Accesând cea mai bună variantă a ta

Cea mai bună variantă a ta, e mereu cu un pas în faţă. Dar niciodată nu ajungi să o cuprinzi, căci imediat o altă variantă şi mai bună se naşte iarăşi la un pas distanţă în faţa ta. Apoi iarăşi te strădui să ajungi la ea, iarăşi ai impresia că o atingi, pentru ca imediat ce ai atins-o, altă variantă şi mai bună se înfiripă din nou în faţa ta. Şi acest ciclu nu se încheie niciodată pentru cei care încep câte puţin să îşi acceseze varianta cea mai bună a lor, la momentul prezent. Şi ce înseamnă de fapt, varianta cea mai bună a ta? Înseamnă să trăieşti dintr-un întreg. Şi ce înseamnă să trăieşti din întreg?

Întregul fiinţei umane îl cuprinde mai multe laturi. Poţi să te împlineşti într-un domeniu, dar pe altă latură a vieţii să simţi că eşti total neîmplinit. Şi nu înţelegi de ce, care e cauza, dar dacă îţi linişteşti mintea şi simţurile care uneori se răscoală, începi să intuieşti că sufletul tău are nevoie de împlinire şi pe o altă latură, pe care poate până acum ţi-ai renegat-o. Şi simţi că nu te mai mulţumeşte a trăi viaţa mereu pe pilot automat, în aceeaşi rutină care te duce la blazare, la plictiseală, la monotonie şi implicit la nefericire. De asta se poate spune că totuşi, orice am crede, suntem aici ca să evoluăm şi să ne împlinim în acelaşi timp pe toate planurile. Când te opreşti din mers, te surprinzi că nu mai şti cum să îţi umpli timpul care devine o povară, stagnezi, scazi în vibraţie şi începi o viaţă care te trăieşte ea mai mult decât o trăieşti tu. De fapt, nu ai nevoie de pauze, nu ai nevoie de opriri, nu ai nevoie de confirmări, ci ai nevoie doar de un singur lucru: să mergi înainte cu curaj pe drumul tău!

Şi ce înseamnă să tot mergi înainte cu curaj pe drumul tău? Înseamnă în primul rând să îţi recunoşti acest drum ca fiind al tău, atunci când simţi că nimeni şi nimic nu te-ar putea abate de la el. Sigur că din când în când vei mai cădea, doar aşa vei învăţa să te ridici şi să o iei de la capăt. Sigur că vei face şi greşeli, dar cum vei învăţa cel mai bine dacă nu din propriile alegeri, bune sau rele, pe care le faci? Sigur că te vei simţi singur şi neputincios uneori, dar cum te vei căli sufleteşte dacă nu trecând prin toate provocările cu care te confrunţi faţă-n faţă? Sigur că uneori vei ajunge şi în stări mai puţin plăcute de epuizare şi de sfârşeală, dar cum vei reînnoi mereu fiinţa ta dacă nu chiar depăşind orice stare alterată care încearcă să te pună la pământ? Sigur că vei ajunge şi în situaţia de a spune „nu mai pot”, dar asta doar ca să îţi mai dai un simplu moment de respiro, căci în sinea ta tu ştii că nu există nimic pe lumea asta care să îţi frângă spiritul! Sigur că te vei simţi şi trădat sau persiflat poate chiar şi de cei mai apropiaţi prieteni, dar cum vei ajunge la susţinerea ta interioară dacă nu tocmai prin aceste aşa-zis trădări şi dezamăgiri? Sigur că vei căuta un ajutor exterior în disperarea ta, dar asta doar că să realizezi încă odată că dintr-o astfel de disperare, nimic bun nu ţi se poate întâmpla!

Aşadar caută mai întâi aşezarea ta lăuntrică, liniştea ta, potolirea minţii şi tăcerea simţurilor. De abia din starea asta poţi accesa cea mai bună variantă a ta. E ca şi cum ai înlătura reziduriile acestor stări alterate care te sufocă şi nu te lasă să te împlineşti la adevărata ta valoare şi la adevăratul tău potenţial. Pui prea mult preţ pe părerile altora şi astfel rămâi mai mereu fără energie. Pui prea mult preţ pe ce spun alţii şi prea puţin preţ pe ceea ce ai tu însuţi de spus. Pui prea mult preţ pe autoritatea unor aşa-zis maeştri, când de fapt singura ta autoritate valabilă eşti tocmai tu. Pui prea mult preţ pe mila celor care văd problemele tale, în loc să ieşi din această mironoseală plângăcioasă şi să încerci să faci ceva concret cu viaţa ta. Pui prea mult preţ pe „doamne ajută” în loc să te ridici şi să te ajuţi singur. Pui prea mult preţ pe grija zilei de mâine şi pe regretul zilei de ieri, când toată viaţa ta reală se desfăşoară acum, doar în momentul prezent. Pui prea mult preţ pe gândul toxic „nimeni nu mă iubeşte”, dar cine te-ar putea iubi dacă tu însuţi nu eşti întru totul de partea ta? Pui prea mult preţ pe toate aceste nimicuri, în loc să pui tot preţul pe ceea ce contează cu adevărat pentru a ajunge la cea mai bună variantă a ta!

Întregul de care aminteam cuprinde mai multe laturi, inclusiv socială, relaţională, financiară, spirituală, contemplativă, artistică şi creativă. Dacă una din acestea scârţie, totul scârţâie. Însă poţi ajunge să trăieşti ca într-o bulă de suferinţă plecând de dimineaţa la un job care nu îţi mai provoacă creativitatea absolut deloc, ajungi acolo doar aşteptând să treacă timpul cât mai repede, ca într-un final să ajungi epuizat psihic acasă unde nu mai ai chef de nimic altceva decât de somnul uitării nefericirii tale. Aceasta e ca o sinucidere a sufletului tău care s-a vândut pe doi bani pentru nimic. Şi tu ai impresia că totuşi trăieşti, dar sufletul tău boleşte şi e plin de angoasă, căci simte că se zbate în zadar negăsindu-şi menirea aici pe pământ. Pentru că cel puţin una din laturile acestui întreg se află în colaps. Hai să le luăm pe rând.

Latura socială. Oricât de mistic ai fi, oricât de spiritual te-ai crede, oricât de extra-terestru ai crede că eşti, fără o integrare socială te simţi ca un parazit. Dar şi un parazit autentic are şi el nevoile lui sociale, are nevoie de oameni, de discuţii, de băgare în seamă într-un fel sau altul. Suferinţa apare aici, atunci când nu te mai simţi util, când simţi că nu îţi mai aduci contribuţia în social cu nimic. Uneori pot interveni schimbări, oricând îţi poţi găsi vocaţia în acestă viaţă. Iar celor sinceri, curajoşi şi harnici, universul nu le rămâne niciodată dator!

Latura relaţională. Da, e importantă şi asta, pentru că am venit ca oameni printre oameni. Învăţăm să ne acceptăm unii pe alţii, să relaţionăm, să spunem „nu” sau „da”, fără să ne călcăm degeaba pe suflet. Învăţăm să trăim cu o femeie sau cu un bărbat şi să ne acceptăm în toate diferenţele noastre, uneori uriaşe, ca de la cer la pământ. Învăţăm să trăim împreună fără să ne ciocnim permanent în orgolii prosteşti fără fond. Învăţăm să ne depăşim posesivitatea şi gelozia care ne fac rău mai ales nouă înşine dacă simţim asta. Învăţăm când să tăcem şi când sau cum să vorbim, în funcţie de cel de lângă noi. Învăţăm să creştem un copil şi de a ne cunoaşte pe noi înşine şi mai bine prin tot acest proces atât de provocativ care nu îţi lasă niciodată o clipă de pauză. Învăţăm să trăim şi să-i lăsăm şi pe ceilalţi să trăiască!

Latura financiară. Cine spune că banii sunt "ochiul dracului" sau alte clişee negative absolut aberante privind banii, ori e un mameluc care nu a făcut nimic în viaţa lui, ori e prost grămadă, ori e mincinos, ori suferă de masochismul trândăviei. Indiferent ce faci în viaţa asta, oricum ai nevoie de bani. Oricărui om vrea să îi fie mai bine şi caută să se auto-depăşească chiar şi pe linie financiară. Poate că şi de asta există atâta presiune adeseori privind banii, căci şi presiunea asta are de fapt un efect benefic şi constructiv, dacă ea nu ar exista, nu ştiu câţi s-ar mai ridica din pat dimineaţa!

Latura spirituală. Spiritualitatea le poate reîntregi pe toate dacă reuşeşti să o pui în practică, în viaţa de zi cu zi, şi atunci când eşti singur, şi atunci când eşti în piaţă, şi atunci când faci dragoste, şi atunci când faci bani. Totul are o conotaţie spirituală, totul are un înţeles spiritual dincolo de aparenţe.

Latura contemplativă. E importantă şi ea. Unii muncesc şi tot muncesc, dar niciodată nu reuşesc să se mai şi oprească, să se privească pe ei înşişi şi să îşi observe viaţa lor. Dar dacă nu faci şi exerciţiul acesta de observare, există riscul ca să nu îţi dai seama ce se întâmplă cu tine, dincolo de cele fugitive ale vieţii. Există riscul ca să treci prin multe, dar să nu pricepi mare lucru din ele, ci doar să rămâi mereu în reacţii toxice care nu folosesc la nimic.

Latura artistică. Toţi o avem mai mult sau mai puţin. Unuia îi place scrisul, altuia muzica, altuia pictura, altuia gătitul sau mai ştiu eu ce. Atunci când nu îţi mai hrăneşti deloc această latură, simţi că ai pierdut ceva, că lipseşte ceva important din viaţa ta. Arta îţi ridică vibraţia spontan, te face să visezi conştient, îţi dă aripi. Aşa că nu neglija această latură artistică a a sufletului tău!

Latura creativă. E una din cele mai importante, fără ea simţi că te sufoci şi că trăieşti degeaba. Dar a crea nu înseamnă să faci lucruri neapărat măreţe, ci acel ceva ce vine dinlăuntru tău, fără de care simţi că nu ai putea trăi. Cei mai epuizaţi şi sfârşiţi oameni sunt cei care nu mai creează nimic şi au rămas pasivi şi resemnaţi în faţa vieţii. Cei mei energici sunt cei creativi care atunci când se apleacă asupra creaţiei lor, uită de timp, uită de ei înşişi, uită de tot şi toate, căci se conectează atunci cu divinitatea, cu sursa, şi par că nu obosesc niciodată!

Varianta cea mai bună a mea e cea în care îmi accesez în fiecare zi toate aceste laturi, măcar puţin, dacă nu mai mult. Dar pentru mine e important ca să le hrănesc zilnic, altfel se ofilesc şi cu nişte flori triste şi ofilite, nici măcar primăvara n-ar mai putea renaşte în sufletul meu!