frustrări şi angoase care îţi macină zi de zi fiiinţa. Dă-ţi voie să urci un vârf de munte şi acolo să urli cât de mult te ţin rărunchii şi să ţipi în gura mare în faţa întregului univers, că tu nu mai vrei să trăieşti. Dă-ţi voie să renunţi la tot ce ţi s-a oferit în dar în această viaţă şi cere-ţi înapoi toate darurile pe care le-ai făcut altora de-a lungul timpului. Dă-ţi voie să alegi suferinţa şi să o experimentezi la maxim, dacă tu crezi că altceva nu ţi-a mai rămas. Dă-ţi voie să alegi ceea ce vrei tu, nu ceea ce îţi spun alţii că ar fi bine pentru tine!
Pentru că există un moment în viaţă care vine şi te îndeamnă să repudiezi totul, să repudiezi orice cunoaştere, orice învăţătură, orice experienţă. Şi toate astea vin peste tine, căci tu însuţi ai ajuns să nu te mai suporţi. Şi când când nu te mai suporţi pe tine, nu îi mai suporţi nici pe ceilalţi şi nu mai suporţi nici viaţa. Nu mai vrei să ştii nici de oamenii care te iubesc, căci tu însuţi nu te mai iubeşti. Şi cum ai mai putea să îi suporţi pe ceilalţi şi iubirea lor, când ea te arde şi fugi de ea cât mai departe? Atunci urmează-ţi calea şi fugi unde crezi tu că ai putea fugi, astfel încât să nu îţi mai aminteşti de nimeni şi de nimic. Există un astfel de loc? Poate prin peşteri sau grote, prin pustietăţi sau deşerturi, prin adâncul mărilor sau prin crăpăturile pământului? Oare există undeva pe faţa pământului, un astfel de loc unde ai putea uita de tine însuţi?
Dar totuşi, de ce vrei până la urmă, să uiţi şi să faci abstracţie de viaţa ta şi de tine însuţi? Pentru că eşti la pământ, pentru că te simţi acum ca fiind cu psihicul „varză”? Şi totuşi chiar şi „varză” fiind, tot e mai bine decât nefiind nimic. Astfel, ai posibilitatea ca să dai deoparte frunzele reziduale de pe sufletul tău, ca să ajungi să-i descoperi miezul, frumuseţea şi lumina. Pentru că în orice stare ai fi, niciodată nu poţi spune că eşti nimic, că nu îţi mai doreşti nimic, că nu mai simţi nimic. Nu încerca să te amăgeşti cu ceea ce nici tu nu crezi. Aşa că, cum oare ai putea convinge pe un altul că viaţa nu merită trăită şi că dezastrul tău e unul real? Nu te va crede nimeni, pentru că de fapt, nici tu nu crezi în ce spui.
Alegerea suferinţei şi a depresiei este doar o toană de moment care însă, hrănită bine cu tot felul de gânduri toxice, devine monstrul din umbră care te scurge de energie în fiecare clipă. Unii au făcut din acest mic-mare monstru, amantul lor, pe care îl cheamă ori de câte ori întâmpină o prea mare provocare ce îi îndeamnă să găsească o alternativă pozitivă la depresia lor. Şi cheamă acest mic-mare monstru ca iarăşi acesta să îi doboare imediat la pământ. Acolo se simt ei cel mai bine, căzuţi şi leşinaţi la pământ...
Dar oare ai putea rezista la pământ o întreagă viaţă, fără ca niciodată să te ridici din această stare? Mă îndoiesc, căci aici, viaţa însăşi te îndeamnă neîncetat să te ridici ca din propria cenuşă. Iar atunci când nu mai ai chiar nimic de pierdut, îţi dai seama că ceea ce nimeni nu îţi poate fura este tocmai fiinţa ta. Aşa că, de ce ai vrea tu să pleci acum de aici şi oare unde vei pleca cu sufletul plin de amărăciune? Şi crezi că acolo unde vei ajunge vei fi mai împăcat ca acum?
De aceea, chiar şi celor mai sătui de viaţă dintre oameni, nu le pot spune decât că în faţa lor sunt atât de multe oportunităţi care se vor descoperite, atâtea porţi care se vor deschise, atâtea căi care se vor parcurse şi atâtea lecţii care se vor învăţate. Cine le va descoperi, cine le va deschide şi cine le va învăţa, dacă nu chiar tu? Există atâta frumos în faţa ta, dar nu îl vei vedea decât dacă îţi vei îndrepta măcar puţin atenţia către el. Există atâta curaj în tine însuţi, dar nu îl vei putea accesa decât numai dacă îţi îndrepţi puţin atenţia către el. Există atâta creaţie care se vrea materializată din mintea ta şi din mâinile tale, dar nu o vei materializa până ce nu îţi vei canaliza atenţia către ea. Şi există atâţia oameni care te iubesc, dar nu vei simţi iubirea lor decât numai dacă iubirea ta va face alegerea de a rămâne printre oameni!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu