La începutul fiecărei săptămâni, se simte o
energie care se vrea lucrată, care se vrea modelată. Pentru unii ziua de luni
este o corvoadă, pentru alţii este doar un nou început. Şi începutul îţi poate
aduce odată cu el şi schimbarea. Îţi poate aduce o mai mare implicare şi
conştientizare a vieţii tale, a fiinţei tale, a puterii care se mişcă în tine.
Spre ce vei canaliza această putere? Spre depresie sau spre creaţie? Spre frică
sau spre bucurie? Spre întuneric sau spre lumină?
Trăim ca într-un veşnic început, pentru că noi
spiritual vorbind, suntem chiar veşnici. Şi fiind veşnici, suntem dincolo de
timp şi spaţiu ca spirit, dar totuşi limitaţi între aceste două margini ca
trup. Experienţa trupească e temporară, experienţa spirituală însă, e chiar
veşnică. Şi când te gândeşti că ai la dispoziţie întreaga eternitate în faţa
ta, nu mai e loc de nerăbdare, de nefericire, de frică. Pentru că există aici cunoaştere
de asimilat pe care cu siguranţă o vom lua cu noi în desaga sufletului nostru
Şi mişcarea nu se opreşte niciodată, învăţarea nu se opreşte nici ea, începutul
şi schimbarea ne sunt mereu la îndemână.
Căci dacă mi-e frică de viaţă, nu merit să
trăiesc. Dacă mi-e teamă de puterea din mine, nu o merit. Dacă mă îndoiesc de
alegerile pe care simt nevoia să le fac, nu merit să fac umbră pământului
degeaba. Dacă percep viaţa ca pe o povară, ca pe o luptă, ca pe o vale a
plângerii, nu merit să mă mai ridic din patul resemnării ca să mai îngroş şi eu
numărul fricoşilor, depresivilor şi a celor care îşi deplâng soarta într-o
continuă lamentaţie şi neputinţă.
Dar cine sunt eu la urma urmei şi de ce am
venit aici? Nu am venit cu siguranţă ca să îmi arăt neputinţa, ci de a îmi
arăta divinitatea în toată splendoarea ei. Iar divinitatea nu înseamnă nici
slăbiciune, nici îndoială, nici pasivitate. Ci înseamnă iubire cu toate
derivatele ei pe care le generează: putere, credinţă, creaţie, curaj, lumină.
Şi cum aş putea-o evidenţia dacă nu înţeleg cine sunt? La ce bun să mă reprim
şi la ce bun să mă las trăit de viaţă, în loc de a o trăi chiar eu pe ea? Oare
nu pentru asta am venit, de a îmi aduce contribuţia în felul meu unic de a fi?
Oare nu pentru asta am ales să mă întrupez, ca să îmi arăt pe faţă strălucirea
şi nu în ascuns? Oare nu pentru asta am venit, ca să conlucrez braţ la braţ cu
divinitatea şi umăr la umăr cu întregul univers? Dacă nu ar fi contat această
experienţă în trup, cine s-ar mai fi întrupat absolut degeaba?
Ziua de luni e doar o metaforă. Dar şi această
metaforă are energia ei. Unii o hrănesc cu frică, alţii mereu cu bucurie.
Există presiune în ziua de luni? Da, există şi e minunat că viaţa curge aşa şi
că nu toate zilele sunt la fel. Fără presiune, cine ar mai face ceva benefic pe
aici? Aşa însă, oamenii simt presiune şi simt nevoia să se autodepăşească, căci
fiecare om de la cel mai mare până la cel mai mic, vrea ca să îi fie mai bine
şi mai bine. Acesta e firescul şi acest firesc e în natura omului, pentru că nu
am văzut pe aici unul singur măcar, care să vrea cumva să îi fie mai rău.
Aceasta e evoluţia spirituală şi materială în
acelaşi timp. Aşa că nu te amăgi singur pe faţă că banii nu sunt importanţi,
iar în ascuns să te gândeşti doar la ei şi la presiunea care îţi vine din
partea lor. Nu te amăgi fofilându-te printre clişeele spirituale ale “iubirii
necondiţionate”, închizând mereu ochii în faţa realităţii vieţii cu care te
confrunţi zi de zi. Imaginarea poate avea o mare putere să te facă să simţi cum
ai putea tu zbura cu capul în nori, dar viaţa adeseori bate orice închipuire şi
te trage imediat înapoi, cu picioarele pe pământ. Dacă priveşti dimineaţa către
oameni şi implicit către tine, realizezi că alergi către a îţi fi mereu mai
bine. Pentru asta munceşti, pentru asta te strădui, pentru asta cauţi soluţii
şi le găseşti căci fiecare problemă are şi soluţia la ea, dar aceasta nu îţi
vine dacă nu o descoperi singur. Da, soluţia oricărei probleme doar singur o
afli, focusându-te asupra ei! Altă cale nu e, pentru că totul stă în mâinile
tale şi în puterea sufletului tău. Poţi chema tu orice fel de dumnezei, de
entităţi, de sfinţi şi de moaşte, până nu vei pune tu singur mâna şi nu-ţi vei
testa creierul chiar până aproape de limită, te vei tot ruga şi vei tot aştepta
minuni care nu mai apar în viaţa ta. Căci singura minune reală care chiar face
minuni e să te ridici şi să pui singur osul la treabă. Restul? Închipuiri,
fantasmagorii, halucinaţii, credulitate, prostie, schizofrenie. Adică mai pe
scurt, doar fum!
Pentru asta nu renunţi niciodată, pentru că
vrei să trăieşti împlinit pe toate planurile. Aşa că nu te păcăli singur. Nu te
ascunde după degete doar ca să te arăţi altora foarte spiritual, dar înăuntrul
tău să simţi doar cum presiunea banilor îţi stă ca o sabie deasupra capului. E
firesc să simţi această presiune şi e firesc să îţi doreşti să îţi fie din ce
în ce mai bine. Dacă nu ar fi presiunea lor, câţi s-ar mai ridica din somnul
raţiunii lor? Aşa merg lucrurile pe aici, toate au rostul lor pe pământ.
Aşadar, voi mulţumi din tot sufletul meu zilei
de luni, pentru că ea îmi aduce multă presiune care mă îndeamnă să mă reîntregesc
dacă cumva m-am risipit pe drum. Mă îndeamnă să îmi pun întrebări şi să găsesc
noi răspunsuri, să experimentez noi alegeri şi să le pun în balanţă, să accept
problemele care mă îndeamnă să le descifrez sensul, să îmi dau cu adevărat
valoare şi să primesc răsplata universului pentru valoarea mea, căci pur şi
simplu asta merit. Iar asta meriţi şi tu cu prisosinţă!
Bună dimineaţa
minunatei zile de luni şi bun venit magnificei săptămâni care se aşterne în
faţa noastră!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu